Blog

Stare
 (GV)

Nu creşte fruct pe crengile tăiate,
sub gândul cel profund al îndoielii,
când fluturi ies, doar larvele-s păcate,
se tac în stihuri, rugile-n vecernii.

Mirări doar ţi-au crescut, cândva în muguri,
dar nu ştiai că poartă-n ele pietre,
la mas

Mă împlinesc în tot ce scriu,
pun sufletu’-n cuvinte cum grâul în pâine.

Căldura-nfloreşte seva ce se coace-n fructe,
verdele respiră-n frunze aerul proaspăt,
se rotunjeşte coroana răcoroasă a cucului.

Nopţile se vor trezi singure.

Se resorb gândurile d

Scrisoarea a -LIII-a
(GV)

Nu am vrut să povestesc lumii despre tine, de felul cum viscolesti în mine închipuirea, urcând din seva trunchiului de lut scrisul meu, pe care l-am ales ca mântuire. Sunt însă obosit, atât de obosit încât şi tălpile îmi sunt

Îngheaţă pietrele, frigul nu se lasă
mai repede decât acidul pătrunde,
de când la padure mi-am facut o casă
timpul trece fugar, nu are secunde.

Plânge ochiul de ceaţă al nopţii de scrum

stele nu sunt, luna-i ovală şi arsă,
dimineaţa trece orbecăind pe

EU TE IUBESC...
(GV)

Eu,te iubesc...iubesc curat,
mă urc pe stânci, tu-mi dai o brâncă,
m-ai risipit, n-ai observat,
dar te iubesc, chiar, totuşi...încă !

Iubirea mea nu-i de vânzare,
o simt în mine stoluri încă,
tu-mi zgârii tâmpla-n depărtare
şi-mi s

Scrisoarea a-LII-a
(GV)

Să pot învăţa tăcerea, ar trebui să mă zidesc în piatră, în afara acestei lumi, undeva, într-un vad al aşteptării, cât timp, mai am pentru răspunsuri. Mi-este teamă însă că îmi veţi găsi gândul în adâncuri şi vei afla că mă nin

Scrisoarea a-LI-a
(GV)

Suntem la capăt de pământuri, între pereţii inimii şi singurătate, undeva departe, unde doar cuvântul ne ascunde, ca amurgul să ne rămână poezia atingerilor şi chemărilor din vis. Eu sunt flămând de ce îmi doresc, când solul meu

Eu te privesc ... 
(GV)

Eu te privesc în ochi 
şi-n jur se şterg copacii, 
sub zile încâlcite, 
de alte depărtări, 
au adormit în taină, 
iubirea lor săracii, 
s-avem iubito, pâine, 
s-avem şi aşteptări.

Zilele mele 
(GV)

Zilele mele, vor fi zilele tale, 
ca valul ce-şi caută stânca în larg, 
blândeţea s-asmută în lupi osanale, 
când ceaţa-i lipită, pe un rece catarg. 

Vulcanii din mine să-ţi fie sărut, 
atingerii noastre, mereu să mă închin, 
mi-e gura la p

Îmi plânge-n ...
(GV)

Îmi plânge-n ochi, iubito, o lumină,
un murmur, la răscrucea
unor gânduri,
plecarea celui ce avea să vină,
cât frig iubito,
spaime ... friguri !

Un alt cer vei avea decât al meu,
rostit, doar de tranşeele vocale,
în nopţi de zile,

Îmi plânge-n ...
(GV)

Îmi plânge-n ochi, iubito, o lumină,
un murmur, la răscrucea
unor gânduri,
plecarea celui ce avea să vină,
cât frig iubito,
spaime ... friguri !

Un alt cer vei avea decât al meu,
rostit, doar de tranşeele vocale,
în nopţi de zile,

Îmi plânge-n ...
(GV)

Îmi plânge-n ochi, iubito, o lumină,
un murmur, la răscrucea
unor gânduri,
plecarea celui ce avea să vină,
cât frig iubito,
spaime ... friguri !

Un alt cer vei avea decât al meu,
rostit, doar de tranşeele vocale,
în nopţi de zile,

Scrisoarea a- L-a

Nu voi respira niciodată mireasma florii semănată într-un vânt veşnic stingher, de către zeul mângâierilor. Asta nu pentru că nu aş vrea, ci pentru că mereu, deschid o altă poartă a vieţii, decât cea spre ape limpezite şi găsesc cât

Yo soy de la rara escuela

Donde se aprende a soñar,

Yo sé que todo acaba y que

La vida no naufraga.

Yo no vivo engañado

Si siempre engañada está,

Haciendo donaire y juego

A mi adepto corazón.

Aliño siempre cimbreante,

Alcázares de esperanza,

Que tiene tu vid

Scrisoarea a XLVIII-a

Lumina este plămădită din cercul durerii, ea se încinge pe frunte, trece pe umeri şi se adună în tine, în ea te ascunzi, în ea eşti răspuns. Tremurul ei, urcă doar trepte albe, sub teama plecării în noapte, unde plouă ca speranţ

Scrisoarea a XLVI-a

Suntem un vis rămas în vremuri, o vorbă de apă, un cuvânt de târziu, o trăire care musteşte pe cer, din paradisul nostalgic, de unde noi ne-am desprins scâncet. Suntem visare de cuvânt, ardoarea, care a ţâşnit prin piatră proaspăt

M-am refugiat în vocea explozivă a unei femei nervoase
când argumentele nu mai însemnau nimic
ci doar acceptarea stării de fapt.
Oamenii se plictisesc repede şi renunţă,
nepăsarea îi căleşte în abordări subiective,
nu-i interesează
dacă nu-i afecteaz

Of, țară, multe-ai mai răbdat în vremuri de restriște

Străbunii toți te-au apărat, dușmanul să nu miște

Nici granița, nici graiul sfânt să nu-l înstrăineze;

S-ar învârti toți în mormânt de ce va să urmeze.

Ai încăput pe rele mâini, samsari de neam și ța