Blog

E vorba de-o dimineaţă măiastră,

c-un soare mofturos pe răsărit

în lipsa unui mic dejun alcolizat,

înmuiat bine-n cafea cu fum.

Am ridicat un lampion peste lume...

şi umbra lui creştea, creştea...

ca un OZN!

Ca un asteroid mai mic!

Ca o uriaşă navă mamă...

Ap

Întemniţat
până îţi pierzi identitatea
numelui cu sufletul şi trupul,
capeţi o altă înfăţişare
după cum te roade nevinovăţia.

În inimă totu-ţi curge invers
ca un râu spre munte
şi-n tine e un pustiu de ură
dar moarte nu e.

Părul tău verde, ochii smarald
Trupul ascuns, braţe uşoare
Ruguri aprinzi
Vrei ca să ard
Să-ţi fiu în verde o amintire
Smarald în licur,
În picur
Cerc de opal pe apa nopţii
Părul din verde, ochii din jad
Flăcări de aur în care cad
Să mă aud în umbra ta
Rotind i

Martie coace o altă primăvară-n muguri,
Frământă verdele crud în amorţite crânguri
Să dospească ploile cu soarele ce zmulge
Vesmântul alb al iernii, seva luminii curge,
Strop prelins în rădăcini spre slavă învierii,
Visul urzit din iarnă trezeşte dor

A mai trecut o zi în noape,
e aceeaşi zi de ieri sau mâine
cu umbra tot mai străvezie,
şi dintr-un capăt până-n altul,
un pianist nebun repetă
acelaşi monoton motiv,
se-mpiedică mereu de aceeaşi clapă.
Aştept o altă zi,
aceeaşi zi, aceeaşi noapte,
amurg şi zo

generații

prietenii mei s-au ascuns în mormânt,

eu am rămas ca o creangă bătută de vânt,

mi s-au rărit frunzele de-atâtea toamne,

nu-mi reteza crengile, Doamne!

am jucat ca nebunii dansul deșertăciunii

pe foc când ne ardeau la inimă tăciunii,

după atâta f

Are câte ceva din moartea căprioarei,
după câteva zile de foame
odată cu mustrarea de conştiinţă
cu ochii mângâie carnea şi mănâncă.
Instincul devenit animalic obligă
mai mult decât lacrimile,
sarea lumii se topeşte
pe ţeava puştii.

Respiră verdele pă

De ce-ţi săruta tălpile dragă?
Ce bărbăt e ăsta care nu ştie ce să sărute
ori s-a pierdut şi a început de jos în sus.
L-am lăsat să înceapă de unde vrea
până ajunge unde trebuie.
Şi a ajuns?

L-am dirijat şi îmbărbătat cu gura
şi apoi să vezi fiara, mu

Suflu-n carnea ta de jar

Fiecare îşi are universul său, doar că fiecare e o mică galaxie în universul lui EMINESCU.

*

E cerul plin de stele, însă doar una e… LUCEAFĂR.

                                                    *

Fiecare Luceafăr îşi are Cătălina lui…

Fiecare are câte o stea, doar (a)prindeţi lumina-n căderea-i…

                                             *

Ne bucurăm privind strălucirea unei stele. Nu va mai lumina mult. Străluceşte în apogeul arderii sale, dar suntem noi conştienţi de asta

Cuvintele sunt… efectul gândurilor noastre, fie ele rostite sau scrise sau… nu.

*

Arma necuvintelor dintre rândurile cuvintelor, e mai puternică decât orice armă…

*

Ca să aibă loc… comunicarea într

Niciodată nu poţi reuşi a te vedea/cunoaşte mai bine decât prin ochii, mintea şi sufletul celorlalţi…

*

Într-o linişte uimită, doar sufletul se aude făcând zgomot…

*

Toţi suntem lumină şi suntem făcuţi să o… împrăştiem în jur, numai că lumina unora

Neatenţia naşte… atenţia.

                                              *

Atenţia celorlalţi asupra-ţi vine din neatenţia ta asupra lor…

                                               *

„Împăienjenirea” – nodul din gâtul (ne)exteriorizării sentimen

Nepăsare şi/sau… neştiinţă?!? Nepăsare - un cuvânt care nu-mi pare potrivit cu „starea cuvenită” a omenirii. Poţi părea nepăsător asupra unui obiect/lucru/persoană pentru că nu ştii „domeniul respectiv de activitate”, dar asta e… neştiinţa care poa

Calvarul minţii - să se odihnească în… odihna-i.

*

Calvarul minţii - să o pui să gândească.

*

„Corvoada” celor cu/ce au „minte”, este că niciodată nu trăiesc… pentru ei.

*

Calvarul/coşmarul vieţii - să-ţi trăieşti… net

Fiecare dintre noi îşi are timpul său de… strălucire. Trebuie doar să-l ştim unde, când, cum şi să-ncercăm să „profităm” de el, Dar… cum oameni suntem, dacă l-am ajuns, însă el - timpul ni s-a terminat, ne place să ne „spânzurăm” de el fără a ne d