Blog

întreg eram

până când mi-am dat seama

că mintea era plecată,

dar nu i-am simţit lipsa.

Aveam trupul,

aveam sufletul,

păream un tot

cu mamă şi tată.

Mi-a trebuit

o clipă cât o viaţă,

să mă simt orfan

de sufletul plecat

să se umple

cu sufletul pitit,

ascun

Mamă,
mi se pare că-mi surâzi din icoană
ori de pe faţa unui geam al ferestrei nopţii.
când sunt singur cu ochii aţinţiţi,
te văd numai pe tine în toată casa.
Uneori îmi pare că urci scările şi păşeşti spre uşă,
aştept să intri cu ochii mari şi galeş

pentru o altă zi,

doar semne aglomerate

de îmbrăţişări

fără cuvinte

de tine  

şi eu mă-ntreb

vorbele

unde sunt lăsate

pe paginile căror cărţi

sistematic aranjate

în biblioteca

minţii de noi ştiută

şi-n al căror limbi,

alfabetul lor,

nu poate fi citit

cu

Pentru că o prietenă dragă mie, membră a acestui site m-a rugat să-mi public romanul pe un alt site unde şi ea scrie, am preferat să-l postez în forma finală in acest site, deoarece am observat că şi ea este destul de activă aici. 

UNU

Meditaţia

  Profe

glacial(ă)

în jur,

doar înlăuntrul meu

îşi făcea de cap

ecuatorul dorului

de tine

şi izbucnea

în vulcanice pete

de roşu

pe cerul de alb

cu stele ce-nfloreau

pe geamul

din ochii cu care

priveam

urmele lavei din inimă

lăsate să mă poarte

încătuşat la poart

în dimineaţa amiezii

fără gândul

plecat de aseară.

Îmi spuneam că

iarăşi

îmi voi bea cafeaua singur,

fără să am taifasul cu el

despre tine.

O fi rămas înzăpezit

pe undeva că nu mai ştiu

de avea aripi sau nu

să zboare,

dar pe timpul ăsta parcă,

îi dădus

Masca nopţii pe chipul astrului actor,
ce tristă pare scena lumii pâlpâind –
undeva, în sală, cineva clipind,
maestrul scăpând cuvântul din decor.

Linişte, doar bătaia ploapelor în gol,
lăsare de cortină în privire,
o pendulă măsurând o prabuşire
în singură

Unde eşti dulce iubire ?

cât mi-e de dor !

departe eşti acum,

totu-i îngheţat, extrem de monoton

într-un trist şi hibernal decor

Te-aştept târziu în noapte

să navigăm prin lumea virtuală

unde ne-am cunoscut cândva.

ne teleportăm prin vise

în spaţiul infinit

de hârtie şi pixul

stau pe cearceaf

lângă mine

ciocolata

şi ceva de ronţăit

idei

în lumina

unui televizor

şi e 4 din zori

şi somnul nu vine.

E

perioada

când ştii că

trebuie să aşezi

cuvintele ce ard mocnit

în tine

şi nu ies

din gândul dus,

plecat la ea

şi ea

din noaptea

de afară,

mă piteam

în spatele

unor grade

din paharul

ce scotea

rotocoale de fum

în lipsa ta

de mine

şi frică-mi era

să nu-ngheţ

singur. 

01.02.2014, ora 23’02’’

Noaptea înghite oraşul unde mi-am mutat dragostea şi speranţa,
din spatele ferestrei privesc nerăbdător strada, invoc clipele
care-mi ţes trecutul brăzdat pe obraz.
În aşteptatele întâmplări noaptea asta este prima
aflată sub un văl de mister,
ziua c

o himeră

cu himera-n noaptea

din poarta

cu sărutul furat

de gerul

aspru de fierbinte

când

în zori

mă trezesc

bezmetic

şi

simt

ruptura

din limba dură

a vieţii.

01.02.2014, ora 15’53’’

timpul e timp

pentru o recuperare

(fie ea şi) mentală

dacă din suflet porneşte

şi e curat

în mocirla gândului 

din dimineaţa

cu porţia de empatie

încifrată

în ocazia

de albastru.  

01.02.2014, ora 13’40’’

Iarnă de eroină
(in memoriam Lt. post mortem Aura Ion)

Iarna ta e-un basm ce doare,
Tragedie de erou
Prins în neguri de ninsoare
Ca un punct într-un halou...

Iarna ta e o trişoare
Din al morţii alb cavou
Sânge alb de Timişoare
Transformate-n cazinou...

Iubirea curcubeu 
poezie [ ]
Poezia de dragoste 

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 
de Ștefănescu Romeo-Nicolae [ASiIiVro ]

2009-10-21  |     | 

Cu-nscris de neuitare şi de temut trecut
Se odihnesc azi îngerii pe așternuturi albe
Când universul tace în murmurul său mut.

În liniștea ce arde-n întunecat abis
Şi țese trecători ce par să se-arcuiască
În curcubeu

Mi-am uitat sufletul în ora de ieri,

călăul l-a găsit şi l-a ascuns între frunze de gânduri

boceşte toamna ca o văduvă pe marginea criptei

cerul se prăbuşeşte în apa sfinţită a cuvântului

corbii ciugulesc cu poftă din cadavrul-suflet

doar ochii, nespuşi

Cunvintele lasă urme abia desluşite pe braţul îngheţat al sărăciei

îl invoc pe Dumnezeu în numele deznădejdii

lacrima dumnezească îmi mângâie sufletul

pe degete cresc muguri de magnolii, din inimă, suspine

viaţa arde, ca şi ţigara, fără rost,

rotocoale de