Blog

Ofițerul Nicu Câmpineanu, fragment din romanul PRIVEGHIUL

mediat ce a venit din voiaj  tânăra pereche , « obosită şi plictisită de drum » - după cum ironic o caracteriza Adina  s-a mutat în apartamentele de pe Viilor şi au trăit câteva luni « ferici

Aştept să mă îmbraci în Tăcere...

doar în tăcerea ta.

Vreau să te ascult,

şi nici un alt sunet să nu ne mai atingă.

Doar bătăile inimilor noastre,

doar cadenţa şi versurile acestei tăceri

să respire prin noi.

Condu-mă spre adâncimile tale,

Închide-mă între b

O ploaie rece şi neprietenoasă

Ne sâcâie acum, ne ţine-n casă

Pe bolta albastră nu e loc de stele

Iubirea e stăpâna gândurilor mele

În noapte amintirile mă copleşesc

Vreau încă- o zi de vară să te întâlnesc !

Frumosul vis ce ne părea îndepărtat

Să-l retră

De-atâtea toamne mă îndoiesc,

ca un animal rănit de propria existenţă.

Da, azi sunt mult mai indispus,

mai temător şi mai incert,

vara a plecat din nou furată.

Poate împreună am strivit,

razele lunii sub tălpi prin iarbă

şi mulţi le caută ca nebunii

atraşi

..de-aş fi o lacrimă...ţi-aş mângâia obrazul...

un zâmbet...ţi-aş alinta buzele…

o adiere de vânt n-am fost...ce jocuri aş fi inventat în părul tău..

să fiu în pieptul tău…o partitură în ritmurile inimii...

un gând …să mă aflu in mintea ta, imaginaţia ca

e o întâmplare că ne-am născut oameni

e o întâmplare că ne-am născut oameni,

puteam să fim orice pe pământ,

puteam să fim păsări să zburăm

gustând înălțimile printre ploi și vise,

puteam să fim rechini în oceanele albastre ale lumii,

regii apelor și ai a

nostalgii

întotdeauna  nostalgiile

 sunt pentru vremurile de altădată,

nostalgia mea e prezentul

dar și viitorul

și viitorul viitorului

și cu aceste nostalgii

mă retrag în forul meu interior,

mă urc pe scaunul imperial

și domnesc peste ele

ca un general în re

M-am strecurat, în noapte,-n gândul tău.

O amintire tristă… și stingheră,

A tresărit, și-a înțeles că eu

Sunt fir de dor, uitat pe-o etajeră.

M-a luat în palma ei și mi-a șoptit,

Cu patimă în glas și cu iubire,

Să ducem clipa nopți-n răsărit,

Eu fir de do

Cerul parcă e de toamnă;
Mai mult plânge, decât râde.
Peste ţarnă se răstoarnă
Mucegai şi izuri hâde.

Mă apuc-un dor de ducă
Într-o ţară călduroasă;
Dar, cum chef nu am de muncă,
Mă îmbăt şi iar nu-mi pasă.

Mai aprind înc-o ţigară
Şi mă uit pe geam, ferice;
D

Trec prin interiorul stâncilor

cu structuri de bazalt.

Mă închin tăriei lor pentru solitudine,

pentru nemişcarea atât de semeaţă,

oraşul le păstrează aura timpului

prin statui gânditoare.

Vibraţiile lui sunt atât de puternice, încât

le simt cu inima,

de bucu

Spre rădăcini se frânge lin otava
Visând verzui la foşnetul de coasă,
Măceşul gol îşi saltă arhitrava
Cu măciulii roşcate, lângă casă

Bunica, în genunchi, aprinde focul
Şi-ascultă ţiuitul de tăciune
Apoi cuprind-n noduri mari ghiocul
Aflând ce va ma

Felinele în rut îşi simt chemarea
Savana s-a-mbrăcat la fel cu leii,
Din capul uriaş mugeşte marea
Cătând în aer scâncetul femeii.

În doi, închid acelaş cerc şi zarea
Coboară pleoapa picurând tăcere,
Copii nenăscuţi, numărătoarea,
Şi-o pierd în sfe

Cad plopii obosiţi de vânt şi brumă
În lacul strălucind timid sub gheaţă
În aer totul pare o neumă
În moarte ne retragem, fără viaţă.

Prin vene se târăşte iz de humă
Când trupul va rămâne o paiaţă
Rostind mecanic ultima ei dumă
Cu zâmbet tâmp întipă