Blog

  
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 Sărutul tău, pe-un val de mare
 E-o barcă a iubirii luminată,
 De o lumină pură și-adecvată
 Ce-i mangâiere de la Soare.
 
 Sărutul tău-i clipire neîntinată
 Un vis curgănd din larga zare,
 Spre lumea mea în aștep

Dacă vrei să ne vedem

Seara sub un clar de lună

Poate aș putea să-l chem

Pe Cupidon sau o zână...

Și plimbându-ne pe alei

Doar ținându-ne de mână

Mă voi întreba de vrei

Să devin a ta stăpână.

De-ai putea să ne-ntâlnim

Într-un glob închis de cristal

Aș dori să

  METAMORFOZA

   Mi-a tremurat o frunză!

   Am încălzit-o cu inima.

    Apoi alta și alta…

   Mi-a desfrunzit un copac!

   Cu ochii, l-am înverzit!

   Apoi, încă unul și încă unul…

   Mi-a apărut un cearcăn vinețiu de cocori

   L-am netezit cu albastru paste

TOAMNA

O frunză se leagănă leneș, șovăitoare, dintr-o parte în alta

Şi-a pus veșmânt auriu de gală,”eleganta

Şi foșnește ușor către ale ei surate

Iși șoptește povestea de-o vară,

Despre copacul ei vrajit

Ce-acum plânge cu lacrimi ruginii,

Răvășit și desfrun

Zile mai triste, zile cernite,

Pe obraz picături reci de ploaie,

Este mai răcoare acum în odaie,

Ascult tăcerea frunzelor căzute.

Ploaia aduce frig, multe noroaie,

Și privirile sunt mai ostenite,

Alunecă ploaia rece pe frunte,

Printre ramurile triste șiroa

În toamna generală, e o lună

În care toți vânează frumuseți.

E drept că sub imperiul Ei se-adună

Rapsozi forțați de lumea lor nebună!

Dar câți, de fapt, să numeri drept poeți?

Că toamna lor se-ntâmplă-n primăvară

Și-n iarnă, astea sunt doar tinereți!

Culori

de cum se lasă înserarea,

a cuprins  bruma  strada,

cad triste picăturile curate,

o melodie îngân în tăcere,

vorbesc cu ploaia încet,

banca este atât de udă,

un peisaj mototolit de vreme.

în noapte ploaia lovește valurile,

pe  țărmul întunecat a lui Octombr

În fiecare seară, când frunzele uscate
adună neuitarea sub pomii de pe mal,
ursita părăsită coboară din cetate
să-şi caute iubitul ajuns la carnaval.

Să fii chiar tu ursita plecată fără voie
din turnul amăgirii pe-o aripă de vânt,
iar eu o amintire, p

Iartă-mă copilărie, iartă-mă c-am crescut mare,
N-am cui mă plânge acum de suflet, nimeni nu știe ce mă doare,
Nu mă mai dojenește mama, pentru nimicuri, prostioare
E trist tot ce trăiesc și veșnic sunt datoare.

Cândva, pentru o lacrimă, sau pentru-o

A murit fântâna de la spatele casei. Suferea de un cancer care purta numele "indiferența oamenilor". S-a chinuit mult ascultând vorbe grele și de supărare și-a dat obștescul sfârșit. Oamenii și-au făcut propriile fântâni în curți, lăsând-o pe ea de i

La începutul lui ianuarie, cu puțin înainte de împlinirea a douăzeci și unu de ani, Arsinia își sună mama. Diana era în curte și, privind telefonul, îi zise lui Darius:

—Uită-te la ea: nu îmi răspunde cu lunile, nici nu îmi mulțumește pentru urările d

Camelia Ardelean (n. 1972) scrie poezie de când se ştie, poate şi pentru că s-a născut în familia scriitoarei de literatură pentru copii, Marioara Ardelean (n. 1950). O vreme, poeta a trăit în străinătate. A revenit în ţară în 2014, an în care a debu

Viața mea a fost întotdeauna copleșită de tot felul de constrângeri morale
la început nimeni nu m-a întrebat dacă o vreau
mi-au îndesat viața pe gât ca un dop în gura unei sticle de șampanie
eu, nefiind în această ecuație, de voie

și nimeni nu m-a înt

− Și spuneți că o să vină Comitetul de Etică ca să arunce o privire?

− Da.

Studentul doctorand și-a frecat ochii obosiți înainte de a-și arunca o privire către profesorul său îndrumător: Asta-i de-a dreptul enervant. Eram atât de aproape de finalizare.

Peniţa se transformă în aripă de vultur

          Şi zbor,

Iar vocea devine ciripitul din jur

          Urc şi cobor.

Fiinţa mea se deghizează în floare

          De câmp

Doar sufletul rămâne veşnic, când trupul moare

          Şi fuge sub pământ...

Cerul n

Donează

     Trupul cărții celor care vor

     Să-și scalde privirea în lumea literelor.

Achiziționează

     Înțelepciunea instalată pe hârtie

     Hrănește-te cu ea, că-i hrană vie.

Utilizează

     Nu cartea ca obiect

     Ci informația ce-i zace-n piept.

În copilărie picăturile-cuvinte erau calde.
Le simțeam în suflet
și-mi doream să rămână veșnic
pe timpanul urechii abia-nchegat.
Mama avea un glas inconfundabil...
Și acum îl aud.
Și-a făcut culcuș în inimă,
iar când mă apucă dorul,
îmi picură cu lac

       Jocuri de cuvinte – oltean

(geografie lingvistică)

            (pe blogul google e AICI)

       (postarea precedentă)

       Moto: „Evoluţia olteanului: Nici cobiliţa nu l-a-nfrânt,/ Pe rogojină-şi bea cafeaua/ Şi sub căruţă-a pus căţeaua,/ Ca pu

prin tăcerile reci ale amurgului,

lumina se leagănă ușor,

ard crengile printre frunze,

ne urmărește ploaia deseori,

ceasornicul vechi ticăie încet.

vremea și - a schimbat pelerina,

pe pământ cade o frunză,

foșnetul  ei un frumos cântec,

ne învăluie flăcări