Blog

Cândva 
(GV)

Cândva eram cuvânt, iar tu 
mirare, în spatele genunchilor 
care se închină, 
că tu să îmi fii zi de sărbătoare, 
sub paşi peste firul ierbii, 
unde mă găseşti 
de fiecare dată, 
o altă lume, 
dreaptă lege. 

Cândva genunchii mei, 
murmurau dorinţi, 

deziluzie

o plimbare eşuează

când pe stradă nu e nimeni

în acestă iarnă fără zăpadă

plină cu idei minuscule;

în astfel de zile

zadarnic te osteneşti

să dai impresia că eşti fericit,

când pe umerii tăi s-au surpat

istoria, iluzia, deziluzia,

fericirea şi nefer

Toate tăcerile 

Toate tăcerile dor între noi, 
cuvinte îngenunchiate, 
de-acuma poame verzi, 
în palme ai ascuns, 
sărutul meu cu ploi, 
zidind peste o rugă, 
uscatele livezi. 

Sub pleoape-ai răsturnat, 
iubito, rugăciuni, 
neîmplinirea noastră, 
are la poartă 

Nu sunt margini pe care să nu le recunosc,
ştiu cum oricând cineva m-ar împinge dincolo de ele
dar perseverez în credinţa că nu cade împinsul
ci mai degrabă cel ce-l împinge.

Vreau să-mi controlez conştiinţa fără remuşcări,
să-i dau frâu liber spiritu

Păsări albastre se desfac în crini

la ceasul în care-mi rostuiesc adâncul

sau doar răscolesc tăcerile

în neputinţa de-a mă află

construiesc propriile ascultări

să împartă cu mine

ceea ce niciodată nu am luminat

femeia aceasta  chip răvăşit de îndoieli

este

Suntem atâta de singuri,

parteneri cu nepăsarea.

dureros de orbi,

dureros de surzi,

decupăm altare uitării,

cernem noroiul

la limita dintre suflet şi lut,

cu tristeţea braţelor rotunjite

în îmbrăţişări goale de noi.

satisfăcuţi agonizăm

într-un zâmbet,

preludi

Moșule în acest an, ghete nu mai pun la geam

Am primit daruri mereu de la Bunul Dumnezeu!

Dar te rog să duci colaci chiar la oamenii săraci,

Un bănuț să lași de-o pâine, cel sărman să creadă-n mâine!

În spitale să duci mir celor ce sunt mai umili

Să le pu

Când stelele bat la porţile înserării

Şi noaptea se scaldă-n apele visării,

Te-aştept iubite, pe tivul depărtării.

Un murmur de tristeţe mă învăluie dur

Şi dorul s-aşează pe-al inimii contur.

Formă sa-ţi frământe din visul cel mai pur .

Când apele se s

O frunză mi-a bătut în geam
*
Așterne seara zăbranic peste codri,
Iar luna îl topește cu razele-i brumate;
Se-nalță frunze ruginii iscate de-o suflare
Și ploaie cad, domol, pe glod împrăștiate.
*
Privesc peste pridvor la stâlpul de la poartă,
Unde un

cresc zero sentimente 
sub cerul zurliu 
pe iarba de piatră 
cu gust de tristeți liliachiu
se revarsă frunze cu cioc de 
prigorii

luna descrește
noaptea merge la pas
în râu se sparg norii
caii nopților sterpe
se rotesc/amurg în vitralii/

mai vino să-mi vii
sau s

ŞI PATIMA...SPERANŢA 


Şi patima, speranţa, pe zidul tău-i zidită, 
când inima-mi cerşeşte sărutul tău zălud, 
iar sufletul îmi cade ca frunză ruginită, 
în geamătul pădurii şi-n drumul ei cel ud. 

Îmi spui să trag nădejde sub temeri înapoi, 
să zbor cu flu

Nopţile femeii au putrezit sub acoperişuri negre
ca şi plăcerile îngenuncheate de plictis,
în sânii ei ploile au îngheţat pe asfalul pieptului bogat,
gîndurile dor şi fug din memorie
ca nişte copii necăjiţi
de propria copilărie.

Toţi încearcă s-o mânu

En el horizonte imaginario

De la vida

Habrá siempre

Un nuevo amanecer,

Como siempre habrá

En el alma

Una canción que recordar.

Por cada día que  termina

Hay uno nuevo que nace,

Así que empecemos

A vivir (amor) la vida

En cada amanecer.

Al  ponerse el sol

En cad

Cârstovul viilor
*
Se lasă soarele-n chindie,
La terasă-i lume multă...
Bătrânii servesc o bere
Cu luleaua-n colț de gură...
Tinerii în dos, la... umbră,
Se-ncolăcesc de... plăcere.
*
Din vânt călduț o adiere
Împresoară cafeneaua;
Clienți, mulți, ned

Poate am aberat prea mult, poate am obosit,

Vreau să ucid poetul din mine înainte să devină inutil.

Am încercat, nu mai pot să scriu, poate mi-am risipit talentul

Sau poate nu l-am avut niciodată....

Îmi zboară ideile, nu le mai pot așterne ca altă dată

E

Nesomn 


N-am mai dormit, iubito, 
aproape de un an, 
oceanele mi-ascund, trăirea 
după ziduri, 
e atâta frig şi umed, şi-n vise 
şi-n alean, 
mă scriu să ţii aminte, 
de taina dintre rânduri. 

Mă scriu ca simplu vers, 
nătângă lui tăcere, 
ca o licoare pusă, pe

Alambicul

Vântul doar ce se iţise. Mergea elegant ca un gentleman cu maniere alese, fără să facă prea mult zgomot sau deranj peste câmpurile Todireştilor. Zăpada  şedea la locul ei, cumincioară,  albind aşternuturile înnegrite de arătura tomnatică, pă

Prin ploaia frunzelor de toamnă

La pieptul meu am să te strâng

Să uiţi de tine, dragă doamnă

Şi cu-n sărut am să te frâng.

Îți voi zdrobi cu patos sânul

Și te voi bea ca pe-un absint,

Iar de-mi voi pierde pe drum șirul

Mă vei lăsa să te alint.

Voi cerne ro

S-au dus speranţele pe copcă,
peştele cel mare
te îmbărbătează să reuşeşti
scăpând printre degete norocul.

S-a schimbat lumea,
s-au supralicitat multe noutăţi,
le folosim tot mai des
ca un panaceu.
Învăţăm limbaje noi,
ne împiedicăm în rostirea cuvintelor.

D

    Toată săptămâna Lea străbătu Bucureştiul în lung şi-n lat, observând, gustând, mirosind şi îşi umplu sufletul cu tot ce însemna "acasă". Cu lumea pe care o lăsase în urmă, nu dorea încă, nici un contact. Telefonul rămăsese închis tot timpul şi ni