Blog

Trec pe străzi aglomerate jeepuri,
baroni de mucava
cu vedete în facsimil.

Avatarurile unei epoci
care-mi agonizează sub piele
într-un şarpe teluric

încolăcit peste anotimpuri.

Primăvara visez verdele

Din care însetata umbră

A băut

Când încă nu eram

Tremur de ram

Doar puţin alb,

 Picur lila

Primăvara nu mă întorc,

Nu plec,

Mă ascult

Cum pot creşte

Din iarbă

Făcând loc

Cuvintelor

Ce mă recompun.

Acelaşi răsărit plictisit...

o ploaie destinată tuturor,

aceeaşi apă de-nceput de lume,

cu binecuvântarea primului botez,

încărcat cu gând şi cuvânt de sfinţire!

Mă rog, să iubesc mai mult apa!

În mâinile cu apă ca-ntr-un căuş al vieţii,

mi-am apăsat faţa,

Femeia e poezie,

Un extaz şi agonie!

Când înger în viaţa ta,

Când o diavoliţă rea!

*

Incită, te ameţeşte,

Seduce şi înrobeşte.

Lesă dacă ai purta,

Nu te-ai supune aşa!

*

O viaţă o studiezi,

O cunoşti. Dar aşa crezi!

Când declari: "Am reuşit!"

Mintea iar ţi-a-nvăl

Are câte ceva din moartea căprioarei,
după câteva zile de foame
odată cu mustrarea de conştiinţă
cu ochii mângâie carnea şi mănâncă.
Instincul devenit animalic obligă
mai mult decât lacrimile,
sarea lumii se topeşte
pe ţeava puştii.

Respiră verdele pă

Zăcea de ceva vreme. Cu fiecare zi care trecea parcă mă pietrificam, mă detaşam de el fără să vreau... încet, încet, nu-l mai cunoşteam. La început încercasem să mă mint, să îl mint. Îi simţeam frica şi lupta, dorinţa de a mai fi puţin. Nu-l înţelege

Poate am să uit câteodată să-ţi zâmbesc,
Plecată prin întunericul din mine.
Ai să mă ierţi, tu ştii cât de mult eu te iubesc,
Şi atunci când îţi pare c-am uitat de tine.

Poate pierd uneori drumul spre inima ta,
Pierdută-n deznădejdea gândurilor rele.
Tu ai

La ceas în care ziua se zbate-n înserare, 
Soarele vis toarce pe-ale cerului fuioare.
în piept înfloresc aromele din nopţi iubite 
Când trupul ne îmbrăcăm cu braţele veşminte.

Creştea sarutu-n taină a dragostei dogoare, 
Din zboruri de fluturi în doi

Şi-acum îmi amintesc cîte ceva din rêves-éveillés,
oamenii închideau în cuşti
hipopotami inocenţi, departe de păşunile lor africane
de răsăriturile lor splendide
în timp ce oglinzile vechi de China se înnorează puţin cîte puţin
cu senzaţia că nu mai e loc

Mugurii despre care îmi spuneai mereu
că înfloresc şi-n pustiu
umplu golul dintre noi
nu mai suntem străinii
de la intrarea în propoziţia
în care ne hrănim sentimentele.

Iubito suntem dincolo de noi
o rupere de nori
sub care pământul
ne-ngroapă-n cer.

În versul tău aduni culoare. 
Cuvântul tău pictează vise. 
Dând viață basmelor nescrise 
și-atât de pline de savoare. 

Tu scrii pe cer de-azur povești 
când ții în mână raza Lunii. 
Cu regi, prințese și nebunii 
ce tumbe fac la curți domnești. 

Cu

Muguri

Cerul își scutură clipele din plete 
și-mprăștie ușor, pe-ndelete 
peste ramuri mângâiate de soare 
muguri car-ascund parfum și culoare. 

Câte unul îndrăzmeț și plin de curaj 
deschide ochii și amețit de miraj, 
simte răceala din privirea-ți de ceață

Sfântă Fecioară, Mamă fără de păcat,

Durerea lumii-ntregi în Tine-ai adunat,

Tăcută ai primit destin de suferinţă,

Înţelegând Preasfântă a Tatălui voinţă.

Tu ai plâns păstrând neîntinată credinţă

Când fiul tău pe cruce murea nevinovat.

Tu ai răbdat Fecioa

Cristalul lucid,

Impenetrabil contur

Clivaj pur, geometria luminii

Ontologic azur

Matricea perfectă din visul organic

Vis de carne, de foame

Permanent deducând

Fiinţarea în rombul perfect,

Conturul se cere

Fundament feminin

Neştiut, poate doar

Alb chihlimba

Am îmbrăţişat femeia cu câte o pasăre în fiecare zi
şi a învăţat să cânte,
în fiecare dimineaţă
pe mai multe voci fără cuvinte.

Mă privea c-un zâmbet abia schiţat aproape enigmatic
dintr-un tablou nedesprins de culorile reci
ale zidulurilor între care

Pe bancă în parc stau doi bătrâni de mână, 
Sub tâmpla albă amintiri ţes cunună. 
Timidă noaptea priveşte printre gene, 
Cum luna răsare dintr-un nor alene.

Pe boltă stele abia clipesc curioase, 
În zori de noapte trezite somnoroase,
Să vadă vis

te privesc să-ţi culeg zâmbetul.

şuviţa rebelă căzută pe zbaterea pleoapelor,

păsări descătuşate îşi fac de cap

în cerul somnului tău.

Te adun în căuşul ochilor,

 să-ţi sorb răsuflarea.

Pe geam o stea îşi întinde gâtul,

te acopăr cu privirea mea,

stelei nu

Implacabilul ne-atârnă de soartă
Ca să urmăm drumul înscris pe hartă,
Când atâtea flori te-ncântă-n calea ta?
Mă-ntreb, mirat, floare de nu-mă-uita.

Ispitit, de a le mirosi pe toate
Și-n buchet să le culeg, nu se poate?
Mă-ntreb, mirat, floare de nu-mă-uit