21.12.2012 - ap(o)uca…lipsa credinţei din tine şi îndreapt-o spre sufletu-ţi.

                                               *

Apocalipsa???!!!... eu nu (mă) întreb, în general, ceva la care nu pot găsi un răspuns, dar câteodat’ mă apucă nişte „furn

Vine, ajunge o vreme pentru fiecare mai devreme (poate) sau mai târziu, când vârsta… biologică nu mai are nicio valoare, dar sperăm să apucăm ziua de „mâine” să ne „clătim privirea în trecutul nost’”… şi să nu regretăm (poate) nimic (decât ce n-am

Toată viaţa singur. Chiar şi atunci când nu pare…, dar în momentele cele mai „singure” ai nevoie de „privirea” celor din jur să te ajute să „te vezi pe tine”…, dar asta şi funcţie de „seminţele” pe care le-ai „sădit” înainte.

*

Singurătatea - cale

Oare vom ajunge să ne fim de ajuns nouă înşine… măcar ?

sau

Nu suntem de ajuns nimănui, nici măcar nouă…

*

Strecurat printre adevăruri, gândul înfăşurat înotând printre cuvinte.

*

(A)mestecatul gândurilor naşte cuvinte…

*

Într-o stare de nestare…

Fără vise n-am mai fi oameni, cu siguranţă am fi maşini, roboţi, dar nu fiinţe.

*

Visele şi speranţa fac sufletul să vorbească… cu/prin lacrimi.

*

Visul - eternitatea unei clipe de frumos.

*

Atelierul - locul în care visele prind contur.

*

 „nicio

Nu e toată ziua închis la borcanul cu miere, doar că mai de fiece dată când e deschis… dormim.

*

Fericirea spre deosebire de tristeţe, se măsoară în clipe/secunde (nu în ore, zile, ani)…

 *

În momentele, clipele de extaz, fericire, trebuie să te

Sunt momente-n care doar un strop de tandreţe face ca nesiguranţa clipei viitoare ce tocmai a trecut… să o spele de murdărie.

*

A privi ochii/ în ochii iubitei - cel mai frumos lucru, dar şi cel mai periculos în acelaşi timp dacă ajungi să te pier

Aşteptarea grăbeşte moartea… sufletului.

*

Fiecare îşi are clepsidra lui, ea măsoară timpul din repausul… nevieţii de viaţă pe pământ.

*

Viaţa e frumoasă atâta timp cât vedem „partea plină a paharului” indiferent cât este el de gol.

*

Se spune că î

Trecutul nu există, dar ne agăţăm de el, viitorul e o iluzie, astfel că nu ne rămâne decât prezentul… clipei ce tocmai a trecut.

*

Azi te-am întâlnit, Mâine mi-am spus că de Ieri sunt al tău… (Timpul).

*

Timpul…  Timpul stă. Noi trecem. Noi trecem or

Eşti templu...
în arta nemărginită a gândurilor
sculptată-n mii de coloane,
cu mâini de fericire
zidită în universul inimii,
în măreţia sufletului.

Eşti ocean...
de iubire, cu valuri înspumate, 
perlă din scoica adâncului
nestemată creaţie a timpului,
vibraţie

către nichita

alerg după tine

nichita

ne jucăm de-a pitita

tu te-ai ascuns

 în visul secundei

eu te caut pe câmp

îți aud pașii

turmele cuvintelor

necuvintele tale

 pierdute

rătăcite prin ape

 de unde

prin ceruri albastre

prin astre

părăsit în bezne

am băut

din luje

Închisoarea în care mă aflu
nu are ferestre cu zăbrele, nici gardieni
are doar camere libere şi singurătate,
dacă te gândeşti,
are atâta libertate câtă nu-ţi trebuie.

De fapt pleci dimineaţa şi vii seara obosit,
te inchizi în tine, dormi
şi tot aşa fă

surse:Wikipedia, realitatea.net

Cu privirea răvăşită  şi zâmbet forţat

îmi scotoceai zâmbetul relaxat,

cotrobăind prin gândurile mele

ca la o percherziţie serioasă,

în care nu se caută ceva anume,

ci doar motivul de-a rămâne:

"suspectul preferat!"

Deşi era târziu dinspre dimineaţă

nu era u

cel dintâi anotimp
îmbrăcat în verde crud,
a renăscut în noaptea care 
alunga frânturi de amintiri
culese din iarna trecută,
speriate de zborul păsărilor
ce poartă lacrimi de vânt
cusute pe aripi.

clipe

am băut din văzduh

 tot albastrul,

eram fericit

 că m-am săturat de setea

care mă ardea

până la lacrimi,

sunt o fărâmă de lut

dintr-un ocean de lumină,

o întrebare fără răspuns

 în marele haos al lumii,

se rostogolește

vremea peste mine,

bătrânele ceasuri

Cuvintele ce mi-au înoptat în memorie
au totuşi o fereastră deschisă în gânduri
pe unde pot fugi fără îngrădire
până la colţul fiecărei sărbători
unde-ţi aştepţi zâmbetul pe buze.

Liniştea în care te dezveleşti de monotonie
are sobrietatea unei ţinute

Tu erai acolo,
eu eram aici
prizonieri ai depărtării.
Cu disperarea sortită de-a nu ne avea
căutam un punct
sau poate o umbră
să ne ascundem neputinţa
suspendată în turnul ceasurilor făurite
de-o horă ciuleandră nebună,
cântată-n canon
pe o singură strună.
Chem

ielele

a coborât primăvara

prin văi și prin munți

despletită în râuri de ape

fuge nebună

prin nopți stelare

și-amestecă blând

văzduhul albastru

cu ochiul din noi

mâinile noastre vin înapoi

și se-mpreuneză

sub razele lunii

dar ne-mpiedică un râu

pe al cărui mal

su