Blog

Azi glasul vântului îmi şuieră-n auz

cuvinte tăioase,

azi ninsoarea amară îmi sapă-n obraz

răni dureroase,

azi viscolul îmi picură în vene argint

mirosul de brad, lumina gălbuie

azi mă apasă

un coşmar fragmentat fără nume …

Mi-e frică de îngeri căzuţi pe păm

E seară la mare şi azi te aştept

dorinţa o scriu pe nisipul fierbinte

Trag aer puternic în piept

şi sarea din aer se-aşterne în minte.

Rog valul mărunt să mi te dea,

alt val se întoarce în mine,

cad pe nisip, tu alină-mi durerea

deja-i întuneric, în mine e

Îmbufnată şi golaşă

Şade iarna pe-un pripor.

Plăpumioara ei gingaşă

Tremură într-un răzor.

Că din groasă cum era,

Mai acum vreo două zile

A rămas ca o perdea…

Ici şi colo albe file!

Soarele îi face semne

Dintre nori morocănoşi,

Iar pe-o streşină de lemne

Cânt

ramuri goale în ochii orizontului...

prin vene seva sfinţeşte amurgul
când zboruri încă necoapte
îngenunchează noaptea

timpul sapă în preaplinul umbrelor, tăcerea

seva dulce a simţirii 
hrăneşte gândul sprijinindu-se de păreri
pătrunde prin vitraliul şters

Auzi tu cum bate inima în piept dinainte de a fi acolo?

E întinsă pielea

sau

creaţă, în locul ăla.

(Nu-mi dau seama dacă ea sau mâna mea.)

Nici nu ştiu dacă o auzi. Că nu mai bate, ea.

Bate cerul cu picuri de ploaie, pământul

şi ochii se bucură printre

Eşti dator

cu parfumul zăpezilor,

cu albastru cerului,

cu necuprinsul zării

şi adâncurile toate,

cu nepătrunsul 

şi azima cuvântului.

Dar, vino...

În plină noapte,

în marginea zării,

la capătul mării...

când luna rotundă

ne-aşteaptă...

Vino,

să jucăm un joc ciudat,

să ne găsim

îmbrăţişaţi în jurul lunii...

Tălpile înfloresc a drum prin stepă,
caii soarelui mă ajung din urmă
se duc la malul verde al râului,
imperceptibile adieri joacă în coamele lor
cu degetele toamnei care se apropie
odată cu deşiratele ploi.

Clipele lustruiesc argintul şi rotesc acele

undine

în primăvară când

vântul se joacă prin stele

şi cerul rămâne albastru,

de geana umbrei

prind ochiul lunii

şi-o frunză se –agaţă

 de astru.

fântâni ca amfore

cu cumpene-n vânt,

izvoare limpezi

ies din pământ,

timpul se-adună

 cenuşă-n cuvânt,

tăcerile mele

Bucurie

Ne bucurăm de tainicile șoapte,
de podul între suflete legat,
rostiri de dor din zi și noapte,
pe buze strigătul crăpat.

Ne bucurăm și de un vis,
cuvântul dintre flori și ram,
lumina peste un abis,
de tot ce am, atunci când n-am.

Noaptea golită de întuneric dă seamă soarelui
de miasmele putreziciunii din lacuri
unde deseori luna alunecă-n ape,
se fotografiază-n oglinzi cu nuferii
şi se înalţă galbenă peste păduri.

Cum fructul se coace din iubire
îmi intră-n sânge luminos
şi-l

mustind în coaja timpului
lumina izvorâtă din începutul lumii
se proiectează pe umbrele corpurilor 
vii sau nu
cerne ploi de temeri 
peste cumpăna dintre ieri şi mâine
rupe lanţurile tăcerii 
ferindu-le de arşiţa neputinţei
a deznădejdii
de sub geana cerului
l

Nebunia vine peste mine, peste ţine,
într-un asfinţit convulsiv, indigo.
Las parfumul meu pe florile de iasomie,
dansăm un dans de umbre călătoare
cerşim o dulce-mbrăţişare
topim buzele-ntr-un sărut de sare…
Mătasea neagră alunecând
dezveleşte

Chipul tău de înger aprinde flacăra 
care palpită cu fiecare bătaie a inimii mele. 
În privirea ta, alunecând mă dezbrac, 
mă scufund şi redescopăr fericirea. 
Pe buzele tale găsesc cea mai dulce otravă 
din câte au existat vreodată 
şi vreau să o la

O umbră se întoarce-n valuri

Şi ca un val se-mpotmoleşte

În sufletul trudind amaruri...

În timpuri de demult priveşte.

Renunţarea îmi pare dureros de amară,

Am lăsat fraţi, părinţi... şi copiii în ţară...

Plânsul meu ca  un clopot către cer se înalţă, 

Mă întorc gând şi suflet, mă întorc iar acasă.

      Felicitări şi sincere mulţumiri, doamnelor: Lenuş Lungu, Mimi Boroianu şi domnului Muntean Ioan! Iniţiatorii  proiectului pentru volumul  "Zborul frunzelor în ceruri"- Antologie; Felicitări tuturor participanţilor, felicitări şi domnului Aurel

Deschid fereastra zilei ca un impuls de gând,

Să intre primăvara pe-o aripă de vânt.

Respir chemarea vie cu aer de speranță,

Reinventez clișeul cu ce-i frumos din viaţă.

Aștept iar primenirea câmpului, azi stins,

Cu verde-n unduire ca un descânt nescris,

pe alei primavara răsuflă despletită de nervi
matinale pisicile miorlăie languros ca la galerie
noi jucăm în prim-plan scene fără dublură
cascadorii împart câte o lalea doamnelor cu zile
de schimb
cerul pictează egoismul pe biserici
îmi sădesc în suflet gh

Un strop din cer…

O picătură de viață

pătrunde-n solul arid

al sufletului meu

încolțind sentimente latente,

uitate,

ale unei alte vieți trăite

inaintea mea.

Simt că acestea,

deși nu imi aparțin,

îmi umplu destinul,

acaparându-l cu totul,

făcând loc trăirii

celui