Doamne, în ce loc ai ascuns iubirea?
pentru că mintea mea este plină de uitare,
chiar şi trupul tău crucificat a fost dat uitării
şi inima mi-e pustie,
nu mai plânge, nu mai iartă,
ochii îmi sunt plini de noaptea
unde doar cocoşii cântă de trei ori
şi zor
Toate postările (22505)
În cerc
de Gabriela Mimi Boroianu
28.08.2020
Am o umbrelă roșie
ca primăvara din inima mea
De fiecare dată când o rotesc răsare soarele.
Mama zice că e magică
Dar mama nu mai e...
și iar am plecat fără ea.
Ochii tăi iubesc ploaia,
nu-ți amintești de ce.
Numai c
psihedelic
am împărţit luna în două
o parte pentru tine
cealaltă mie
şi noaptea a devenit mai tristă
grunjoasă
nici câinii nu mai ştiu
la care să latre
de după umbre
regina nopţii îşi scutură parfumul
înnebunind fluturii...
amuşinez aerul acesta mirosn
Așa cum prevăzuse profesorul, Emilia credea că a încheiat orice socoteală cu viața din momentul în care i-a fost readus tatăl schilodit acasă. De aceea, el ceru permisiunea părinților lui Bădia Gil de a se instala temporar în locuința acestora și, as
nelinişte
noaptea se scurge opacă
un tăvălug strivind marea-mi nelinişte
gânduri infirme dintr-o gară roşie
cu ceasul ei mare ca un ochi de ciclop
de care atârnă clipele
a trecut - a prezent
a trecut...
dimineaţa asta
dimineaţa asta iar miroase a nesomn
şi a zaţ de cafea
şi a fum de ţigară
mă simt suspendat între noapte şi zi
între mine şi tine
timpul aruncă-n noi cu secunde
irosindu-ne
iar eu îţi caut sufletul rătăcit poate
în palma mea cerşindu-te
Aş face
câţiva paşi
pe verdele frunzelor
dar
nu am soare
să arunc
cu pietre albe şi calde
în mugurii adormiţi.
Mi-aş lăsa
urma paşilor
pe culorile curcubeului
dar
ploile
s-au ascuns
în partea de sus
a timpului
şi au uitat
de nori.
Aş păşi
pe albastrul cerului
dar
nu am
Lixandru Găzaru a avut patru copii: trei fete şi un băiat. Pe Nela a măritat-o în Târgovişte cu băiatul cel mare al familiei Cucu, renumită pentru moara ce vântura apele Ialomiţei. Celorlalte fete le-a ales băieţi din sat: Floricăi pe Voicu a lu' Sta
să iubeşti o himeră
ca pe cea mai frumoasă femeie din lume
chiar dacă ştii că niciodată nu va fi a ta
să-i mângâi părul inelat şi să-i atingi
ochii cu priviri albastre
buzele
să ştii că împreună vă veţi simţi mai singuri
şi mai bolnavi
şi-atâta dragoste se
Un glas pornește din lăuntrul meu,
ecoul se întoarce peste gânduri
din spectrul rupt al unui curcubeu
rămas din vară priponit în prunduri.
Izvorul nu mai curge pe sub prund
dar curcubeul din pripon ascultă
cuvinte vagi în care se ascund
păreri de rău întoar
Când ai ajuns să fii nevoit să lupți pe cinci fronturi cu boala rară, este deosebit de important să evaluezi corect pe rând consecințele, stabilind o prioritate exactă a celor ce le vei întreprinde, coordonat de medic.
Dacă nu reușești aceasta, poți
Și plecați, și vă duceți, vă pierdeți. Vă cred!
Alterați înainte de-a ști că vă pierd,
Omonimi în destinul pierdut în aval,
Dar mai mult prigoniți de un gol imoral.
Voi erați consternați în cetatea obscură,
Permițând să vă pună un lacăt pe gură,
Intr
Jocuri de cuvinte - tren
Geografie lingvistică
Tren
Moto: „Mergând cu trenul prin Carpaţi,/ Nerăbdător să-mi văd oraşul,/ Mă-ntreb: aceşti întârziaţi. Îşi vor găsi vreodată naşul?” (
pliant
vorbe nepotrivite -
umbrele unei căderi din adevăr
ascund calea
-vreme
marcată de irațional-
orientări spre
fățărnicie.
Nopțile Albe:
nu mai vrem să fim liberi;
noi suntem voi.
-exercițiu eșuat
prin vâltoarea emoțiilor,
nu se mai vede
drumu
Numărul zero
Numărul zero este un număr cu soț sau este un număr fără soț?
Citeste mai mult…
Comentarii
Oare am postat-o unde trebuie?
Mutaţi-o sub postarea cu regulamentul!
Vă mulțumesc.
Sănătate!