Să nu te sperii!

Când noaptea... o lumină 

îţi mângâie chipul,

sunt în preajmă-ţi

învăluită în vise...

Nu tresării!

Dormi!

Aşa cum dorm fluturii

pe pietrele reci.

Eu murmur o cântare divină...

De pe gene mi se vor ninge fulgii

îngropându-te-n ninsorile,

care odi

Din somnul meu de veci, 

Eu te privesc, copile.

Zadarnic astăzi treci

Cu lacrimi în privire.

Școala era o clădire veche, ciudată, cu un singur nivel, ce avea pe o parte un hol imens cu un perete plin de geamuri, iar celălalt perete cu uși și ferestre ce dădeau în clase. Toate pauzele, orele ce nu se țineau, sau zilele când ploua și nu puteam

De m-aş preface-n Soare,

ţi-aş încălzi

trupul încins de frigul dragostei

şi ţi-aş sorbi,

roua de pe buzele-ţi maci vii…

De m-aş preface-n Lună,

ţi-aş acoperi,

cu raze strălucitoare ochii

şi-aş adormi,

pe sânii-ţi cruzi – dulci mere coapte…

De m-aş

De vreo trei zile mă bate gândul să scriu. Mă sucesc, mă învârtesc, am ideile în cap. Am ajuns aproape să spun cuvintele în somn. Apoi mă întorc. La ce naiba să scriu? În fond, e un articol despre români şi vreau să-l public pe o platformă care are

       În ore tainice ,târzii,ale primului gând, pe marginea unui pat uzat și ros de vreme, cu capul în mâini și privirea pierdută-n neant, aștept numărătoare timpului să scurgă enigmaticele clipe ale nopții. Locul somnului odihnitor de mul

cuvinte fără contur aleargă 
prin subteranul suspinului prelung 
mustind în culoare şi simţire 
oglinzile timpului pulsează lumina 
în adâncul rănit 
uşa rămâne închisă fără clemenţă 
condamnată să scriu 
smulg din trupul meu fiecare lacrimă 
o agăţ de grind

În neştiute constelaţii,

Ca neştiuţi invadatori, 

Ne ducem viaţa, ramuri frânte, 

Cu lacrimi calde de ninsori. 

Şoaptă tristă, văl de pară

Seara-ncet în trup coboară

Tremur de iluzii frânte

Plâns de păsări să mă cânte

Pe sub aripi de furtună

Timpul ţărâna-mi adună

Obosit gândul se-apleacă

Sfarmă clipa să nu treacă

Peste vis, peste hotar

Steie chiar şi cu amar

În veşmân

Fusese furtună, vijelie mare! În jurul  pomilor erau crengi căzute, hârtii și gunoaie peste tot locul de joacă, ca într-o curte părăsită. După programul de dimineață al sanatoriului, eram scoși la aer, în curte. Era deja soare, se zvântase pe jos, că

Stare de veghe

  Clipe reci se scurg încet,

  Ceasornicul parcă-i oprit ,

  În vază dragul tău buchet

  S-a ofilit .

  Nopți întregi se duc și vin

  Și singur stau ca la-nceput

  Mai sorb o cupă de pelin

  De nebăut .

  În mine depăn amintiri

  Dintr-un alt

in mângâierea  adierii vantului de primăvară,

la ora primului sărut, 

purtat de valurile albastre ale privirii tale,

am pătruns în mirifica lume a sufletului tău,

sorbind cu nesaț

din nectarul iubirii neîncepute.

si în nemărginirea timpului

limitat la un

întrebări şi răspunsuri

câteodată scoatem

timpul din uz

şi intrăm în labirint

cu promisiuni care niciodată

nu vor fi acoperite,

vom pune mereu întrebări,

vom da răspunsuri

aproximative,

vom face apel

 la cele mai frumoase visuri,

vom împacheta lumea

 în cutii d

           MI-E DOR

Mi-e dor de dealul dinspre Bude

cu viile-ncărcate toamna.

Mi-e dor de galbene gutui,

pe care ni le cocea mama;

mi-e drag poteca s-o mai sui.

Mi-e dor de serile de iarnă,

când mergeam la vecernii.

Mi-e dor de cina de la vatr

Gânduri în aşteptare  

Stau. Stau şi aştept. Aştept răspunsul la întrebarea dacă

nu era mai bine în moartea de dinainte

decât în cea de acum

când mă târăsc pe la soare să-mi caut

umbra adăpostită de norii de ploaie ce cad peste suflet.

Degeaba mi-am c

Eşti aici,

lângă inima îmbrăcată-n amurguri,

mereu aici

şi niciodată la îndemână braţelor mele.

Eşti aici

fără formă fără glas,

nici măcar o umbră

vag conturată...

dar eu te recunosc,

îţi respire transparenţa

cu fiecare pulsaţie

a acestui corp mâhnit.

Încerc să

Rătăcesc între înserarea ta

si înserarea mea

cu tăcerile sprijinite de marginea înserării

înserarea creşte ca un râs amar

în trupul mai fragil decât iluziile

doar câteva speranţe

păsări albe mai stau speriate

în palmele înserării

şi-mi pare că suntem singur

Mă rod carii lemnului roşu în simţuri
până-n sinapsele nervilor la fantă,
nu-i mai suport şi ţip de frustrare
pentru a mă elibera din chingi nesimţite.

Mă scufund în golul din pahar
ce nu-şi mai doreşte apă plată,
mai degrabă vom sorbi cristalinul
din

Sămânţa mâinelui zidit ,

Prins între palme de tăciune,

Pe cer, de vânt, s-a risipit...

Aici nimic nu mai rămâne. 

Să nu renunți la vise când teama le destrămă
Bobițele de humă frământă-le cu dor
Din apă ne-ncepută fă ochilor izvor
Și sfărâmă blestemul ce în neant te cheamă.

Să nu omori speranța căci ea hrănește visul
Clădește-o în cuvinte și dă-i vitalitate
Nu-ți inte