Blog

Și dacă...

Și dacă mă ascund în ziduri...după,
în vise dor sau vise umbre,
cu ochii pironiți, o cupă,
sub gânduri falnice sau sumbre.

M-ascund în tine, dor zidire
și ctitor mă ascund cuvinte,
izvorul meu, izvor pornire,
cu virgule ce-s potr

INGRID-ACASĂ 2 -continuare
În timpul reparațiilor la casă, fiind mai mult în sat, am avut ocazia să regăsesc cîteva prietene din anii tinereții ce locuiau în Săliștea.Aceasta s-a întîmplat grație fratelui meu Haralamb.El locuiește în sat cu soția sa

De ce te-ai dus de lângă noi, maestre?

De ce-ai plecat? E dintr-a noastră vina?

Poate am fi ales și noi mașina

Ce te pierdu de lumile terestre.

De ce-ai plecat? Ori, te dorit-a Domnul

Să cânți pentru prietenii de-o seamă,

Să cânți de dor de țară, fără team

Ştiu că mă auzi şi în pauzele în care nu te strig.  

Aerul

ţine locul cuvintelor de dor,

în ecou.

Fără scăpare e legătura (mai) adâncă

a cerului cu pământul – universul

dintre mine şi tine

într-un tot fără nici o aţă să ne lege…    

18.01.2015, ora 20

Dacă vei săpa în adâncul meu nu vei zidi fântâni,
sângele apă nu se face şi nici izvor pentru străini.

Desţelenită inima poate fi înduioşată cu ceva iubire
dar nu mai multă decât primeşte din afară,
ea se supune ordinului dat de mai marele rege
care r

În clepsidră se scurge nisipul
Crepusculul roşu alintă neantul
Şi o minge mare de foc
Se hodină pe un vârf de colină,
Care scrutează-n depărtări orizontul.

În partea opusă, cerul păleşte,
Cortina de stele se trage uşor,
Din alt orizont paralel
Se-nvăluie-n m

Hoţul

A ţinut bădia Costache post negru vineri , pentru a judeca mai bine: să taie nucul bătrân ce-i umbrea  privirea de la fereastră ori ba?

Sâmbătă, pe când soarele se mai smiorcăia a somn, moşul şi-a făcut închinăciunea, şi-a luat sfânta anaforă

Adânc îmi presari stropii de sânge peste ochii  

privind văzduhul argintat de fulgi de dor

(cu)prinşi de timp, în căuşul palmelor de suflet.

Nu mai spun nimic. Doar Te iubesc !

„Şi atâta energie consumată pentru două cuvinte ?” 

Într-un sărut năvalnic

Cules bob cu bob şi strâns în ciubăr, în iarna mea,

forfotind lăuntru dinăutru spre bolta cerului

să curgă, să mă-nece

siropul dulce-amărui al iubirii

de vişină putredă,

îmi alerg privirea covoiată

de ridurile secundei din zi, să trăiască veşnicia

celui

trecere

Zăpada putrezită-n ceasuri

S-a așezat nepăsător,

Absent la tropote de glasuri

În mine tot mai mult cobor.

Jur-împrejur doar amintiri,

E un trecut decapitat,

Culoarea pleoapelor subțiri

Și chipul tău eu le-am uitat.

Am strâns în mine numai spini,

Şi

           , sub influenţa GRICORE VIERU 

cu viaţa

să mă iau la trântă

când ştiu că doar

cu moartea mă-nsor?

C-apar

pe drumul vieţii mele

oameni, pietre, piedici,

e şi normal-n

al nuntirii mele

cu tine Moarte.

De supărat mă aflu-n cale

de semeni, situaţii

Tortul de mere verzi şi tari, tăiate felii, cât o bucată de cer,

să-mi umple albia de dorinţi a gurii ferecate cu norii

de frişcă (pre)linşi cu degetele limbii, să cadă ploaia şi albastru curat

şi lin, sufletul să simtă mirosul,

să-i stârnească simţur

paradoxuri

eu, ca buddha, aşez timpul în altă ordine,

toamnele şi iernile le las în urma amintirilor,

dar şi tăcerea iubirilor moarte, amintind

tumultul asurzitor al cascadelor sau zgomotul

surd al morţii care ţipă în urechi;

cine poate fi răspunzător de

Tăcerea căutată-n loc de cuvinte
sedimentată peste umbrele copacilor
se umple cu transparenţă divină.

Din lichidul care-mi udă cerul gurii
strângerea în dinţi mă face să înghit respiraţia
în timp ce fac din mişcare un zid înalt
peste care îmi trec gân

Zbor



Noi am zburat spre șoapta de iubire
și atingeam cu aripile văzduhul,
povară doar un timp de nemurire,
ecoul șoaptei ne era nisipul.

El se scurgea lumină care pleacă,
când drumul fără tine mi-era crunt,
ca să rămâi când noaptea o să tre

INGRID-ACASĂ

Am fost întîmpinată cu bucurie mare de ai mei și am simțit cum fericirea revederii mi-a spulberat tot dorul de ei si toate suferințele si tristețile din acești ani petrecuți departe de copiii mei și de toată familia, lăsând loc doar pentr

Un cuţit înfipt până la prăsele-n pământ
stă în poziţie de drepţi în faţa casei
ca niciun trăznet să nu vină prin preajmă,
era semnificaţia pe care nu o ştiam,
musafirii îl priveau şi nu spuneau nimic,
de eram mirat şi confuz.

Dincolo de înţelegere se