Blog

Scrisoarea a- CXVII-a 
(GV)

Doar pajişti, atât de multe pajişti ne despart, căci ne-am născut din visurile mele, erai sărut, eu poartă de păcat. 

Ştiu, da ştiu ... doar cerul este nemurire, noi suntem tihna toamnei, sau visare, neliniştea ce înseamnă, d

Când sufletul 
(GV)

Când sufletul îţi pune întrebări, 
te doare gândul- vis, 
din adieri, 
îţi temi şi vorba, 
spusă-n depărtări, 
"un azi" în amintirea 
unui "ieri ". 

Îţi temi oceanul care-i îngheţat, 
o toamnă, ce-a rămas, 
demult in noi, 
cărările, ce ni s-a

Dureri 


Mă dor din adâncuri, răsărituri 
stinghere, 
aroma de psalmi, fericiri, 
ascunzişuri, 
mă doare, iubito, 
apusul ce-mi cere, 
să privim spre trecuturi, 
din frunze ... tăcere. 

Mă dor răsărituri în doruri de tine, 
furtuna hoinară, 
gândirea nedreaptă, 

 Se-aștern tăceri

 'n al nopții ungher.

 Eterne dureri

 'n cuvinte ce pier 

 Mă-nfrâng, rând pe rând,

 Si-mi vine să-mi strig

 Pustiul din gând

 Da-n mine e ...frig .

 Doar disperări

 In suflet se-aud.

 Pierdute cărări

 Si-un strigăt trist, surd

 Atât mi-au r

I

Has sido tú,

La única rosa

De mi jardín,

Que has  florecido

Todos los años

En primavera.

II

Has sido tú,

Única hoja,

Que en primavera

Luces hermosa

Más que las otras

Por ser tan bella.

III

Luces

Venus tina

Y  encantadora.

Porque las flores

De mi jardín,

Solo la po

trecătoare mai sunt toate…

toate-s trecătoare, dragă,

sentiment torențial,

a trecut o vară-ntreagă,

am suit încă un deal,

a trecut și toamna bearcă

frunzele filozofau,

ne-nvăța Socrate, parcă,

oamenii încă oftau,

iar decembrie ne țese

lungi covoare de zăpadă,

Când sufletul...

Când sufletul ne pune întrebări,
ridic mâinile, lumina mea,
să te adun, în bolta palmei, mări,
în care îţi ard pădurile,
plângând.

Mai ştii, ai răsădit, copaci în vise,
acol' pe pragul casei,
lângă umăr
şi nu mai ştiu,
ferestrele-s de

Am rămas trădat de vocea aceea caldă
care îmi şoptea zilnic iubirea ei.

Îmi închipui cum vrea să dreagă busuiocul
acum când e prea târziu,
timpul a pus coaje peste sentimente
şi interiorul meu e plin de întâmplări
arse până la capăt.
Mă învârt în cerc

 Fecioară îndoielnică, iubirea,

 Ce parcă ar mai vrea, sau... parcă nu,

 Mironosiță ce mă poartă cu amăgirea

 Jucându-și tot mereu al ei atu,

 Această îndoielnică fecioară

 Mă face să tresalt când te revăd

 Si-n suflet, pe furiș, ea îmi strecoară,

 Un nu ș

 Plouă din cer 

 Cu lacrimi de-argint,

 Mă contopesc cu visele tale,

 Pierzându-mă iar, 

 Prin ele fugind,

 Nu regăsesc a ta cale.

 Plouă din inimi 

 Cu lacrimi amare,

 Din suflet pornit-a șiroaie,

 Cum pot s-o opresc, 

 Să-i pun stăvilare

 Tristeții, aduse de

Trăiri 



Sunt trăiri în alb corăbii, în furtună, în văpaie, 
netrădând nici luciul mării, nici înaltul care doare, 
stând sub fulgere catarge, fie arsiti, fie ploaie, 
mângâiate-n briza marii, doar de visele impare. 

Sunt corăbii, pleacă stoluri, sub un do

Nu voi striga 


Nu voi striga un cer chemării-albastre, 
cât timpul se topeşte-n zări cuminţi, 
mă doare însă plânsul tău din astre, 
mă dor trăiri, luceferii fierbinţi. 

Nu am să strig nici timpul de încântare, 
nu am să strig nici plânsul zării tulburi, 
n

Îmbrățișarea iernii, hlamidă de cleștar

Cuprinde toată firea și ne aduce-n dar

Steluțe miliarde și ger năprasnic, rece

Pe geamuri flori de gheață și ziua iute trece.

Troiane de zăpadă s-au așternut afară

Pe derdeluș e coadă, copiii au dat sfară

Că-n noapt

Ce toamnă ... 


Ce toamna în visări nesfârşite, 
câte frunze mai cad din gorun, 
răscruci din vâltori prăbuşite, 
sunt flamând şi creştin şi păgân. 

Suntem toamne, din vis adieri, 
suntem ape ce se scurg şi-s străine, 
mi-e frică încă o dată de ieri, 
de râur

Să mă ierţi

Să mă ierţi că am trecut pe la tine,
pentru o înghiţitură
de rouă, ca să mi se reîntregească
făptura, prinsă în hora iluzorie
a mersului grăbit,
amintire !

Îţi sunt dator doar cu fluturi şi flori
şi cu ceva lumină,
care are sâmburi de noap

Să mă ierţi

Să mă ierţi că am trecut pe la tine,
pentru o înghiţitură
de rouă, ca să mi se reîntregească
făptura, prinsă în hora iluzorie
a mersului grăbit,
amintire !

Îţi sunt dator doar cu fluturi şi flori
şi cu ceva lumină,
care are sâmburi de noap

Scrisoarea a- CXV-a

Te iert, chiar dacă am rămas cu o toamna plânsă, sub mâini ce îmbracă vesmântul umbrei, sub ploaia care cade cu idealuri ce s-au dus. Mă durea aşteptarea, mila dată că povaţă, dar nu m-a durut niciodată pedurea şi nici visul, nici

Scrisoarea a - CXIV-a 


Am să tac, am să tac un timp curat, ca să pot să îţi fiu în vis şi patimă şi osândă şi povară şi ispititoarea cădere înapoi, ca să mă sting încet sau să mă renasc din cenuşă. Am sătac şi secunda care ţi se închină fără zgomot, s

Lumea ... 

Zdrenturi de vânt, ne numără anii, 
lipsiţi de cuvinte, 
ne scriem ca semn, 
din frunze croiţi, au grijă castanii, 
de căderea din fruct, 
de însemnarea din lemn.

Țăranul român

„În România avem mai mulți poeți decât români !”
(aforism de Girel Barbu).
*
Se scaldă luna într-un ocean albastru
Între doi nori giganți arși de lumină;
E-o seară minunată de toamnă
Și mere de aur licuresc în părinteasca grădină.
*
Cobo