Blog

Cine oare ? 
(GV)

Cine oare va-nţelege, lumea asta are-o vină, 
o iubire ce îşi scurge prin eter razele blânde, 
o pădure, a ei trunchiuri, scrijelite de lumină 
şi durerea dintr-o viaţă, scrisă-n valuri tremurânde. 

Are-o vină, ştii şi tu, rod al raiului

Suntem nebuni
(GV)

Suntem nebuni, dureri din rugi de mure,
le bucurăm de se deschid pământuri,
în lunga noapte de lângă pădure,
ne ascultăm copacii, în săruturi.

Suntem nebuni, cărarea mea de sus,
schimbăm şi ordini, vise, anotimpuri,
avem rugini în vo

În parc
*
Prin parc foșnesc frunzele sub pașii târâiți alene
De tineri ce-și strâng mâna și zgribuliți de frig
Privesc doi guguștiuci pe-o creangă într-un tei
Și doi bătrâni, pe-o bancă, cum și de ce se plâng.
*
Se-ndreaptă către lac și bărcile sunt

Sunt pasăre ... 
(GV)

Sunt pasăre ce îşi ţine zborul sub aripă, 
sau psalmul sfânt rostit de învieri, 
cu îngeri ce se roagă pentru o clipă, 
la porţi sărut, culori de primăveri. 

Mi-ai fost iubirea, care se deşiră, 
un tot, iubito, chiar şi o cetate, 
la fr

Scrisoarea a-CXI-a 
(GV)

Cum aş putea să ţin în mine sufletul, în timp de râvnă, setea mea de tine, când tu mi-l mângâi dezgrădind în somn, un vis, petale, drumuri, dor ce ţine ? 

Nu pot să mă închin la depărtare şi nici la secoli care-s nesătui, la pie

vine iarna

vine iarna cu chiciura pe gene,

 cu  vinul dulce pus în damingene,

cu focul ce trosnește în cămin

și viața zugrăvită  în carmin.

se lasă bruma rece în pahar

și vinul capătă domnescul har,

mă las duios pe apele căldurii

ce-aduc-n cas’ miresmele p

Ar fi trebuit
(GV)

Ar fi trebuit să rămânem,
în visul ce ne îneacă,
în sideful scoicilor,
strigându-ne numele în tăcere,
ca să ne purtăm în robie,
iubirea,
pe schinguita vieţii piatră.

Ar fi trebuit să dăm risipei
conturul clipei,
sub iubirea încondeia

Îmi era ... 
GV)

Îmi era străină toamna, nu culoarea, 
când rotunjeam pe ramuri, 
câte un ieri, 
cuvântul spus, surâsul, 
încruntarea, 
sub braţul sfânt, 
al unei mângâieri . 

Străin mi-era şi drumul meu 
din carte, 
răvaşul ei, săgeţile destin, 
e

Nu a cântărit niciodată greutatea
şi i-a scăpat pe piciorul şi aşa şubred
cu o durere în ochii minţii.

De fiecare dată i-au căzut pleoapele peste aşteptări,
limba exersa cuvintele pe alte încercări
care-i dădeau un imbold nou
şi propoziţiile intrau în

Renaştere 
(GV)

Renasc din ploi, cărări umplute, 
cu împrejurări, 
în ce o să fiu, 
smulgând lumini, toamnei 
trecute, 
ce s-a întâmplat ... 
că nu mai ştiu ? 

Ce s-a întâmplat, 
că simt durere, 
colecţii, parcă de destine, 
mi-a mai rămas, atât, tăcere, 
tu cine

Scrisoarea a- CIX-a

Te simt ploaie, o ploaie de toamnă care mă încearcă, ce poartă în ea şi dorul şi rugina vremii, încercuită de vorbe îngheţate din chinuri cu şanţuri, de tobe în lacrima din ruga, ce îmi urcă spre înalturi şi visul şi anotimpul. Te

Să-mi văd visul
*
Mă văd printre coroanele de flori
Ale căror petale mai tremură încă;
Eu sunt pământ de mult, de la creare;
Dar sufletu-mi curat la Domnul se tot urcă.
*
Privesc cu ochii minții împrejuru-mi,
Nu văd un cunoscut de ieri, de azi;
S-au risipit

Începuse să fulguie peste corăbiile mării,
tu-ţi scriai gândurile în jurnalul de călătorie,
niciun ţărm nu era mai apropiat decât al meu
niciun val nu se agita mai tare decât cel care se lovea de ţărm
şi nu se vedea nimic împrejur, nici măcar ochii m

eu nu ştiu…

eu nu ştiu de ce se duc toate

 într-un trecut cu care nu ne mai întâlnim

de ce rămânem cu nişte imagini

care trec prin noi deformate

ca nişte păsări de noapte cu aripile decolorate

doar senzaţii vagi de tandre mângâieri

şi un păr ca apele care

Ce gânduri ... 
(GV)

Ce gânduri mai am, pedepsite-n 
unghere, 
când firescul aprinde, iubito, 
o zare, 
adorm vis în mâini, cu mâini 
de durere, 
cuprins într-o toamnă, 
ce galben mă doare. 

Cărări am iubito, de dor infinit, 
dar simt voci străine, 
cum te strig

Scrisoarea a-CII-a (GV)


Mi-e dor de tine, mereu îmi este dor de tine, toamna mea. Eu te ştiam înainte de a te cunoaşte, te ştiam şi munte aprins şi păduri şi anotimpuri, care răsăreau sihastre şi vis născutdin visele mele. Da, te ştiu demult, eşti cer

Despre tine 
(GV)

Despre tine îmi este uşor să scriu, 
toamna mea, 
ce alergi păduri de funze, 
să ne îmbraci clipa, 
în care vrei să rămânem 
răspuns. 

Mi-e timpul duşman mare, 
în risipa lui de amintiri, 
de unde îmi este greu să îţi aflu 
răsăritul, 
când îl 

Scrisoarea a CI-a 

(GV)

Scrisoarea aceasta nu ar fi trebuit să o scriu, dar încă mai simt din amurguri neumblate, ploaia ta cu cărările ştiute, în care eu eram foşnetul frunzelor, iar tu nemărginirea mea,din timpul frânt al nerăbdării. Eram doar un pâr