Blog

Lacrima pietrei

meditează pe ipotenuza infinitului.

Rugina

din trupul vântului decedat

se hrănește cu petale.

Nu mobilizez nici bulgării de pământ hibrid

blocați pe hârtie,

nici

privirea cerului

care caută nanoroboți în cutiile viitorului.

Mă ciupesc

să simt

r

De când e Lumea-a fost salvare, prostia pentru-acela care,

Poartă o pălărie mult prea mare și de aceasta, habar n-are!

Și tot prostia-i vinovată de răutatea arătată, chiar dacă este elevată –

Și cu diverse e ornată, prostia manifest se-arată!...

Și tot p

- Toţi au fost aşi, iar eu am văzut că şcoala românească de medicină a dat absolvenţi de geniu. Însă, altceva m-a făcut să fiu mândră de faptul că am lucrat cu aşii vremii şi al vremurilor bune ale medicinii româneşti: doctorul Popovici, care luptase

 mă gâdilă râsul Unversului 
 topoganul îl lasă să alunece 
 către mine -
 pe o stradă aglomerată 
 eu cântând la chitară 
 doar flori neudate la timp... 
 
 mă mângâi cu degetele irosite 
 pe caldarâmul pașilor mei 
 arătătorul dirijea

deschizi larg geamul dinspre strada pustie

privești în gol

sigur te-ntrebi ce rost mai are acest drum

neumblat de nimeni

îți ștergi urmele mâinii de pe fereastră

ca să-ți ascunzi nerăbdarea

adesea aprinzi o lumânare în geam

încercând să îndepărtezi noaptea

Îmi făcusem un plan. Speram ca el să mă ajute să termin şcoala, fără să aduc vreo atingere cuiva, dar mai ales sensului vieții mele, a moralei şi a demnităţii mele, iar eu să plătesc chiria la mătuşa lui, achitându-i banii în două rate lunare. Credea

Eroi de-acum statui pe soclu
Se mărginesc să vă privească
Şi-n sinea lor să-şi spun-adânc:
Români, sufletul vi-i iască!

Chiar v-a-ndobitocit ban,
De lui cu toţii vă plecaţi?
Cu bani acumulaţi averi,
Dar linişte nu cumpăraţi!

Mai vine câte un cutremur
Din când

            (postarea precedentă)

            Mama

          Despre mame au scris mulți scriitori celebri. Hugo, în  Mizerabilii le descrie pe Fantine și fiica sa Cosette,  Fantine chiar și prostituându-se pentru a-i fi bine fiicei. Chipuri de mame î

De-ar fi să mă mai nasc o dată, eu tot pe tine te-aș iubi,

Te-aș căuta în lumea toată și te-aș afla și m-aș albi,

 Mi-ar deveni fața lividă, când te-aș găsi, de bucurie,

 Căci niciodată prin firidă nu am aflat ca tine-o mie

De feciorelnice codane, în lu

am uitat să-ți spun că aseară adormisem

lângă sufletul tău

toată noaptea ți-am auzit bătăile inimii

n-am închis un ochi

doar sufletu-ți căzuse într-un somn greu

departe de tine

avea și el ochii albaștri

linia corpului tău

n-a lipsit mult să-l sărut pe frunte

M-am oprit la marginea vechilor vise,
Și am călătorit printre astrele aprinse,
Purtam o rochie albă într-o seară,
Luna își revarsă lumina de ceară.
Banca din parc ne mai ține minte,
Îți luminează privirea un sărut pe frunte,
Bem din cupele pline vinu

Zi de zi, de dimineață, mă trezesc cu chef de viață,

Mă gândesc cu drag la tine iar asta îmi face bine –

Merg, mă plimb, fumez, mănânc, este timpul pentru piață,

Dar de asta nu mă plâng, îmi imaginez de tine;

Știu, la tine este noapte, visele te-au răsf

M-am trezit cu o mirare, de cu zori de dimineață,

Tot privind eu către soare, gândeam – asta este viață?!...

Care Dumnezeii lui se mai leagă și-azi de mine,

Să-și mai pună pofta-n cui,  socotesc că nu e bine,

Să răspund azi provocării unei tipe cu sindr

unii trăiesc într-o viață ca o linie dreaptă

mie îmi plac serpentinele strânse ale gândului

prăpăstiile de sub ele

povocarea insidioasă a cerului

aruncată ca o mănușă albă alpinistului singuratic

care escaladează  culmile lunii

pe întuneric

și-n plus

mă fasc

Suflete cu aripi schilodite,

Vă conjur să nu zburați în sus!

N-ați gustat nici iernile cumplite,

Nici mirajul versului apus.

Pentru o poemă mai frumoasă

Ca monotonii ce vă umbresc,

Ați luat obsesii de acasă:

Cele care-n veci vă prigonesc.

Și, în virtutea sin

Mi-amintesc de primăvara

primilor ghiocei

și de zborul gingașilor fluturi

ţineai în palmă,

roua de pe flori

când, spicele de iarbă se legănau

sub pașii de copii

privighetorile cântau în pomii înfloriți

și aprindeau nostalgice priviri

astăzi şi-au pierdut par

Susur de vioară
de Gabriela Mimi Boroianu
17.02.2017

De nu mi-ai fi, te-aș aduna din stele,
Din mugurul de verde ne-mblânzit,
Din umbra ce e dată ființei mele,
Din ceasul vieții, ce-mi e hărăzit.

De nu te-aș ști, te-aș căuta-n trecut,
În visele ce mor

O altă primăvară încet, ușor

Pictează viață peste crengile blânde,

Când iese soarele dintr-un foișor.

Secundele, acum puțin flămânde,

Își hrănesc, rapid, trupul cu lumină,

Adulmecând misterul, tremurânde.

Constat instant că iarna-i o ruină.

Evadez. Natura

Cad fulgi albi peste Ţară

se aștern ca un covor

gândul de tine mă-nfioară,

umplând sufletul de dor

ninge cu-amintiri în noapte,

ca-ntr-un vis fară pereche

ninge peste munți și văi

pleoapele îmi sunt udate

amintind de ochii tăi

de clipele ce au trec