Blog

E Sfântul Ion! E sărbătoar

Poruncă înaltă l-a trimis în lume,
să fie rug
şi martor,
vas ales
modelat din lumini
şi cuvânt

Poruncă înaltă l-a trimis în lume
să redea orbilor vederea 
să destupe fântânile auzului
să ne înveţe, re-înveţe
tot ce-am uitat…
cum plânge focul,
cum arde apa,
cum cl

Nici nu ştii cât dor
cuvintele tale
din prea puţinul 
pe care-l avem
în lumea cu drumuri
deschise
spre zborul pescăruşilor
primăvara este acolo...
printre fulgii ce cad
în albul zilei
mergem pe valul vieţii
unde furtunile dispar
bucuriile ne învelesc
în file de p

prima fugă a lui bach

poemul se depărtează de visele mele

și iarna îmbracă vârfurile munților în rochii de miresă,

pe unde odinioară fulgerau boturi de turme

și se-auzeau glasuri de doine care plângeau,

astăzi tăcerile au pus stăpânire peste toată zarea,

e

SLUJBĂ DUPĂ CORTINA LUMII

litanii spăimoase

dinspre altar

pucioasa prinde-n ventuze destine

cartea se deschide  

inima se prelinge sfioasă dintre file

fluture

întinde curcubeu

respiră

eliberează văzduhuri în mine 

Dumnezeu învaţă să tacă

 genunchi de lumină

f

Ninge amarnic frigul
în cuvinte
încep să se retragă
reflux fără flux
descoperind
cochilii în care 
marea
nu mai cântă…
cioturi de dinţi,
încremenite guri într-un strigăt
ca o scorbură fără fund,
un întuneric fără noapte,
un gol,
prea plin de sine-însuşi…
culorile

Cam pe unde s-au mai așternut fulgii?

Prin sufletul plin de bucuria purificării, 

pe pământul încărcat

de promisiunea unei bogății tomnatice,

pe drumul întortocheat care duce spre  rai

pe care colindătorii vestesc

un Mesia  aflat într-o peșteră.

Ninsoarea c

La multi ani cu bucurie,/Viata tot un RAI ne fie/Si cand avem incercari/Sa nu stim de disperari/Ci sa privim tot mereu/Catre BUNUL DUMNEZEU/Sa-I aducem multumire /Chiar si pentru patimire/Ca tot EL ne-a  ajuta/Sa trecem de clipa grea/Pentru ca putere

La o vioară de sticlă
lumina vibrează pe corzi,
în sunetele-i coapte plutesc
liniile curbe şi moi ale gâtului.

Femeia-şi revarsă lăuntricul sonor
de mă credeam norul ei de cuvinte,
poemul repetat în memorie
rămas încrustat în auz.

Pe hârtia tăcuă
simţeam li

Citate de Nikos Kazantzakis - Hristos rastignit a doua oara

"De ce nu strigi si tu? De ce nu-ti ridici glasul spre Dumnezeu, sa-l intrebi? Stai cu bratele incrucisate, cu capul in pamant si zici: „Dumnezeu ma pedepseste.” Dar ce ai facut tu sa te pede

Poate genunchii n-au habar
de strâmtoarea Gibraltar

De cântă ca doi nebuni
ascunzând alte minuni

Şi de sânii tăi de fată
ce-s a raiului erată

Coapsele sublime dealuri
poartă cerul valuri-valuri

Şi-i răstoarnă iată brazda
şi pe stânga şi pe dreapta

Costel

Luna ianuarie e luna când Eminescu coboară pe pământ să stea de vorbă cu cititorii. Vă recomand o retrospectivă a vieții lui în cartea:

http://en.calameo.com/books/000532651a68a1b87aa3a

http://issuu.com/ionescuion/docs/ion_ionescu-din_via_a_lui_mihai_e

Eram în practica de vară, ca student, la o fabrică. În zilele dinainte luasem, în sfârșit, carnetul de conducere pentru mototriciclul meu cel nou și venisem cu el. Am ieșit odată cu cei care făceau practica, elevi și studenți și mă simțeam plin de en

ar trebui să cobori luna
să mi-o aşezi scântei în plete
şi dacă este înnorat
întunecă-mă cu dorinţa ta
subjugă-mi trup şi suflet
şi fă-mă să-ţi rostesc numele
iar și iar
ca într-o rugă păgână
cu ochii largi şi  aprinşi

mult prea multă deznăd

Arunc stele pe zăpada timpului,

un ghemotoc de vise albite de ani,

dincolo de oră sunt eu

şi clapele ruginite ale pianului,

 nicio secundă nu se întoarce spre noi,

a obosit Timpul,

gheaţa vieţii se topeşte încet,

stelele au devenit lăcrămioarele nopţii,

cenu

Şi liniştea Ultimele lingouri de aur
pe care le mai aveam cu acte în regu-
lă Mi-a ridicat-o ninsoarea Cel mai
tandru executor judecătoresc al mome-
tului Doamne iar ai schimbat culoarea
politică a cerului Trec norii ca niş-
te cecuri fără acoperire

hai să lăsăm trecutul cum a fost...

mă-ndeamnă vremea,

 mă cheamă-n gând

prin sfinte-mpărății de dor

să trec așa din când în când

ca prințul cel rătăcitor,

prin timpul ce ne râde-n porți

prin casa cu stafii și morți,

 prin satul cu ultimii cai,

cu stele noap

Păianjenii țes vertical

plasă încrucișat negru

peste pulsarea luminii,

sclipirea de timp urlă.

Vântul răsucește umbre

de șanț în podul palmei

înverzind aprig trandafirii

dedesubt de tălpi deocheate.

Rob dalelor sunt strașnic închis

între pământul reavăn și

Închisorile zeilor

colcăie de păcate

neîmplinite demult.

Lanțurile gleznelor

pulsează de libertate

în fiecare, ruginită, za.

Comuna primitivă

ne-a inventat focul

să putem arde strașnic.

Avem palmele tocite

de bataia pasului pe loc

în așteptarea sentinței.

Ca