Tremură codrul țării mele
căci suflă vântul neiubirii
peste locașul care-odată
a fost de pază nemuriri.
Tremură codrul țării mele
și plânge cu lacrimi de foc
că nu ne-am îndreptat spre stele,
că nu ne-am prins cu toții-n joc.
Tremură codrul țării me
Toate postările (22518)
Cartea sufletului câteodată plânge,
Cu ochii închişi eu scriu acum în ea.
O lacrimă, un cuvânt adesea atinge,
Privesc pe cer o noapte de catifea.
Plutesc încet vapoare mici de hârtie,
Am rupt multe foi din cartea destinului,
Lacrimile curg într-o noap
vreau să-ţi scriu
~ din ciclul „poeme cibernetice dialogate interior” ~
așadar
vreau să-ţi scriu
să-ţi fur versuri
şi să dansez cu tine
în timp ce luna este aprinsă
lasă-mă să-ţi fiu în gură
furtună dulce
să-ţi sărut strângerea buzelor
să beau și să te ating c
Jocuri de cuvinte – vinul, podgoriile românești, Dobrogea (7)
Podgorii românești, Dobrogea
Moto 1:
Inegalabilul într-ale vinului, Păstorel
Moto 2: „Salutul Gorjului pentru Dobrogea”
Am văzut că în România există mai multe regiuni
Cu mers uşor-mărunt şi gârbovit,
Pe-acelaşi drum ştiut şi colbuit
Iar vine toamna, sură, slăbănoagă,
Să lase câmpurile o pârloagă.
Ca o bunică vine, vine din poveste,
Dar nimănui nu a dat semn sau veste.
Ştie el lutul care-i este rolul,
De-aceea nu a
IONEL TEODOREANU-
MEDELENISMUL SAU AGONIA UNEI TINEREȚI RISIPITE 
Cine citește „Medelenii” lui Ionel Teodoreanu, rămâne cu nostalgia unei tinereți risipite. Moartea Olguței, lasă cititorii revoltați în fața unei sorți implacabile. Dar lumea lui Ionel
Tolăniți pe malul pârâului, Ana și Colțun numără frunzele care se încăpățânează să acopere răcorosul pietriș. Rupți de realitate nu iau în calcul cum timpul le macină staționarea.
– Ani, nu ți-e frig?
Tabloul, parcă des
Astăzi, așa cum fac de peste cinzeci de ani pașii mă poartă spre tărâmul minunat al cărților. Aici regăsesc prin labirintul literelor atâtea suflete vii și le mulțumesc celor care le-au dat viață. Recitesc cu drag Neculce, Alecsandri, Arghezi, Emines
Am rămas un copil visător ca altă dată,
Am privirile liniștite, sunt mereu senine,
Nu vreau să supăr pe cineva, nici pe tine,
De răutatea oamenilor sunt vindecată.
Cu o carte în mână îmi este mereu bine,
Atunci când sunt câteodată supărată,
Mintea în suf
Din pomul plin cu mere coboară vântul
Și-și însușește, hapsân, vreo șapte fructe,
Însă le abandonează pe pământul
Rece, înlăcrimat și plin de insecte.
Privesc și le adun precum un salvator
Ținându-le în brațe, puțin încurcat.
Pe un cer roșu ca para, soarele, precum un tâmp,
Perpelea întreg pământul, noi, copiii, stam pe câmp;
N-aveam unde ne ascunde, nu găseai, cât vezi, un pom,
În aceasta dogoreală, rezista "puiul de om"
Pe miriștile întinse, ne făceam covergi din paie
Să
M-AI ÎNTRUPAT...
( Rondel)
M-ai întrupat din doruri ancestrale,
Când frunzele toamnei au înflorit,
Din durerea timpului m-ai ctitorit
Și-au ars în templu focuri vestale.
Gândurile-ți trag de zor la vătale,
Chiar dacă urzeala iubirii s-a rărit;
M-ai întrupat
Ființă blândă și-atât de frumoasă,
Ce suflete noi naște pe pământ,
Fără de Ea, nu vreau nici pat, nici masă,
Căci viața-i chin, iar doru-i vânt.
Cu vorba Ei cea dulce ca un soare,
Ea inima-mi încălzește-n piept.
De-i tristă, totul crunt mă doare,
Ia
Un joc de șah e existența frunzei
Ce-ascunde-n mugur fior de iubire
Și în verde o blândă licărire,
Împrumutată din zâmbetul razei.
Acum, se-ncurcă plăcerea de a fi
În ruginiul toamnei din poveste
Ce-i șoptește că nu mai este
Timp și speranță pentru ai săi
Sunt clipe multe în aceasta toamnă ,
care grăbite, mereu mă îndeamnă.
Câteva clipe să nu mai aud timpul ,
să-și mai așeze în oglindă puțin chipul.
Secundele să le îmbrac numai în fericire
aduse de toamna care vine în amintire.
Toamna mă lasă prin plo
Noi ne-am dat cu stângu-n dreptul
căci putea să fie bine
dar ne dezgolirăm pieptul
pentru-n blid și pentru-o pâine.
Stând la margini de imperii
ne-nchinarăm ca netoții
când la unul, când la altul
și ne jefuiră hoții.
Stând la margini de imperii
ne-am corcit
ANNEI!
Aş vrea să fiu un copăcel
Şi la fereastră ta să cresc...
Să te trezeşți privind la el,
Doar pentru tine să-nfloresc
Atunci, când geamul vei deschide,
Eu, crengile voi apleca,
Tu, cu o mână mi le-ai prinde
Şi rând pe rând le-ai săruta
Şi cine ştie
Toamna și-a luat rochia frumoasă de frunze,
S-au copt bine struguri arși vara de soare,
Îmi place iarna să simt a lor dulce licoare,
Au mai rămas în grădina tristă câteva roze.
Colierul de castane este plin de multă culoare,
Când plouă, toamna adună mul
Numărul zero
Numărul zero este un număr cu soț sau este un număr fără soț?
Citeste mai mult…

Comentarii
Oare am postat-o unde trebuie?
Mutaţi-o sub postarea cu regulamentul!
Vă mulțumesc.
Sănătate!