Blog

Mă răsfoieşte

(GV)

Mă răsfoieşte lacrimi de lumină,
când inima îţi bate dor sub stele,
sub crivăţ alb, cu albul lui ca vină,
ca vis al tău şi-al poeziei mele !

Mă răsfoieşte, carte ... anotimp,
în versuri rostuite cu pricină,
tu ora sfântă, eu un contra

Lâng-un mărăcin străin,
Mă îneacă un suspin.
Ba-mi curg lacrimi ca izvorul,
Că mă ostoieşte dorul,
Într-o ţară vitregă,
Ostilă, potrivnică.

Caut în inima pietrelor ascunzişul punctului fix
să-mi sprijin sufletul pe propriile ziduri,
caut vălurita tăcerea a ierburilor câmpiei
peste care trec caii vântului spre mările sudice.
M-aşteaptă solemnitatea statuilor vorbitoare-n pieţele publice
u

Stăruinţă 


Stăm cu obloane trase, legaţi unul de altul, 
nesomnul este-n noi şi l-adunăm mănunchi, 
cât de albastră-i zarea şi cât de jos înaltul, 
când haina mea de toamnă, le-adună în rărunchi. 

Nu-ţi cer nimic, iubito, îţi cer atâta...zborul, 
să plec d

Un album de suflet

Noul volum de versuri al domnului Ion Părăianu, seniorul de la Roșiile, Un album de su flet, apărut la Editura SINGUR din Târgoviște, ne dezvăluie, odată în plus, dacă mai era ne- voie, un scriitor prolific, cu o activitate publicis

Pleoapele s-au ridicat din zori peste apusul din noapte. Privesc

cerul şi toate-nfrăţite într-o horă de lumini, descătuşează drumuri

înţepenite de minte cu trupul îngenuncheat a rugă şi sufletul călăuză

prin munţi,

cărări

şi şoapte,

tăcerea (mă) urcă î

iarna

Iarna e feeria pe pământ,

să mergi cu Pieter Breugel la vânătoare

într-un ținut nordic

plin de culoarea albului

în raiul înghețat

unde domnește liniștea și Dumnezeu.

Aici fiorii liniștii se împrăștie ca demonii

și ne fură inimile

lăsându-ne veșnic

sub c

Sunt stele ce ades apar

În mintea ta, în ea visarea

Sunt şi mai dese clipele ce-n dar

Pe loc îmi pot da ea doar nemurirea.

Au mai rămas câteva clipe

Până în ea cea dăruită-n pripă

Când inimă şi minte stau să înfiripe

Ziua cea de născare şi când după

Doar ami

Pentru că lumea a fost făcută într-o anumită ordine,
ea există prin propria reproducere-n dezordine,
cerul şi pământul îi deschid porţile
sufletul il pune la încercare şi intră
totul se întâmplă între viaţă şi moarte.

În afara noastră este un alt univ

Scrisoarea a-LXX-a 

Scrisoarea a -LXIX-a 


Suntem două lumi suprapuse, două lumi mai încâlcite ca spinii, a căror atingeri, nu lasă amprente. Suntem o aripă învelită în galopul unui cal, sau un îndemn răstignit în linia palmei tale. Dimineţile noastre au în gură gust de

Scrisoarea a-LXVIII-a

Am uitat să obosesc iubito, venirea din adâncuri îmi poartă azi sărutul.

Eu, eu te visez mereu şi ard în depărtare tainele care mă dor încât nu mai ştiu, dacă mai există vreun loc al meu, care să nu mă doară. Acum, am jăratec şi î

Scrisoarea a -LXVII-a

Când neputinţa te-a cuprins, ai dat vina pe mâinile mele, că-mi pot zâmbi cu ele visul pe hârtie, că mă pot dezbrăca de păcate, ca un musafir, atent doar la ceaşca de lumină. Dar eu, eu nu sunt obosit de urme, nici de drumuri sa

Aş putea ...

Aş putea să stau pe marginea ploii
şi te-aş privi şi ţi-aş zâmbi,
să simt şi lutul vremii,
zorii,
în apa buzelor, mai ştii ?

Eu aş putea ca întâia oară,
să caut lacrimii
vreo vină,
dezamăgirea să mă doară,
rostind,
la poarta ta

Scrisoarea a- LXVI-a 


Aş fi vrut să fii aici, să vezi cum îmi tac cuvintele în iarbă şi îşi zac silaba-n rădăcini. Tu, doar tu le-ai tăcut la poartă, atunci când rostirea mea a devenit furtul drept, alapei care mi-ai cerut-o în popas. Trebuia să mă

N-avem ...

N-avem nici timp, nici ritm, nici importantă,
în patimi ce-s scăldate, la porţi,
dar fără noi,
cerneala noastră-i tropot,
rămas fără substanţă,
un infinit visare,
visările din ploi.

În noaptea fără tine,
am straiul meu flămând,
te c

Că să-ţi zideşti ... 


Că să-ţi zideşti cetate, nu rostuieşti ruine, 
scurtate crengi iubito, din zborul de pădure, 
în fiecare zâmbet, ni s-au ascuns suspine, 
din iarba învechită ... ameninţări, secure. 

Trăim într-o poveste, dar visele nu-s toate

Scrisoarea a-LXV-a

Tăcem când neguri se ridică cu sfială, asemenea unui copil, care îşi sprijină gândul pe temeri, în nevorbire, agăţându-se de fusta mamei care merege la râu cu rufe. Liniştea buzelor lui se prelinge însă între stele şi altare de lum

Scrisoarea a-LXIV-a

Astăzi mă plouă iubito, cu o vină, cu lumini ce-s venite din beznele nopţii, cu frunze de verde venite din gol, în liniştea apei din cuvinte ... adopţii.
Îmi plouă şi rugul pe care mă ard, emoţii transpuse de acum doar cuvânt, câ

Scrisoarea a- LXIII-a

Te-am minţit de câte ori am spus că te voi uita şi că pot să-ţi sorb sărutul cu buzele uscate.
Umbrele noastre s-au preschimbat în fluturi, iar zborul mi-e cuvânt şi ard în în ochi visarea, mi-aduc în palme cerul, cu şoapte de