Blog

Poveştile iernii

Cerul zâmbeşte tare albastru şi rece

Iarna împrăştie fluturi albi de zăpadă

Cineva alunecă mai are puţini să cadă.

O sanie gălăgiosă pe lângă mine trece,

Ninge frumos, începe să se întunece.

Fulgii, steluţe mii de argint dansează,

Se rote

Troiene mari așază, zăpada viscolită,

Copacii hibernează, încărunțiți prematur,

Pe ramul lor, ici-colo o cioară zgribulită,

Cu croncănitu-i surd, se tânguie imatur.

Pârtii croite-adhoc, printe troiene urcă,

Iar pruncii cu mult foc, pe sănii le coboară,

Aj

În palme port un suflet de mătase,

Culori de gheață-n valuri înfășor.

Pe soclul rece, zâmbetele mor,

Pătrunse de-umezeală până-n oase.

Îl mângâi tandru, ca pe-o jucărie,

Prevăd fiorul unui plânset stins.

La tâmple-apusul jarul și l-a nins,

Pândind un răsăr

Construcţie 
(GV)

Sunt construit anapoda, ca şi clipa, 
care zâmbeşte sub lacrimi 
de mirare, când nuferi albi 
sunt visul ce te-alină. 

Sunt construit de depărtări, adiere, 
ascuns doar în spatele cuvintelor, 
cuprins între patimi, 
dor şi spaimă, învăţat 
să

Scrisoarea a CXLVI-a 


Ne-am întâlnit în singurătatea unei clipe neatinsă de cuvântul de iubire, o martoră tăcută, la înnoirea lumii, cu speranţa că am să te scriu într-o carte, într-un cântec, în oameni, dar nu în amintiri. Erai pentru mine o lumină, 

Fie-mi mâinile de lemn să-mi fie

Fă-mă, Doamne, scrum, atât mai vreau

Nu mai sta în mine, poezie

Pleacă-n alţii care nu te au

Lasă-mă odată fără tine!

Te aşteaptă toţi care de care!

Prin pădurea asta de aldine

Rimele-s atât de trotuare

Că mi-e groază să l

Poate că nici 
(GV)

Poate că nici nu eşti cuvânt, 
zadarnice zvâcniri ar încolţi, 
un anotimp va înflori 
pământ, 
când depărtări doar uşi, 
vor deveni. 

Poate vei fi o poartă, sau Pământ, 
câteva ziduri, poate 
anotimpuri, 
lăstarul firii colorate, 
necuvânt, 
s

Vallejo, romántico del tiempo;

Poeta del recuerdo.

Heraldos de la espiga

Cuando la sopla el v viento.

Tu voz es sentimiento,

Tu ritma es un  ensueño,

Componiendo recuerdo

En versos y otros tiempos.

Capaz de recordarte

Por tu silueta muerta:

Muerta de aquel rom

Aşternut 
(GV)

Se aşterne fără margini iubirea în troiene, 
ţâşnind din roca dură în rostul ei divin 
şi chipul tău străluce, lumina de sub gene, 
s-ascundă în dor trecutul, puţin câte puţin. 

Te simt cum vii tăcută prin spaţii siderale, 
cum porţi un vis d

ninge

era toamnă și amin,

iată c-a venit și iarna,

noi călare pe destin,

am deschis deja povarna.

arde doar un crin în sobă,

cu cenușa pe grătar,

căntă-mi, îmbrăcat în robă,

tu, sărmane,  lăutar.

zi-mi de moarte, zi-mi de viață,

să mă răcoresc acum,

hai s-o

Acritura este-n transă!?
Drept e,-n ea mahmuri dăm iamă,
Să-i mai acordăm o şansă,
Iar la Crăciun, ţin-te mamă!

Fără visare 


Fără visare e timpul uitării, 
răspuns la o toamnă, 
la galben, gutui, 
la vorbe rămase, 
din vise bizare, 
la tot ce-i tăcere, 
la ce-i amărui. 

Fără visare, rămânem o ploaie 
şi viaţa  e truda care 
ne încearcă, 
când vorbele curg, în doruri 
şiro

Scrisoarea a -CXLIII-a 
(GV)

Nu ţi-am mai scris de mult timp iubito, m-am rătăcit pe puntea gândurilor moarte, în zborul păsărilor peste ape şi nici nu mai ştiu ce vreau, să scriu, sau să tac. Ştiu doar că îmi este dor de ceva, de somnul meu de vise, d

Gânduri rătăcite
*
Mai în fiecare noapte îmi scapă din hamuri
noianul de gânduri și zboară haihui spre cele patru zări
lăsându-mă sterp de minte.
Îngerul trimis de Domnul m-a mângâiat cu aripa
și mi-a șters transpirația, de prea multe frământări,
de

http://youtu.be/bHE7Kce8YR8 Arde Cluju si Feleacu

Pe sub nopți și clar de lună,

Printre miile de stele

Și prin vatra cea străbună

Trec iar gândurile mele!

Se întorc în bătătură

Pe sub garduri de nuiele,

Dau năvală prin strânsură

Parcă-s duhurile rele!

Pe deal, tobele răsună,

Norii se strâng în boccele,

Iarn

Miguel Hernández, poeta

De gran sensibilidad,

Tu poesía tiene encanto

Y también ingenuidad.

Poeta de gran valor,

Elegía en manantial:

Tu poesía tiene aroma

Que brotan del paladar.

Romancero y gitanillo;

Gongorino al expresar:

El verbo de tu poesía

Que nadie t