Blog

De cauţi în scorburile timpului,
să scoţi putreziciunea,
ea se formează acolo.
Odată scoasă,
intră-n scorburile tale
şi n-o mai scoate nimeni.

Buna Vestire
(Versuri în stil popular)

În martie douășcinci,
Dintr-un lung de pribegire
Sfântul Arhanghel Gavriil
Ne-a adus Buna Vestire.

Dumnezeu Atotputernic
Pentru tot ce-i în văzduh
A-mplântat în trupul Maicii
Pe Iisus prin Duhul Sfânt.

Maria făr’ de pr

Cântă cocoşul, pădurea, anunţă, sfârşitul de ploaie.

La banca noastră, tată,

se spală ploaia de ploaie,

să nu te ude dincolo de tine.

Dorul se-nciudează să iasă, să zboare. L-auzi? A prins

glas, printre copaci, păsări se-ntrec în şoapte şi iarba tremu

- Ce ştii tu despre cele şapte chakre? Când te-am întâlnit în drum spre o mănăstire pledai în dragoste la prima vedere, ca apoi să-mi spui că numai unul Samuel al nu ştiu cui, are cunoştinţe despre gnosticism şi te uitai la mine ca la caravana cu pi

Iubirea mea, mă dau bătută,

Și lui mă dăruiesc, azi, toată!

Să-i fiu o strună de lăută,

De mâna lui să fiu cântată!

Din șoldu-mi fraged de caisă,

Să-i fiu viorii lui eclisă!

Din mâna-mi slabă de poetă,

Să-i fiu viorii lui baghetă!

Din brațu-mi moale ca pă

Vezi, prințe,-am storurile trase...

Palatul tot mi-e din cleștar

Și giurgiuvelele mi-s roase

De-un timp zburat din calendar!

Pe marmura aceasta rece,

Îngenuncheată-s de Zadar

Iar frigu-ncearcă să-mi disece

Bolându-mi palid osuar...

Mânjiți mi-s ochii-acum

Mă despart de orice teamă
ca foamea veche de trup,

umbra-mi face crustă-n amiază
şi se aşază pe lucruri,
lasă urme pe anii de viaţă
şi devin din ce înce mai greu de dus.

Creşte o zbatere de fiară flămândă
în inima cu o răsuflare adâncă,
sudoarea-i rece

E vremea ploilor în primăvara timpului.

Se odihneşte pământul,

se odihneşte cerul,

doar între ei e forfotă. Se ceartă culorile

între ele, care să picteze natura şi ea le priveşte din coadă

de ochi. Le încurcă anotimpul. Nici eu nu mă ştiu în care sunt

Te privesc cu tăcerile strânse-n pumni

într-o nemişcare cenuşie

dincolo de margini e haos

aripi însetate bat miezul somnolenţei

mai şerpuiesc încă progeniturile ispitelor

seduse de o iluzie

ascunsă-n propria realitate

zid de amăgire

îmi revendic dreptul de

Pot să spun povestea cu a fost o dată,

Când afară trandafirul spunea, este vară,

Pe cer regina nopţii ştiam că o să răsară

Am fost şi sunt o inimă de iubire adorată.

Ştiu când a început povestea într-o seară

De multe, multe  stele frumos luminată,

Priveam

 Foșnește marea. Pescărușii, cu țipete o completează.

În valuri soarele te-orbește și printre valuri lin dansează,

Iar lângă mal talazuri calme revarsă spume-n foșnet dulce.

Sunt liniștit dar ceva doare... De tine-aminte îmi aduce.

Din apă se ridică fet

LUNĂ PLINĂ, MANECHINĂ
( rondel )

Lună plină, n-ai hodină,
parc-ai fi pe-o trambulină,
pe munte te-ai cocoţat
şi chiar m-ai înspăimântat.

Ceru'-i cam îndepărtat
iar tu, te-ai aventurat,
Lună plină, n-ai hodină,
parc-ai fi pe-o trambulină.

Şi te crezi o manechin

Tot ce pot să spun, nu vreau.
Peste umbre miroase a tăcere
iar eu visez un peşte divin
care mă urmăreşte din cer.

Apele au legile lor şi pământul se teme,
ele sting focul, înlătură şi pustiul
din care vântul aduce nisipul peste oraşe,
las pradă vultur

Mă privesc răsturnat de parcă aş fi cu picioarele

pe pământ şi uneori mi se pare că-ncep să semăn

cu mine.

Încerc să mă desluşesc printre umbre şi mă-ntreb

care,

cum,

unde

sunt că nu mă ştiu, deşi m-alerg de-o viaţă, pe pământ,

în sus şi în jos,

de-a lung

Un colț de rai e satul meu
Cu case neschimbate
Cu obloane și pridvor
Și hornuri fumegânde
de sutele de ierni...

E satul dintre lunci și văi
La el mă poartă amintirea
Copil fiind zburdam prin luncă
Și mă îngânam în viers cu ciocârlia
Prin ia

Mi-am adăugat ultimile clipe de dragoste
cu răsuflarea tăiată de efortul strunit,
inima femeii sălta în continuu
în trupul cuprins de căldurile împăcate.
Limba secată de atâta vioiciune
intra pe sub pielea cuvintelor aşteptate
şi-mi sângera carnea de

Cerul s-a strâns în buchet, azi, de crizanteme,

în primăvară. Îşi curge petalele din el, în pic

-uri mărunţi şi molcomi, de ploaie.

În ropotul strigătelor de dor,

cerşeam tăcerea să-mi şoptească

cuvinte,

vorbe

(pe care nu le-am învăţat).

Nu mi-am desc