Blog

C-un suflu de foc
voi înroşi fierul până se topeşte.

Se vor aprinde verbele, vor arde-n cuvinte,
cenuşa nepăsării se va depune,
pe zidul ridicat, rămas neterminat.

Nopţile mele vor fi ce nu sunt.

Lumina va umple golurile ivite,
şi nervii au sub control

 Plâng nestiutele viori

 De dragul păsării în zbor

 Si-a vocii-ncântătoare,

 Ce-n suflet ne dădea fiori.

 Azi a tăcut un cânt de dor,

 Plecări...nemuritoare.

 Plâng nestiutele viori

 De dragul frunzelor ce mor

 Călcate în picioare,

 Se duc pe drumu-atâtor fl

ce linişte…

Ce linişte suspectă-n univers

Arborii tac şi apele se-nclină,

Tăcerea îmbracă haina unui vers

Plutind pe aripi de lumină lină.

Ştiu că trăieşti, că sunt, că eşti

Şi-mi pare clipa fericire pură

Şi sorb azurul decantat în ceşti

Ca cea mai fermeca

Mai adânc decât adâncul pământului din cer,

mă scuip în sân,

mă frec la ochi,

mă minun

de cărarea fără loc şi lumina desfearăcă privirea trasă-n jos,

la zeii înfrânţi, în sus, la cei plecaţi de cap şi înalţi de inimă.

Mă frec la ochi, nu vezi? Mă frec

BINECUVÂNTAT AN

Deseori, căutăm refugiu pe cărările trecutului
şi-ntâlnim gândurile odihnindu-se-n neuitare,
sufletul aşteptând parcă, răsăritul prezentului, 
iar fiorul poetic ne cuprinde într-o-mbrăţişare.

Gândurile alunecă prin cuvinte ca şi arcuşul
pe

Trecere 


Cum trece cateo noapte, cum trece viaţa noastră, 
smulgând un zâmbet vremii şi zării istovite, 
cunoaştem oamenii, locuri şi zarea cea albastră, 
nu taina din durere, nici clipele trăite. 

Ce-a fost cu-adevărat, nu se va şti nicicând, 
nici visul 

Scrisoarea a CXXXII-a

Se ridică o cetate fără seamăn în cuvânt, sub o ploaie care cade, peste ochii născuţi, într-o vară.
Mă dor aşteptările, de aceea caut să îţi vorbesc mereu, pentru că eu mă simt într-un vis visat cu tine, nu ca dojană ci ca o lum

E-o ploaie violetă peste lume,

Cu murmur fin sau ropot din tenebre,

Valsează norii peste mări în spume,

Ce mâine-or plânge zările funebre,

O ploaie jucăușă în fiorduri,

Cu-atingeri tandre, parcă de mătase,

Discută pescărușii-n dezacorduri,

Plonjând prin ce

Îşi întinde pielea pe faţă,
întinereşte-n dorinţe, visează mai mult
cum păsările cântătoare primăvara,

capătă altă încredere-n sine
în vârsta fulgurantă şi falsă.

De teama anilor neiertători îşi schimbă şi sufletul,
înfăţişarea devine voit alta,
oricum

Întind mâna spre cer să-l (cu)prind cu degetele, prelungiri

de ramuri şi din fiecare, alte braţe se lungeau în privire.

Fiecare deget era un trup

însuşi şi fiecare îşi avea  

mâna lui cu alte cinci degete

şi fiecare deget, alte degete

până când nu m-am ma

IARNA ŞI-A AMINTIT

Frunzele tremură în bătaia vântului furios
copacii s-au resemnat de-atâta-ntomnare,
sus pe cer plutesc nori pufoşi, gri-albicios,
sporesc frigul, căci iarna nu-i o-ntâmplare.

Ceaţa-nfăşoară zarea cu pâcle vâscoase, 
iar frunzele-amorţite

Muncă, relaxare și chef
*
S-a înserat de câteva ceasuri
Și luna se scaldă în vălurele pe lac;
Codri-s întorși cu vârfu-n adânc;
Sunt tablouri nocturne și-mi plac.
*
Miroase aromă de tămâioasă prea coaptă
Și de gutui cu puf galben amărui;
Câtă parfumă

 Ești zborul lin al unui pescăruș

 La malul mării sufletului meu,

 Cu aripi largi pe cer, tu, jucăuș,

 Atingi candoarea unui curcubeu.

 Ești lacrima prelinsă pe obraz,

 Doar picături de suflet alinând

 Durerea unei clipe de necaz

 Ce parcă nu s-ar mai sfâr

Se rotesc viperele în jurul vechiului castel,
veghează să i se păstreze misterul.

Ziduri de piatră urcă până la baza negrelor turnuri,
timpul rânced se ascunde după colţuri
unde răzbăteau vaietele torturii.

Aruncaţii în fântânile morţii hrăneau animale

Când inima-ţi ... 


Când inima-ţi va bate tare, 
să ştii, iubito-i strigătul 
din ploi, 
respiră, ne respiră 
din hotare, 
un drum, în depărtări 
cu amândoi. 

Ne strigă o vreme, 
frunze, poate ziduri, 
sau locuirea noastră în surdină, 
un ieri, ce-i tatuat în 
ri

Promisiuni 


Când îţi voi cunoaşte sufletul, 
am să îţi pictez ochii, 
şi cuiele din crucea-mi 
ce persistă, 
în prelungirea albei rochii, 
mă strânge un ram, 
în frunza-mi, 
care-i tristă. 

Am să-ţi pictez dorinţa 
de împlinire, 
lumina mea, din clipele 
ce-s ve

Del amor de mi jardín

Fuiste  siempre  la más bella,

La más sonriente y hermosa

Quimera en la primavera.

De toda mi primavera

Fuiste tú mi admiración,

Y de repente ha dejado

Un vacio en mi corazón. 

Perdelele le-am agăţat la geamuri

să fie alb

şi

lumină înlăuntru,                                                 

stele să se aşeze din cerul cu lună, din noapte.

Am oprit curentul din firele de sub pământ

să dezgheţe locul,

locul ăla cu sertare pentru v