Blog

Peste satul adormit,
Sus, pe deal luna se-aprinde,
Blândă, caldă ca un mit,
Strălucirea-i se întinde…

Ca în vis, aşa subit,
Feerie-i cât cuprinde…
Peste satul adormit,
Sus, pe deal, luna se-aprinde.

Tinerii îşi spun şoptit,
Vorbe tandre, tresărind

Noian de cuvinte, eu îţi şoptesc iubite, 
În jocul lor şăgalnic, vezi gândul de-mi citeşti, 
Tu lasă-le să zboare, nu le lua aminte, 
De vrei mă-nţelegi, doar ochii să-mi priveşti. 

Din greul tău de gânduri, cu ele eu te chem, 
Şi-n jocul de cuvinte, te p

Tot ce am ţesut pânză nu este ci mai degrabă intrigă
de-aceea calea lor duce în iad
unde nu este nici pâine nici sare.

Orgolile noastre trebuie înfrânte-n armuri
umilinţa sărută sufletele înnegrite
şi uită punând lumina să vegheze.

Sfârşit nu va fi făr

mereu, mă-ntreb cum şi de unde să iau

iubirea. Oare voi ştiţi, v-aţi întâlnit cu ea,

cu dragostea? Eram

singur eu,

singură ea,

singuri amândoi în noaptea prelungă de cursul

tremurului din suflet cu braţele îmbrăţişate-n

sărutul fiorului adânc de linişte.

     Existență.  

Mă simt copac la malul tău de ape 
sau poate-un ram cu strălucirea-i frunză 
și zbor cuvânt ca să te-aduc aproape, 
în toamna mea pictată...pe o pânză. 
Dar vreau să-ți spun mă simt și vis 
cânt depărtat pustiu al nimănui, 
mi-ai descuiat

Imensitate


Imens ocean plutește-adânc sub noi
cu slove valuri scrise pe-un copac,
se scutură și frunza mea în ploi,
sub nostalgii albastre care tac.
O clipă amintire îmi e hrană
lumină sfântă-a toamnei în ea trudită,
pe cât de dulce e mai are

Nedumerirea clipei făţarnic râde.

tu eşti acolo, tu eşti oriunde,

curgi în mine printr-o fantă de gând.

Uneori te culeg într-un zâmbet

răscolind depărtările.

În umbra ta eu te-am iubit mereu, 

te-am aşteptată în colţul meu de viaţă,

sub masca zâmbetului clo

 
Sunt tulburi vremuri astăzi pe pământ,
Stă Diavolul la rang de Dumnezeu,
Vărsăm otravă-n orișice cuvânt,
Și ne-nchinăm unui malefic "Eu"

Stăpânește dorința de putere,
Nu contează ce suflete călcăm.
Contează doar să adunăm avere,
Uitând că "

S-a întipărit un surâs regal pe chipul tău,
de pe umeri alunecă purpura-n eşarfe,
simt cum se descompune îndrăzneala în mine
dragostea punând în loc o rază timidă.

Fluture în regatul mătăsii...

Cum mă alinti în memoria princiară?

Lasi seara să treacă şi

Întrebare

Mă-ntreb mereu de ce trăiesc în șoaptă,
cu spatele întors toamnă spre lume
sub vânt uscat spre poama noastră coaptă,
din visul ce-l acopăr parcă-anume.
Mă-ntreb de ce poem mi-s zile toate,
de ce vâslesc mereu a răzvrătire,
de ce te

sfârşit prelung de anotimp…

lumină neagră, timp bătrân

şi ora goală…

amintirea

primilor paşi

ai unui dans în ploaie…

umbre chinezeşti…

erai deja plecat când ai venit…

pe bancă, astăzi, eu

şi întrebarea…

Slava, Tie, Doamne SFINTE, care AI ingaduit,

Ca, noi, toti europenii sa traim in loc unit,

Unit nu de oameni simpli, ci , de traditii strabune.

Care-atat cat va fi lumea, nici ele nu vor apune.

Nu apun daca-s pastrate asa cum scrie in carte

Iar dupa oarec

primăvara-n țara mea

poemul meu se-apropie de tine

 primăvară și-ți sărută

florile teiului

cu mirosul lor îmbătător,

 e luna mai,

apele curg în eternitate

cum curge timpul în infinit,

bucuriile rămân în urmă

 să le secere Pan

cum secerau țăranii grâul

 pe ogoa

Tot ceeace sunt...


Tot ceeace sunt mi-o dă clipa cu tine
dintr-o toamnă cu brațe-n răsărituri cu maci,
mă poartă un vis către cer și mi-e bine,
la un țărm lângă-o mare cu secunde ce taci.
Hai strigă cu mine rostind infinitul,
să-mbracam ființa

Când simt



Când simt că ceva se frământă în mine
sub clipa de timp zămislită-n păcat
la marginea zilei adunată-n suspine
stă cuvântul de bine,cât îl știu,cât îl fac.
Te rostesc în iubire,când îmi scriu eu amurgul
pe valuri de vise ce marea le

De eşti trist ,
ascultă glasul timpului.
În murmuru-i grăbit 
vei simţi lacrima pământului, 
te va învălui, protejându-ţi visele 
de arsura gândului 
ce zboară cu aripi nevăzute 
spre înălţimi uitate.
Picuri de sparanţă
îţi vor invada trupul 
cu nelumina anoti

Părea atât de ciudat
să fie mai frumoasă decât în poveste,
să nu-l aibă pe vino-ncoa’.

Era mai singură decât bolovanul în câmpie căutat pentru şezut,
văzut ca un miracol de care se îndrăgostesc păsările
oprindu-se şi mirosind întinderea.

Era ca-n altă

când ai să pleci,

să iei cu tine

tot nespusul:

cuvântul tainei

- merinde pentru drum -

cel mai curat, mai hrănitor

şi mai bogat

- măr răscumpărat -

nostalgii

vârstele s-au adunat prin sure cercuri,

toate drumurile vieții s-au întors acasă,

rosturile anilor s-au închis în povești,

visele au căzut grămadă pe casa mea,

prin ferestre se perindă fantasme blânde,

vreau să le mângâi și să le slăvesc,

într-o