Blog

Iertare

Să mă ierţi că te aud lumină,
cum te cerni de sus,
amintire din mersu-mi grăbit
şi că îţi admir chipul
strălucind la răsărit,
în geamătul clipei sublime !

Nu am ştiut că şi cerul se rupe în fulger
şi timpul se sufocă de toamna
trăirilor noastr

Ploaia 


Sunt ud de nori iubito 
şi mă preling toamnă, 
când ceru-şi plânge lacrima 
de ploaie, ca eu să zbor fără oprire 
în tăcerea cu care mă mângâi 
arămiu, zarea mea, întinsă ! 

De ce ai decupat clipa trăirii mele, 
ca să te joci cu şoapte frunze, 
în cub

EMINESCU

în ianuarie

noi îl naştem mereu,

pe EMINESCU,

el e pruncul nostru

care ne-a eternizat…

Eminescu e lacrima

 neputinţei noastre,

e durerea ancestrală

a unui popor robit,

e tot ce-a avut mai nobil în el:

 doina şi dorul,

doina Carpaţilor

 cântată de cioban

Scrisoarea a - CXIII-a 


Aş vrea să îţi vorbesc despre cuvânt, acel cuvânt care este o replică în surghiun, fără să vreau vreodată să îl ascund tăcerii, chiar dacă îi rostit amintire, când frunza lui mădoare. Cuvântul este cel care ne ascunde, care ne 

Ce mai rămânem ? 
(GV)

Ce mai rămânem când ne scuturăm petale, 
în risipirea noastră-n versuri. 
tăcerea nopţii, spaţii 
siderale, 
sau albul peste stranii ... 
înţelesuri ? 

Ce ne rămâne, e tăiat în cioburi, 
nu, toamna, nu e moartea 
unui verde, 
au mai rămas

Sentando en el parquet

Como todos los días,

Mirar jugar la brisa

Entre flores y árboles.

Imaginar tu sonrisa

Tan tierna y ufana

Como el primer día

Que me diste tus labios.

No soñé  jamás

Que tu amor tan bello

Enloqueciera mi vida.

En mis años más bellos,

En m

Es la ilusión

El querer

Del hombre que se apasiona.

Es la mustia encantadora

La que enmudece en el acto,

Para saber el porqué

De todos estos fracasos.

Del querer de cada hombre

Que acaba haya en los brazos,

De la mujer preferida,

Y que en sus mejillas brilla

  Să dăruieşti din suflet sinceră iubire

  e idealul vieţii, un laitmotiv în fericire

  degeaba te mai chinui şi suferi pe pământ

  dacă nu arzi de dor făcând un legământ

  Femeia viselor s-o porţi duios în inimă,

  să-ţi fie universul ce viaţa ţi-o anim

Să te sărut, în fulg de nea m-am transformat în vis,

Că ești sublimă, îmi spunea ceva din paradis,

Apoi spuneai că mă iubești cum te iubesc și eu;

Era ceva ca din povești, ceva plăcut și greu.

Plăcut ca dragostea dintâi ce n-are-asemănare

Și greu ca focu

Prin smârcurile toamnei sihastru călător,

Transport cu mine vise când astrul se destramă,

În peștera-mi din suflet mai zboară un cocor

Și teascul amăgirii mai ține loc de cramă.

Aromele împroașcă himere peste tot,

Zburdalnicele frunze seduc pământul rece

 Zbor și lumină, 

 Prin noapte trecând,

 Sunt visele mele 

 De dor fremătând,

 Zbor și-ntuneric

 E viața arzândă,

 Spectacol ”feeric”:

 Cenușă și-osândă.

 Zbor peste clipe

 Peste anii mei reci,

 Creând printre stele

 Nesfârșite poteci,

 Mă-ntorc în trecut

 In

Cu cei doi copii în brațe, băiatul în brațele tatălui, devenit dintr-o dată absorbit de importanța momentului, ea, mamă devenită așa de la o oră la alta, copleșită de responsabilități, cu mica fetiță în brațe, au plecat la drum.
Cu o Dacie albă, un ș

De două zile cerul și-a ascuns surâsul în spatele vălurilor fumurii. Norii îngrămădiți vălătuc deasupra satelor au alergat bezmetici în ultimele două zile mânați până la epuizare de harapnicul vântului mânios, care răsculat contra nevolniciilor lumii

Nopţile mele n-au fost niciodată furate
le ţineam sub cap ca pe o pernă,
de aceea nici femeile nu încercau imposibilul
deşi furau din mine tot ce se putea
şi plecau fără să-şi aducă aminte
decât atunci când era prea târziu.

Dacă se mai întâmpla câte-o min

Tăcerea repetă în zgomot de şoapte, colinde

cu îndreptar de şale, brâu pentru privirea de jos

agale picată de timp,

spre sus,

spre cer din zări cu fulgi care-şi întârzie căderea

şi cerneala curge pe hârtie fără noimă.

Cuvintele leagă mintea de suflet c

Tăcerea repetă în zgomot de şoapte, colinde

cu îndreptar de şale, brâu pentru privirea de jos

agale picată de timp,

spre sus,

spre cer din zări cu fulgi care-şi întârzie căderea

şi cerneala curge pe hârtie fără noimă.

Cuvintele leagă mintea de suflet c

Toamna în Apuseni
(GV)

Văd pământuri dragi, iubito, toate au acuma roade,
pe un drum din satul nostru, care duce nicăieri,
rugăciunea doar se-aude, infinitul care cade,
prin copaci doar vântul trece, amintindu-ne de-un"ieri"

Satul meu, e sat de munte,

Scrisoarea a- CXII-a 
(GV)

Eu cred în toamna mea curată, în lumina în a cărei amintiri ai oftat, în cuvântul bătut în cuie, în bunătatea care doare şi în tăcerea de statuie. Cred în sămânţa ce-ai sădit-o înmine, în legământul de pe buze, în geamătul în

Ştii 
(GV)

Ştii...îmi pare că semeni, 
cu toate celelalte femei din lume, 
doar că nemărginirea ta se vede 
de la primul pas, nezdrobit de patimi 
la fel şi navala iubirii 
care îţi urmează trupul. 

Eşti ca şi celelalte femei, 
doar că tu, îmi asculţi lacrima