Blog

Acum ştiu că lumina
trage cortina nopţii şi spectacolul zilei începe,
zeul soare îşi desface razele.
Acum se deschid ferestrele sufletului
şi intră clarvăzătoarele ploi cu eşarfe.
Norii se prind de mâini şi se scutură
în seninul albastru al apelor.

Nu pot să dorm în noaptea înstelată,

mi-e sufletul înflăcărat, cuprins de dor

iubirea- i condimentul unui nesecat izvor

din care vreau să sorb licoarea fermecată

Gându-mi îndreaptă paşii spre tărâmul fericirii,

tu eşti iubito poarta pe care intru -n Para

Îmi pare iubite, că toamna aceasta 
Condurii și-i poartă prin frunze încet
Doar focul iubirii își mai înalță creasta
Într-un amurg prea plin... atât de violet.

Mi-e atât de teamă iubite, știi bine
De toamna aceasta atât de-nsorită !
Prea cald e.

Într-o epocă în care şi bruma estompează forme
îţi trebuie, fără îndoială, alt simţ
al realităţii în stare să depăşească
emoţia florilor de prun,
n-am să mă opun nisipului dintre stînci -
într-o anumită privinţă
e Golgota mea de singurătate
şi-ar fi

Seara, ceru-i plin de stele,
Văzându-l, îi spun gândurile mele.
Ele cu putere sclipesc
Şi cu atenţie le privesc.

Privesc mulţimea de puncte sclipitoare,
Cărora aş vrea să le spun povestioare,
Despre sufletu-mi ce freamătă puternic,
Că n-ar spune la n

M-am născut în sânul unei familii
de vrednici şi buni credincioşi!
Părinţi adevăraţi Ortodocşi!
Ei mi-au dat un nume...
Ei m-au  învăţat că viaţa este totuşi,
bunul care nu se schimbă
pe niciun alt bun, din lume!...
Şi, că, misterul ei,
este numai credin

Clipa pierdută, pedeapsa îşi cere

Şi plata e crudă, căci plata e viaţa.

Şi, clipa pierdută în van, e durere

Călău e, ce arde în noapte speranţa..

Călău nemilos pentru om, pentru lut

Căci clipa-i destin ce scânteie...o clipă !

Şi n-are ''pe urmă'' şi n-ar

Prin bătăile ceasornicului trece,

cum oglinda spartă-ntre tăceri.

Anii fug şi de-or mai fi vreo zece,

va simţi că nu mai sunt ca ieri.

Se adună-n miezul sec al iernii,

să închege -n sânge orizonturi.

Dus de valurile sparte ale vremii,

un pribeag, pe-nlăcri

Of, Doamnă!

Păcat, de-această toamnă…
Că-i blândă ca Precista,
Zâmbind într-o icoană
Și nu mă lasă ista,
Un dor sau poate-o toană,
Să te invit, of, Doamnă!,
Să mai culegem poamă.

Of, Doamnă!

Azi timpul mă condamnă!
Îmbracă-te în ie,
C-atunci am dat în boală,

toamna ne linge pe ochi și pe mâini

toamna ne linge pe ochi și pe mâini

arătându-și provocator sânii cerului,

nervii îmi plesnesc din toate închieturile,

ochiul pervers se rătăcește, săracul,

pe pervazurile ceții, pe umbrele serii,

visează dulci melanco

Amintire
poezie [ ]
Poezia de dragoste

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de Ștefănescu Romeo-Nicolae [ASiIiVro ]

2009-06-08  |     | 

Amintire


Mi-e dor de roua buzelor tale,
de privirea ta mi-e dor...

mi-e dor de îmbrățișarea ta,

Pe frunze-atârnă boabe de cleștar,
Mi-e dor... Și gândul mi-e hoinar,
E ceață, pași răsună pe trotuar,
Ecoul sună ud, bizar...

Prin pomi, culori de toamnă-ncețoșate,
Șterg amintiri îndepărtate...
Plutesc prin ceața deasă trecători,
Stau zgribulit... Mă

Exodul cuvintelor

Prin timp, orbit, omul aruncă în lume lanţuri grele.

Un zeu plin de temeri!

Pe norii gândurilor, o molimă grea împrăştie miasme,
plăgi negre în adâncuri, în cer şi în ape,
în sânge şi inimi,
în vis, în iubiri, în cuvinte.

Stâlpii şi

Într-o țară-n care mita

Este mai presus de lege

Doar femeia e ispita

Care-l  ține-n șah pe rege!

Fac nebunii giumbușlucuri,

Cad pionii toți pe flancuri,

Idealuri ard în mucuri

Și  prostimea face…  bancuri.

Amețiți de rom, corsarii

Ling o palmă de regină

Și f

Acum eşti liber, liber ca suflarea

Şi ca suflarea te destrami în vânt!

Nu-ţi ştii menirea, nu-ţi găseşti cărarea

Şi nu mai poţi să-nnozi un singur gând...

Descătuşarea ţi-a adus...pieirea!

Sărman peruş cu vorbe învăţate...

În faţa ta-i acum nemărginirea,

seara cădea

seara cădea în capul meu ca o lubeniță,

parcă se surpase cerul într-o geometrie haotică

tu fumai liniștit

pe un buștean

mă întrebai dacă vine apocalipsa după ioan

și îmi explicai cum se vor surpa fântânle

și cum se vor destrăma lumile,

părea că

de câte ori întârzii dincolo de litere
mușc înfometată absența cuvintelor
până se luminează
scriu un jurnal
despre neumblatul pe întuneric

prima pagină are formă de inimă
cu penița îndreptată spre ea
lumină crescută în urmă
grâu încolțit sub zăpadă

uneori ro

Te-aştept!...
Clipa, prin care trece orice speranţă...
la poarta Soarelui-cărare...
Scânteie...cuprinsul în care gândul
îşi întăreşte aripa.
Cleştele diform...
dorinţa de a te întâlni
înainte de început,
prins în salba ezoterică,
gol-goluţ,
într-un j