Blog

lumini de primăvară

se despletesc lumini în primăvară cu orbitoare lasere pe cer

înmugurește și-nfrunzește viața a piscuri și a codri mirosind

din imnuri veșnicia a irupt ca un azur din mantiile-albastre

cadâne moi cu corpuri dulci se plimbă agale prin

-ul nu era acel cuvânt

din dicţionar. Era tratamentul ce-mi fusese

prescris de doctorul Iluzie, să-mi trăiesc

trăirea

înainte

să se termine

efectul de seră,

de clipă aievea

şi rolul rulează

încă.       

13.03.2014, ora 23,51’    

gândul de la minte la suflet şi înapoi, cum plimbam

o minge de baschet dintr-o mână în alta şi   

nu întelegeam de ce nu te demarci. Rămăsesem blocat

în afara terenului şi eu continuam să pasez fără

să realizez că tu fluieri la alt meci acum. Aştept

pau

Moartea este uneori
Madrigalul gri.
Eretică rimă
La umbră de înger
Turnat în verde şi bronz.
Muţenia cu care
Vrăbiile ne numără
Picăturile de timp
Din care
Însetaţi
Arderea sufletului
Am vrea-o stinsă.
Moartea este contratimpul
Inerţiei celeste
În care urcăm
În sen

cu tata am stat azi pe la amiază. Banca

noastră de taifas, mă aştepta. Şi el era

acolo. În picioare. Străbătea cu privirea,  

valea din care urcam spre el. Ne-am îmbrăţişat

cu patos. Trecuse o eternitate de clipe

de când nu ne văzusem. Două zile. Şi înc

stăteau strajă, caii păşteau iarba

aşternută la capul meu şi aşteptau nebunii

să iasă la atac după 7 zile de (taci)turn

aşezat la baza of-ului prelung, ivit într-a 8-a.

Nu l-am înţeles.

Nu ştiam de eram eu la mutare,

de era un strigăt de

atac

sau

apărare la

Oraşe fără nume înecate-n ploaie ,
îmbolnăvite de-un cer mohorât.
Sub o ploaie neexorcizată
păşesc mecanic printre drumuri,
clădiri locuite de praf - părăsite de viaţă,
vestigii celebre rămase vremii suvenir.
Merg înainte... fără cuvinte,
ducând cu mine

Am stat o vreme închis în cerc
unde nu m-am simţit atât de rău,
oraşul are străzi multe şi înguste
şi statui prea puţine puse unde nu trebuie.

Deseori

orele se scurg străine,
zilele se topesc pe caldarâm şi trec,
oamenii mor câte puţin fiecare
şi nimen

fost întrebat cum scriu, de unde vine

ea, inspiraţia. Mă uitam după eul meu

pe lângă mine, să răspundă el

la întrebare. Nu era. Aşa că, am răspuns eu.

Muza.

Un cuvânt,

o expresie care să-mi provoace un click

şi-l pun apoi la copt în minte. Îl las să dospea

mi-am lăsat cuvintele la tine.

Să nu fie singure.

Să le îmbrăţişeze pe ale tale.

Să simt sărutul

şi zgomotul lor în mintea mea. Ai plecat

într-o noapte pustie de stele

şi n-am simţit atunci. Încă auzeam ecoul

lor,

al cuvintelor. Acum

nimic

şi

nimic nu doare ma

nu intraseră zorii pe fereastră. Mi-am făcut

la repezeală bagajul. Îmi pusesem în el,

trupul, mintea şi nu mai era loc decât pentru nişte

rămăşiţe de suflet. Am plecat  

în grabă

prin viaţă

să o colind.

Nici nu ştiu cât am străbătut din ea, pe unde mă afl

de hainele frigului, un (cu)tremur îmi străbătea

mintea ţintuită de babele ploioase. Acum

au plecat. M-au lăsat să mă bucur de ghiocei,  

singur. Dezbrăcat de mine, priveam primăvara

altora. Eram hotărât să mă angajez grădinar.

Să le stropesc  grădina. S

broască ţestoasă a poposit în braţele

mele. Era în toamna mea. Nu apă,

nu mâncare, nu mângâiere care oricum,

nu părea să o simtă prin carapacea

împotriva lumii. Nu vroia decât să hiberneze.  

I-am pregătit culcuşul pe o piatră, într-o copăiţă

albastră să

Nu vă apucaţi să scrieţi trist, bacovian, funest..
Azi mai nimeni nu suportă al durerilor incest...
Scrieţi roz, cu-fără-rimă iambi, dactile şi trohei, 

Emineştii vremii noastre sunt doar epigoni şi ei..

Şi ca ei, de bună seamă, sunt şi eu un minim mim

sap să te adun din mine
cu amânările mele.
Niciodată nu te-am văzut color,
doar umbrele tale aşteptau
la poarta deschisă prea târziu.
Mi te cuveneai până nu ai mai fost,
eram doar eu pentru amândoi.
Te privesc un corp înţepenit
într-un răsărit inutil,
pleoapa

Vine o vreme
oare care
te trezește adormit în uitare 
pași străini se zdrobesc în timpane 
oare cine
te rascoleşte sub închisele ploi
te aleargă nebun și orb printre gânduri 
oare când 
te lasă undeva în afară de rând 
în carapacea ta timpul te pierd

Căzut-au frunzele de plop pe alei
Văd păsările călătoare cum se duc,
Pe creangă pribeagului tei
Mai cântă doar un cintezoi...
E toamnă iară peste noi!

Foșnesc doar frunzele pe alei
Purtate-n adieri de vânt..
S-au șters și pașii de altă data

Am coborât din ceruri
Am renunțat la aripi
Pentru ține chip de lut...
Amurgul când se lasă
și a nopții feerie,
Eu vin în visul tău
să te cuprind în brațe
Săruturi dulci ..pe care
Prima rază de lumina le fură
Iar tu suflet de lut..
Nu ști, e