E Sfântul Ion! E sărbătoar
E Sfântul Ion! E sărbătoar
Poruncă înaltă l-a trimis în lume,
să fie rug
şi martor,
vas ales
modelat din lumini
şi cuvânt
Poruncă înaltă l-a trimis în lume
să redea orbilor vederea
să destupe fântânile auzului
să ne înveţe, re-înveţe
tot ce-am uitat…
cum plânge focul,
cum arde apa,
cum cl
prima fugă a lui bach
poemul se depărtează de visele mele
și iarna îmbracă vârfurile munților în rochii de miresă,
pe unde odinioară fulgerau boturi de turme
și se-auzeau glasuri de doine care plângeau,
astăzi tăcerile au pus stăpânire peste toată zarea,
e
SLUJBĂ DUPĂ CORTINA LUMII
litanii spăimoase
dinspre altar
pucioasa prinde-n ventuze destine
cartea se deschide
inima se prelinge sfioasă dintre file
fluture
întinde curcubeu
respiră
eliberează văzduhuri în mine
Dumnezeu învaţă să tacă
genunchi de lumină
f
Ninge amarnic frigul
în cuvinte
încep să se retragă
reflux fără flux
descoperind
cochilii în care
marea
nu mai cântă…
cioturi de dinţi,
încremenite guri într-un strigăt
ca o scorbură fără fund,
un întuneric fără noapte,
un gol,
prea plin de sine-însuşi…
culorile
Cam pe unde s-au mai așternut fulgii?
Prin sufletul plin de bucuria purificării,
pe pământul încărcat
de promisiunea unei bogății tomnatice,
pe drumul întortocheat care duce spre rai
pe care colindătorii vestesc
un Mesia aflat într-o peșteră.
Ninsoarea c
La multi ani cu bucurie,/Viata tot un RAI ne fie/Si cand avem incercari/Sa nu stim de disperari/Ci sa privim tot mereu/Catre BUNUL DUMNEZEU/Sa-I aducem multumire /Chiar si pentru patimire/Ca tot EL ne-a ajuta/Sa trecem de clipa grea/Pentru ca putere
La o vioară de sticlă
lumina vibrează pe corzi,
în sunetele-i coapte plutesc
liniile curbe şi moi ale gâtului.
Femeia-şi revarsă lăuntricul sonor
de mă credeam norul ei de cuvinte,
poemul repetat în memorie
rămas încrustat în auz.
Pe hârtia tăcuă
simţeam li
Citate de Nikos Kazantzakis - Hristos rastignit a doua oara
"De ce nu strigi si tu? De ce nu-ti ridici glasul spre Dumnezeu, sa-l intrebi? Stai cu bratele incrucisate, cu capul in pamant si zici: „Dumnezeu ma pedepseste.” Dar ce ai facut tu sa te pede
Poate genunchii n-au habar
de strâmtoarea Gibraltar
De cântă ca doi nebuni
ascunzând alte minuni
Şi de sânii tăi de fată
ce-s a raiului erată
Coapsele sublime dealuri
poartă cerul valuri-valuri
Şi-i răstoarnă iată brazda
şi pe stânga şi pe dreapta
Luna ianuarie e luna când Eminescu coboară pe pământ să stea de vorbă cu cititorii. Vă recomand o retrospectivă a vieții lui în cartea:
http://en.calameo.com/books/000532651a68a1b87aa3a
http://issuu.com/ionescuion/docs/ion_ionescu-din_via_a_lui_mihai_e
Eram în practica de vară, ca student, la o fabrică. În zilele dinainte luasem, în sfârșit, carnetul de conducere pentru mototriciclul meu cel nou și venisem cu el. Am ieșit odată cu cei care făceau practica, elevi și studenți și mă simțeam plin de en
ar trebui să cobori luna
să mi-o aşezi scântei în plete
şi dacă este înnorat
întunecă-mă cu dorinţa ta
subjugă-mi trup şi suflet
şi fă-mă să-ţi rostesc numele
iar și iar
ca într-o rugă păgână
cu ochii largi şi aprinşi
mult prea multă deznăd
Arunc stele pe zăpada timpului,
un ghemotoc de vise albite de ani,
dincolo de oră sunt eu
şi clapele ruginite ale pianului,
nicio secundă nu se întoarce spre noi,
a obosit Timpul,
gheaţa vieţii se topeşte încet,
stelele au devenit lăcrămioarele nopţii,
cenu
trec prin noi
cu tandreţea unui tren personal
printr-o gară cu flori albastre la peluză
sau cu acurateţea bisturiului
mânuit de un doctor specializat
în incizii adânci
se duc anii
rămâne doar amintirea
celor care am fost
doar cicatricea
celor care am vrut să
Şi liniştea Ultimele lingouri de aur
pe care le mai aveam cu acte în regu-
lă Mi-a ridicat-o ninsoarea Cel mai
tandru executor judecătoresc al mome-
tului Doamne iar ai schimbat culoarea
politică a cerului Trec norii ca niş-
te cecuri fără acoperire
hai să lăsăm trecutul cum a fost...
mă-ndeamnă vremea,
mă cheamă-n gând
prin sfinte-mpărății de dor
să trec așa din când în când
ca prințul cel rătăcitor,
prin timpul ce ne râde-n porți
prin casa cu stafii și morți,
prin satul cu ultimii cai,
cu stele noap
Păianjenii țes vertical
plasă încrucișat negru
peste pulsarea luminii,
sclipirea de timp urlă.
Vântul răsucește umbre
de șanț în podul palmei
înverzind aprig trandafirii
dedesubt de tălpi deocheate.
Rob dalelor sunt strașnic închis
între pământul reavăn și
Închisorile zeilor
colcăie de păcate
neîmplinite demult.
Lanțurile gleznelor
pulsează de libertate
în fiecare, ruginită, za.
Comuna primitivă
ne-a inventat focul
să putem arde strașnic.
Avem palmele tocite
de bataia pasului pe loc
în așteptarea sentinței.
Ca
Numărul zero este un număr cu soț sau este un număr fără soț?
Citeste mai mult…
Comentarii
Oare am postat-o unde trebuie?
Mutaţi-o sub postarea cu regulamentul!
Vă mulțumesc.
Sănătate!