Blog

Cândva mă voi regăsi într-o ultimă rugăciune

am să-mi înmoi sufletul umil

în miezul iubirii sfinte

fericită poate

voi avea înaltul

fără să cunosc sfâşietoarea disperare

focul

înainte să mă rostesc

dincolo de beznă

Cândva am să mă aflu învingătoare

în toate

după ce…

după ce-am umblat pe pământ flămând ca un câine,

după ce am pierdut prima iubire într-un parc solitar,

după ce am pierdut tinereţea umblând după himere,

după ce n-am cunoscut niciodată ce e fericirea,

după ce, lunateco, m-ai lăsat să rătăcesc pr

Trece gândul peste aceste praguri
desigur inexistente la vedere,
visul se-ntoarce-n carapacea închisă
aşteaptă venirea marii înfloriri.

Îmbracă înfăţişarea de locuire sfântă
şi se fereşte de suflete absente,
de se scufundă pura întâmplare
a celor ce v

Întâmplat (să fiu),

înviorat (să simt),

îndepărtat (de trup),

Sufletul îmi zboară zarea şi trepte se aştern pe lung,

pe lat în înalt e cerul, grădina e jos, livada de fructe

şi poame cu şoapte şi gânduri şerpuiesc mărul muşcat

era caldarâmul de timp, vo

POD DIN LUMINĂ

Timpul a trasat un pod din lumină,
străjuit de îngeri ce sună la violină,
la capăt de pod zâmbeşte o muză,
ce pentru scris, este făclia-călăuză.

Dar nimic nu apare din întâmplare,
doar, credinţa este neschimbătoare,
totdeauna, miracolul trăie

Uneori sufletul meu pleacă în explorare
spre adâncul universului
avid de a descoperi taine
alteori mă pierd pe aripi de gând
învăluite-n umbre adânci abisale
pribegind pierdută în visare
mă lovesc uneori de imagini și umbre
mă înfioară abia ca o adi

Noaptea are mânecile lungi,
pline cu aer şi întuneric
de la gri închis la negru beznă.

Aşa se scufundă mâinile-n adânc
şi ies prin ceaţă în zi,
mângâi cu palmele câte un copil
ca să-mi meargă bine.

Noaptea a plecat odată cu somnul
fără mâneci şi fără m

CE VREMURI...

Pogoară lumina-n grădină
Pe aripi frânte de vânt,
Albinele dau zor în stupină,
Cu florile făcând legământ.

Livada bătrână se-nclină
Ca baba-n strai de mireasă.
Flori grele ciorchine anină
De ram și rodu-și revarsă.

Cântă-n tufiș o turturic

Chiar de sunt vie, mor încet în mine,

Cu fiecare ton de vodevil,

Din amăgiri la metru sau la kil,

În trenul vieții, legănat pe șine.

Și amorțită-n trista balansare,

Pe culoar mă mai strecor tiptil,

Din martie și până în april,

Pândind la colț o dulce alina

Întotdeauna înaltele turle
dau faţă oraşului,
întotdeauna dau măreţie
aureolă de cetate sfântă.
Gândul meu curios, gândul tău curios
se-mbracă-n imagini inedite,
un oraş de uimire şi taină.
Porţile sale altădată ferecate se deschid,
tu intri, eu intr

Haiku

În primăvara

Înflorită am simțit

Suflul lui Iisus.

***

Cine poate să

Spună ce va fi mâine?

Câtă tăcere.

***

Bea vin sub lună

Cu fata ce-ți e dragă.

Viața e scurtă.

***

Fructul interzis

I-a lăsat gust amărui

Pe toată viața.

***

Ochii inimii

Tânjesc după iubire.

U

Ploaia s-a oprit.

O să-mi aşez gândul la poalele şoaptelor şi doar privirea va aştepta

dorul înălţat de jos, din pământ, cu flori, muguri şi ape, izvoare susură

pădurea şi de sus, din cer, se curg aripi şi păsări cântă,

timid,

mă amestec, de teamă, să

FEMEIE, EŞTI O ZEIE

Primăvara soseşte, ca o sărbătoare,
iar natura renaşte, angelică-ncântare
şi dincolo de miresmele ce le poartă,
este ziua femeii, jumătatea din soartă.

Eşti primadona anotimpului, simfonie,
un şevalet unde culorile-s în armonie,
minune,

Întrebam coala de hârtie dacă suportă

şi tăcerea. Tăcerea mea zguduia pereţii,

bătea tare în zarva ei, îmi asurzea pieptul.

Nu-l mai simţeam decât

de dinafară. Curgea liniştea

pe acorduri de nai, n

-ai auzit cum stăteam chircit, la pândă de zâmbet?

Nu m

Nu mă tem de nimic niciodată, nici de ploaie, nici de vânt. Iubesc vorba bună şi un frumos gând.

Nu-mi este frică de frig sau de primul fulg de zăpadă. Dansez cu el într-un zbor lin, nu aud ce lumea vrea să creadă.

Nu-mi este teamă de zilele mai întune

Tunel de lumini, viteză de fulger
umbre în zbor, gări de vânt
gândul în care am înnoptat
în vorbele inimii se cuprind.
Se ascut clipele, trec sclipitoare
stele de dor, fulgurante
cuvintele ce nu s-au scris caută suport
pe care ochii s-alunece-n poeme

În buzunarele mele şi aerul este rarefiat
câteva monede se ceartă pe bunăstare
dar ea lipseşte de mai multă vreme,
numai soarele mă priveşte cu compătimire,
împarte razele la fiecare cu multă dăruire.

Îmi intră sub piele imaginile din gânduri,
mă priv

Când dormi
Aurel Chiorean

Când dormi, să-mi laşi cuvântul,
iubito, în divin,
lipsită fie-i umbra-n
planeta lui
străină,
voi face fiinţa ta, altarul
de senin,
să nu te îneci vreodată,
de prea multă lumină !

Voi face din cuvânt,
iubito, azi, un mâine,
tr

Prin ploaie, privesc cerul. De fapt nici nu ştiu

ce privesc. Soarele, cred, se juca cu mine de-a

„v-aţi ascunselea”

şi-mi arunca (din când în când) câteo ocheadă. O fi raza

trimisă pe partea cealaltă de lume, să nu îngheţe lacul

şi mie amintirea de ieri