Blog

Bisericilor – fire-ar să fie! –
Nu le-am pus eu piatra de temelie,
Că le-or fi pus-o Iuda sau Isus,
Una-n Răsărit și-alta-n Apus (?!)

După dușmănia între divorțați,
Nu ai spune că au fost odată frați
Buni și împreună creștinați –
Slujitorii Domnului devota

Se învârte în cercul creatorilor de invidie,
pluteşte cu nasul pe sus în propria admiraţie.

Orgoliile şi mândria păunului de sticlă
locuiesc în cutele memoriei şi dorm la amiază
pe un pat de fluturi vegheat de păsări,
clipele zboară din aripă-n aripă

EU NU ADUN...


Eu nu adun în taina mea nisipul
nici jocul ploilor din toamnă
căci mi-ai promis cândva,tu visul
ce l-am pictat păduri...icoană.
Eram la margini de pădure
pe-o vreme rece în risipă
ce vremuri trec dar vor să-ndure
oricare vorbă spusă-n pripă.
În

MĂ PLOUĂ...

Mă plouă rânduri răvășite,
aș vrea să vezi prin ochii mei
mă plouă dar fără ispite
din frunza toamnei.... vrei...să bei?
Să bei de-ar fi să bei distanța,
sub doruri,simțuri și dureri,
să îmi redai din nou speranța
s-admir uitatele tăceri !
Mă plou

două rândunele

din când în când ajung acasă
mă sui în pod să cat ceva,
scrisori și amintiri uitate,
sau lucruri vrechi de mucava.

au mucezit sfinții-n icoane,
ard crucile de ceară -n grinzi,
s-a uscat nucul din ogradă,
s-a-ntins păiejenișul pe oglinzi.

Sărutul

Aș vrea să îți sărut privirea sfântă 
sub îndrăzneala de-a privi în zare 
când gând mă frânge spini se împlantă, 
aș vrea să-mi fii poteci sau cale. 
Sărutul meu e înfrățit cu malul 
când mări se scaldă în vremuri fără tine 
întreabă apusul cât de r

Sub umbrela gândurilor,

învăluită în mirosul ploilor

te caut, din amintiri te recompun,

din şapte culori de curcubeu,

privind la Iris şi la caduceu.

Astfel în Roşu te-am pictat

atât de viguros, provocator şi incitant.

Iubindu-ne năvalnic, doi nebuni,

tu cul

Mereu te legi de versul meu,
Că trebuie șlefuit la colțuri,
Că n-are ritm și mai mereu,
Te strâmbi când îl citești, faci mofturi.

Eu nu scriu vers pentru elite!
Să îl citească doar doi-trei.
Scriu vers de suflet ca să cânte,
Îl scriu pentru p

Se surpă coloane în clipă de taină,

din veacuri de uitare, se cern întrebări.

Pe umeri îmi port a îndoielii haină 

Şi alerg prin desişuri să-mi aflu cărări.

Vânez Inorogii cu corn de pământ, 

Timpul Îmi joacă-n copite calvarul.

Flori de pelin culeg le ar

norii apasă verdele din iarbă cum
rotunjimea copacilor
umbra
nu ştiu câtă tristeţe poate fi
în firea lucrurilor însă ştiu că
am nevoie de linişte
puţină durere
maturitate
şi crez

ce simplă pare existenţa

mi-ar plăcea să mă prefac
într-o respiraţie
şi

Ne-am cunoscut

Ne-am cunoscut în visul meu
eu ca poet iar tu ca înger,
mă ard în dor,de dor mereu
în gând destin,în viață...fulger.
Am și acum amprenta urmei tale
sub linia de verde din privire
și curba umărului moale
o simte capul meu ca ami

Dincolo de cel care se vindecă de păcatele lumii,
stă omul lăsat slobod să guste mierea pământului,
sarea amară adusă de alţii.

Nu ştie cum se coace setea în cupele aşteptării...

Un zvon îi tulbură răbdarea şi prinde vânatul
udă carnea bătută să se fră

trecut un an şi nu ştiu de ce, e ceva

ce mă trage înapoi. E ziua din noapte

când am întâlnit agonia şi extazul.

Începutul agoniei mele.

Doar

aveam ocazia

să-mi las acolo agonia şi să-mi iau extazul.

Dar vreau?

Extazul e aşa de mic şi egoist. Nu mă lasă

decâ

Și dacă...
 

Și dacă vânturi bat,ce dacă ?
în glasul mării nu-s pierdut
prin frunze visul meu îmi pleacă
și-apoi se-ntorce-n început.
Tu ești departe-n zarea largă
eu tot aici am rădăcini,
lăsând în urmă ploi să șteargă
un dor durere-n mărăci

Noaptea-şi va broda perdele

Din amurg cu fir de zi,

Aruncate pe zorele,

Bolta-n ram va clipoci.

În mirajul din vâlcele,

Caldu-mi cuib îmi vei nunti,

Noaptea-şi va broda perdele

Din amurg cu fir de zi,

Îţi voi prinde flori de stele,

Visele vom desp

Piatra

Ascult, departe, marea fremătând,
ca pe-o femeie ce-şi strigă iubitul
pierdut, undeva, în adâncul de gând,
în valuri reci, ce-i tulbură zenitul.

Prin razele ce-alunecă-ntre valuri,
se-aud acordurile unui cântec trist,
durerea iubirii răsună către ma

să-mi povestesc visul cu ochii deschişi, să

vă arăt cât sunt de fericit, să vă bucur privirea

cu stropii de ploaie de pe faleza inimii mele, cu

câmpul plin de flori şi cerul albastru, cu acel

muşuroi

(din mijlocul lui)

şi cu furnicile ce aduc

proviziile d

romanța aducerii aminte

cu două lacrimi plânse pe umărul tău gol,

tu te-ai retras în tine, în rana din aripa

acelei păsări sure ce ne furase clipa

și ne fusese-adesea un singuratic sol.

de ce se-ndoaie totul și cade-n suvenire

și vine ca Levantul, trec