Blog

 Azi singur stau pe-o bancă și-aștept o amintire

 Din zborul ei haotic spre mine să se-ndrepte,

 Să îmi aducă aminte de drumul spre-mplinire,

 De lunga scară a vieții și de-ale sale trepte.

 De treptele iubirii ce le-am croit odată

 Din dragostea-ți seni

An de an in Martisor,

Sarbatorim cu mult  dor,

Pe cea care-i mai de seama,

Sotie, iubita, mama,

Care tine mult la tine,

Si la rau, da si la bine

Ea este cea sufletista,

Dar si alta mai exista ,

Fel de-a fi exact opus,

Celui prezentat mai sus,

Pentru care tu es

Tristeţea, amărăciunea sufletească se cuibăreşte în sufletul omului,
când îndoielile adie prin preajmă, ca rafalele de vânt.
Lupţi din răsputeri cu raţiunea, ea, îţi spune, ori adevărul crud al realităţii,
ori acel adevăr care îl construieşti tu, dup

Casa pustie mi-e labirint...

Simt nevoia să tac, să te-alint...

Privirea confuză în gol se afundă.

Ninsoarea târzie bate în geam,

Pe străzi viscolul urlă infam,

Fulgii discreţi se topesc în oglindă.

Oraşul gri şi pustiu  se- acoperă

Cu-o haină absurdă, sti

Ai vrut să simt durerea şi plăcerea

Crezând că nu vei dispărea.

Azi simt înspăimntător, meschin -

M-a otrăvit parfumul Tău de crin.

Azi dau la schimb un suflet cu durere

Ce alerga nerăbdător spre  soare.

Azi picură-n clepsidră, arse, orele

Măsoară adâncime

astăzi am devenit mai înţelept

după lecţii repetate

servite elegant de viaţă

am învăţat câte ceva,

am cântat

pe note înalte

cântecul neterminat

al unei balade de doi bani...

gândul a făcut popas o clipă

răsfoind selectiv printre amintiri

a triat neîncetat

cu o

ai rămas o dulce înşiruire de cuvinte

înfăşurată strâns în jurul inimii

dorinţele încă muşcă adânc

din coapsa întunecată a nopţii

scrijelind amintiri

în carnea vie

încerc să scriu poeme

născute din tavaliul timpului trecut

neatinse de nici un gând de iubire

păşim de ceva vreme unul în celălalt

atent să nu ne încurcăm paşii în dezamăgiri

inima mea te-a purtat mereu

printr-un anotimp fără nume

ce mi-a încolţit flori de măr

adânc sub tâmplă

gândul meu ţi-a înşirat

vorbe pe care nu le-ai auzit

dar ţi-au intrat fă

Mă deșir


Mă deșir ca năframă în dorul de ține,
pe țărmul de vis, când o iarnă petrece,
mi-e cerul albastru cu surâsul de bine,
când timpul se închină, dar valul e rece .

Mă deșir într-un cântec,nerostit, parcă-i mut,
ca țipăt la maluri ce-ți

Mă deșir


Mă deșir ca năframă în dorul de ține,
pe țărmul de vis, când o iarnă petrece,
mi-e cerul albastru cu surâsul de bine,
când timpul se închină, dar valul e rece .

Mă deșir într-un cântec,nerostit, parcă-i mut,
ca țipăt la maluri ce-ți

Pământul nostru nu-i va fi mormânt
mai mult un praf de uitare şi deşertăciune
în locul unei cruci fără limbă.

Pe urmă-i se vor usca bălăriile,
întunericul va căpăta gust de sare
şi totul se pierde în ce n-a fost niciodată.

Iarna pune pe ziduri acoperiş

Împins dincolo de arestul mâinilor rebele
nicio încăpere nu-mi pare sigură
mai mult decât zăvoarele puse.

În memoria cheii rămâne dilema,
să-şi acopere gaura ori nu
cu glasul tăcerii
unde cruda aşteptare în vârful şperaclului
sparge întunericul.

Ziduri

Lumina mă poartă

din ochii tăi până-n apus,

noaptea se-adânceşte în umbre

sub paşii mei obosiţi,

vântul naufragiază în ramuri

şi-adoarme–un somn greu.

Lava topeşte zorii

în negrul pământ,

în apa mării...

-      Cum să nu iubeşti femeia care plânge?

Cum să nu

Unde va fi primăvara mea:

în pădurea arsă de amintire,

în ochii frunzelor care au plâns în copaci,

şi s-au aşternut a moarte pe pământ,

în norii care-au înghiţit soarele

şi au împietrit peste lume,

în râul care poartă frunze haotice-n vale?

Azi se odihneşte

E timpul sa ma dezbrac de inhibiții și sa dau cartiile pe fata,

M-am saturat sa ma prefac, asta sunt și nu am ce sa fac.

Urasc teribil când ne mințim, însa ador iadul în care conviețuim.

Sunt cruda, rea și nemiloasa, dintr-o singura îmbrățișare

Te-as put

Privesc pe geam, în timp ce trag din țigara,

Noapte își întinde aripile și cuprinde tot ce e afara

Orasul e îngropat în frig și ceata și as vrea sa-ți scriu,

Dar sunt mult prea obosita de la atât ploaie,

Arunc pixul și scutur scrumiera îmbâcsita...

E doar

Femeia în alb trece pe stradă

cu lacrimile cristalizate

pe-obrazul apatic,

cu vântul  naufragiat

printre ramurile negre,

cu noaptea - nălucă

descinsă din mituri.

-      Ce cauţi, femeie,  la  miezul nopţii?

-      Tu mă vezi, străine?

Caut drumul întors în c

Necuvintele au biruit cuvintele
ce s-au aşezat răbdătoare pe umărul iernii
cernit de timpuri rupte din alte timpuri.
Sângerează viaţa pe-o petală uscată de măr
de cealaltă parte amurgul dansează 
inima cuvantului se zbate neputincioasă
aproape de al

Pe cerul bătrânului continent au început
Să se înalțe la orizont precum ape tulburi,
Valuri amenințătoare de neguri din vremuri
De restriști și neliniștitoare croncănituri
De corbi hămesiți.Se trezesc din amorțirea
De decenii,monștrii adormiți adu

De-ar fi să mor răpunsă-n lupta cu iubirea,

Aș lăsa în urma-mi doar dezamagirea…

De-ar fi să plec din lumea asta moartă

Aș face-o pe aripi de vânt purtată

Către țărmuri întunecate, acolo cât mai departe

Mi-aș duce visele toate…

De-ar fi să mor aș vrea să a