Blog

Înfricoşat, m-am pitulat, m-am ascuns la umbra

din lumina (a)prinsă, la banca noastră, tată.

Muşuroaie, oameni

urcă

şi

coboară

cu flori în mână. Sunt  

la poartă. Poarta aceea mare de la intrare. E proaspăt

vopsită şi curată. Străluce bine „gardul de afar

Când marea se va trezi într-un nou răsărit,

Mă-nveleşte cu sărutul tău cald la asfinţit,

Valurile se pierd şi revin, vesele, călătoare,

Nisipul marii curge în clepsidră puţin visătoare.

Soarele la asfinţit în mare se oglindeşte,

Umbra serii gingaş pe noi

CULEG LUMINĂ

Am legat speranţa cu fir de primăvară,
ca s-alung tristeţea ce-i demult povară
şi la porţile gândului aş vrea să găsesc
liniştea şi durerea în veci să n-o cunosc.

Dar, întorc clepsidra cu fiecare anotimp,
cred şi sper că nu va exista contratim

Chiar dacă treci prin tăcerea cuvântului
şi nu-ţi spune nimic,
caută dincolo de el şi deschide-i fereastra.

Ascultă sunetele care se interpun între noi
cum rup silabele care visează semne cereşti
până-ţi intră sub piele fluturi aurii
şi singurătatea s

Purtăm pe umeri firavi năprasnica golgotă,

De-abisuri și creneluri mustindu-ne paharul,

Ne roade suferința hain, precum pojarul,

Când tragem peste vise a nopții redingotă.

Din clipele caduce croit-am abțibilduri,

Lipite pe destine cu situri analoage,

Își

Să o revăd acum pe mama, ce n-aș da! sau ce aș face? Cred că aș rămâne mut și aș privi-o până m-aș sătura! Sau ce i-aș spune? Nu știu, poate tot ce nu i-am spus atâta timp cât trăia si tot ce ar fi vrut să audă - că nu sunt rece, că îmi e dor de ea,

Privesc cerul şi gândesc că infinitul nu e cel mai mare număr.

E sâmbătă azi,

ziua morţilor din timpul nostru

sau a viilor din timpul lor.

Un opt întors, două cercuri, zerouri unite, două lumi

(a)prinse de lumini într-un cerc, într-un zero mai mare.

N

Cum am ajuns vindecător energetic!

de

Dandu Briel

28.11.2010

 (Dedicat soţiei şi copiilor mei care mi-au dat sens vieţii.)

          Niciodată nu m-am gîndit că voi ajunge atât de departe cu dorinţa mea de a vindeca oameni sau chiar animale de casa. Chi

Linişteşte clipele care se succed,
nu le grăbi
prinde-le între degete, mângâie curgerea,
respiră trecerea cu bucuria luminii
de pe faţa oamenilor
cu ochii miraţi în palme.

Zilele acelui anotimp din tinereţe
erau diafane cu merii în floare
şi nopţi cu

Se uita la mine bălăngănind, în mâna dreapta cheile de la maşină, cu brelocul de Mercedes la vedere, în timp ce stânga o ţinea adânc înfiptă în buzunar.

Părea un tip normal, cu o înalţime medie şi cam la vreo 45 de ani.

Avea un costum destul de uzat şi

cocorii iubite

aştept la porţi

 să-mi descifreze calea

 aceea parte în care mă absorb

să renasc în cuvinte

o goană nebună mă sfâşie

din urmă să-mi adulmec paşii.

 doar tu

sălbatică înflorire

sprijini tăcerea

elegiatic

 între teluric şi candelă

în golul rămas

 cr

noaptea

când morţii îşi cern nisipul

între pământ şi lună

echilibru fragil

dintre simţuri şi spirit

dintre patimă şi înţelepciune

vânez păsările

 luminii

noaptea

când furtuni de forme tulbură veghea

în libertatea nelibertatii

 credinţă şi îndoială

cu gheare de

Îmi simt rădăcinile înfipte-n pământ,
nicio furtună nu m-a clintit din loc,
trunchiul şi ramurile verzi
absorb seva vieţii din fiecare anotimp.
Vântul şi ploile nu pot birui frunzişul bogat
doar inelele concentrice care învăluie inima roşie a lemnulu

Mărțișor

De când eram elev,
Auzisem din bătrâni:
Ca simbol al primăverii,
Un mărțișor să îți leg
La mână sau să-l pun în piept.

Era în mintea mea naivă
Ceva nedefinit, nu știu.
Un sentiment mă încerca;
În gură îmi curgea salivă
Și-o mestecam ca apa-n p

MĂRŢIŞOR ŞI AMINTIRI

Azi, am găsit spânzurat în trandafirul de la stradă
un fir de mărţişor, se cunoaşte datina, nu-i paradă,
simbolul renaşterii, românii-n toată lumea-l poartă
şi-odată cu echinocţiu pe spini de trandafir s-agaţă.

Am simţit bucurie, gând

Degetele de la o mână, se joacă, se resfiră numărându

-se

că nu le-a ieşit ecuaţia strângerii cu uşa, la matematică.

S-au legat, acum şi-mi arată pumnul. Îl ţin aşa. Le e teamă

să nu mă doară, iarăşi, genunchii.

Am programată o întâlnire cu timpul şi să

Aud cum fluieră oasele vântului prin somnul copacilor,
fântânile singurătăţii ascultă sunetele cântecului.
Tăcerea plânge în oraşul răvăşit de sărăcie
cu pensionari blestemnând orânduiala nedreaptă
şi tinerii robiţi de bogăţie mor din imprudenţă.
Tot

Pauzele, punctele, virgulele dintre cuvinte, dintre

rânduri, sunt vorbele Sufletului. Dacă le-am ştii citi,

ce pământ,

ce cer,

ce ape,

ce flori,

ce soare,

ce stele,

ce lună,

ce iubire ar fi

şi nici legăturile astea lumeşti şi nici

distanţe nu ar fi, nu ar pu