Blog

Stau liniştit căldura se stinge în gleznele nopţii
sângele nu mai fierbe în clocot, se roteşte subţire
nu e străin şi sporeşte răcoarea în trup.

Cerul se topeşte în palmele fără coaje,
ele nu mă sperie dar au carnea amară.

Idol să-mi fie o lumina rece.

Mi-e viața

Mi-e viața timpul intomnit...pădurea,
am zborul verde, doar crescut în muguri
un vânt netrebnic îl spulberă aiurea,
dar am o toamnă în visul meu...noi singuri.
Am doruri multe în pași rătăcitori
de dragul tău și frunză am fost iubită,
îți sărutam

Privirea ta, boabă de rouă-n flori de crin, 
Surâs de mai în zborul lin de pescăruș, 
Poate picta un cer cu-atât de mult senin, 
Că nici vioara nu mai plânge sub arcuș! 

Poți desena un soare, așa, din colțul gurii, 
Împrimăvărând un anotimp ploios, 
Plăteș

Valuri uriaşe de deznădejdie,

de  pesimism îmi inundă

plaja minţii rătăcite uneori

printre gânduri  sumbre.

Toţi suntem în căutarea fericirii,

un Eden  visat de fiecare

dorit  cu ardoare , invocat

în nopţile de dor.

Doar soarele ce răsare-n zori

îmi încălze

Îmi bate vântu-n geană silabisind strident,
mă strigă şi mă cheamă-n tardive înţelegeri,
ştiu că pe drumul vieţii tre' să păşesc prudent,
de ce, mereu, mă împiedic în greşite alegeri?

În şoapta vântului se rătăceşte o picătură
de rouă, ce binevoitoar

Mâna în mâna noi păşim în apus.

A dimineţii rouă de mult s-a dus

Îşi stinge viaţa razele în noapte

Cu toamna amăgitoarelor şoapte.

Curg amintirile, amurgul  umple

 Caldă lumină  ne joacă pe tâmple,

Cu paşi obosiţi păşim înainte,

Se joacă iubirea, timpul n

Ești vinovată


Ești vinovată de iubire
de un potop ce-n dor sporește
de o lumină-n răsărire
de-un vis ce nimeni nu-l oprește.
Ești vinovată și de valul
prin care marea-și duce-un dor
în lat de gene,visul malul
cu hrană vântul ce-l măsor.
Ești vinovată fără vin

Se prinde de mine culoarea
intră în piele până-n gând, se topeşte
cum zahărul în cafeaua fierbinte.

Ce pot să spun e că-i surprinzătoare...

Capătă irizări în orice paletă,
îmbracă tot ce există în funcţie de anotimp şi de stare,
se-mbină să creeze pent

           M-am trezit  dimineaţă, având pe gene o idee. Se tot plimba jucăuşă de la ochi la urechi, ţopăind de parcă o apucase nebunia. Nu-mi venea să deschid ochii şi nu i-am deschis. Ce credeţi că a făcut draga mea idee? Mi-a şoptit dulce la urech

seară de primăvară

poemul meu se-apropie de tine

 primăvară și-ți sărută

florile teiului cu mirosul lor îmbătător,

e  luna mai,

apele curg în eternitate

cum curge timpul în infinit,

bucuriile rămân în urmă

 să le secere Pan

 cum secerau țăranii grâul

 pe ogoa

Ajută-mă ...


Ajută-mă când seara vine,să pot s-adorm
sub cer tău cel sfânt de necuprinsuri,
să nasc din zile somnul și să-l dorm
la margini marea și pădurea visuri.
Ajută-mă să prind clipa ce-a fost
înăbușită-n toamnă-dor...ciulini
culcușul z

Eu m-am trezit...

Eu m-am trezit în zori plângând
în gând robit de al tău dor
și-am murmurat prin timpu-ți rând
să-ți fiu și sete și izvor.
Eu mă simt gol, cum să dau zâmbet
sub abur rece împletecit,
să sparg durerea unui suflet
cu vise multe

Iubesc


Iubesc tăcerea din culori
și veșnicia lor pribeagă
le freamăt visul sfânt în zori
ca lumea-ntreagă să-nțeleagă.
Să le-nțeleagă și tăcerea
să le-nțeleagă și tumultul
și frigul...uneori durerea
și răsăritul și-asfințitul.
În lumea lor

Cu tine-am învățat ce-nseamnă zborul 
Și cum să le pun aripi viselor 
Iar lecțiile mi le-am plătit cu dorul, 
Ce-l scriu, cu strop de suflet, nopților. 

Și învățând ce-nseamnă poezia, 
Ce înțelesuri cu ea o șoaptă poartă, 
Plătesc cu lacrimi astăzi

Fericirea de-a fi trist în doi

numai noi iubire numainoi

Costel Zăgan, DISTIHURI REBELE

Începuturi


Tu te-ai născut în mine poezie,
visare-a sufletului sfânt-cerească
cântând în doi tăcerea ca să fie,
un glas al vieții...să ne păsuiască.
Tu poate-mi ești târzie răbufnire
un vis tăcere în trăirea lui divină
în suflet vechi ca sfântă mea

Așteptare

Am așteptat asemeni unei flori
am așteptat tăcând un vers pe-un ram
am vrut să fiu cuvântul tău din zori
răspunsul dintr-un timp care-l mai am.
Am așteptat visând trăiri în șoapte
de când mă știu am așteptat o viață,
dar m-am trezit

Nu este mai mare decât un zimbru într-un ochi de pădure,
priveşte cum unicornii scurmă în lună,
arborii se umplu de somn într-o ţesătură de stele
prinsă de marginile nopţii.

O pulbere de întuneric dă să fugă peste sate
în dimineţi de rubin,
eu plec pe