Blog

Dimineaţa-n zori
Caut printre flori
Gură-mbietoare,
Trandafir în floare...,
Să îi fiu veşmânt
Îmi şopteşte blând.
Două violete,
Vioaie, şirete
Mă măsoară fix
Greu să le rezist!

Dimineaţa-n zori
Te caut printre flori...

M-am împrietenit cu Viaţa,
Când te-ai arătat, minune,
Am preaslăvit dimineaţa,
Care te-a strigat pe nume.

M-am împrietenit cu Jocul,
Să îţi fac pofta inimii,
Bucuroasă, le ţin locul
Alor tăi prieteni, copii,

Retrăind acele clipe,
Care te conduc spre cer
Şi las

Pe bancă în parc stau doi bătrâni de mână, 
Sub tâmpla albă amintiri ţes cunună. 
Timidă noaptea priveşte printre gene, 
Cum luna răsare dintr-un nor alene.

Pe boltă stele abia clipesc curioase, 
În zori de noapte trezite somnoroase,
Să vadă visul cum doru

Urlă oglinzi
zdrobite sub chipuri,
femeie,
ce-ţi cauţi prin riduri trecute frumuseţi!
Sub orice floare,
viermi rădăcina rod
atârnă cărnuri fleşcăite
pe cântarul oaselor.
răscoleşte-ţi timpul,
zdrobeşte-l în munţi de nesimţire.
Corbi bat clopote
se leagănă ceasu

Actul 1 - Baia din univers

Poza mea atârna, undeva între boiler şi duş,
având pe ea un număr nou de mobil.
Acolo unde se construiesc umbrele
în culori virusate şi greu de recunoscut,
meditaţia transcedentală a diavolului
intrase în prelungiri,
apoi,
a

știu

mă fulgeră ceva:

 un gând,

vreau să mă pierd

în ochii tăi,

să fac o vrajă

pe pământ

și să rămân acolo

 sfânt.

spune-mi, iubito,

cum te cheamă?

ți-am adus un cal,

ceva,

să fugim în lumea

mare

pe un cal de mucava.

știu că ești

frumoasă foarte

și ai nuri

și ai de to

Simfonia trupului 
poezie 
Poezie de dragoste 

de Ștefănescu Romeo-Nicolae + ASiIiVro 

2014-03-17 

Indragosteste-ma

Mai stii cand erai scoica si cat te-ai chinuit,
O perla sa ma faci din lacrimi si nisip?
Cum noptile strangeai in ceasuri lungi si mute,
Ca zilele mereu pe ochi sa ma sarute?
Imi aduceai apusuri in cupe mari,de maci
Sa nu cred ca vreodata

Cerul respiră prin bătaia unei aripi
aude clinchetul stelelor înainte de zbor
toarta de care se prinde pământul.
Mâinile sunt pâinea şi apele lumii
mai lichide ca roua în alveolele florii
şi învaţă vulturii cu înălţimea
de munţii li se par goluri pli

Nu-mi convin martorii acestei vieţi!

Mereu am impresia că ei ştiu mai multe!

În sfârşit

am găsit gheţarul meu preferat,

pe care o să scriu cu un cuţit,

o variantă a poveştii mele.

Gimnastica de sâmbătă seara târziu

e-o rugăciune de dumincă dimineaţa devreme

Este o simplă obsesie

trecerea prin aceleaşi repere orare,

Aceleaşi secunde ridicând trecutului

Insula de memorie, de ecouri,

Ultima iluzie

În care mă refugiez,

Mă regăsesc, mă recompun.

Rămâne o simplă obsesie

 Nuanţa cuvintelor,

Semantica raţiunii şi cea

Eram singură, nu ne cunoşteam 
În toamna târzie prinsă in geam. 
Nevăzut era albastrul heleşteu. 
Pe maluri stingheră amurgeam doar eu.

Pluteau lumini, gheţuri polare 
.Vals întârziat, tăceri solitare 
Simţeam că vi să deschizi boreale 
Aurori sub pleoapa p

Ai aşteptat prin ani statornic,
să-i dau iubirii chip şi nume.
Dorul tău buciuma depărtările,
înflorea speranţe în calde aurori.
Ai construit în dulce armonie
de culoare şi sunet
în mişcarea iubirii tale
lumea noastră, învolburare de linii
învârteji

spovedanie

părinte eu iar m-am rătăcit,

am venit la tine beat de infinit,

vreau să mă spovedesc cu ardoare,

am început s-o iau razna și mă doare.

visez cai pe-o câmpie albastră,

alte lumi dintr-o lume măiastră,

visez lei fără trupuri pe cer,

când mă scol

În tine locuieşte necunoscutul
din care mă hrănesc până la moarte,
cu porţii mici de echilibru,
Ludmila.

Priviţi cum se crapă de dimineaţă,
un ochi întredeschis îşi măreşte deschiderea,
noaptea fuge printre gene,
somnul capătă dulceaţă,
se plimbă din vis în vis.
Roua se lasă pe frunze şi ierburi,
numai căprioarele se grăbesc spre marginea pădurii.
Soare

Ca să rămâi în toamna gândurilor mele

mi-ai cântat la chitară câteva cântecele.

Am cântat cu tine: „melc melc codobelc”;

nu mai puteam să râd, ştiind că vei pleca...

Apoi am cântat-o şi pe Albă ca Zăpada,

cu zâmbete şi chicote am cântat

şi căţăluş cu părul

mocnit, în mine, singur şi mă dor vreascurile

atârnate beteşug peste inimă. Când şi când,

o pală de vânt mă alină. Doar atunci mă fac

(ne)văzut

mie

şi voi vă încălziţi mâinile cât ţine

şi plecaţi mai departe. Eu, îmi aştept

cremenea să mă (a)prindă

în căde

de noapte (încă) persistă în urmele  

paşilor mei prin ziua scaldată

de bruma dimineţii cu ciripit în culori,

de păsări  

ce îşi anunţă zborul

şi

eu dorm pe mine.

Nu-mi găsesc locul în peisajul acesta.    

14.03.2014, ora 08,38’