Tremură codrul țării mele
căci suflă vântul neiubirii
peste locașul care-odată
a fost de pază nemuriri.
Tremură codrul țării mele
și plânge cu lacrimi de foc
că nu ne-am îndreptat spre stele, 
că nu ne-am prins cu toții-n joc.
Tremură codrul țării me

Cartea sufletului câteodată plânge,
Cu ochii închişi eu scriu acum în ea.
O lacrimă, un cuvânt adesea atinge,
Privesc pe cer o noapte de catifea.

Plutesc încet vapoare mici de hârtie,
Am rupt multe foi din cartea destinului,
Lacrimile curg într-o noap

vreau să-ţi scriu

~ din ciclul „poeme cibernetice dialogate interior” ~

așadar

vreau să-ţi scriu

să-ţi fur versuri

şi să dansez cu tine

în timp ce luna este aprinsă

lasă-mă să-ţi fiu în gură

furtună dulce

să-ţi sărut strângerea buzelor

să beau și să te ating c

Jocuri de cuvinte – vinul, podgoriile românești, Dobrogea (7)

(postarea precedentă)

Podgorii românești, Dobrogea

Moto 1:

Inegalabilul într-ale vinului, Păstorel

Moto 2: „Salutul Gorjului pentru Dobrogea”

Am văzut că în România există mai multe regiuni

Cu mers uşor-mărunt şi gârbovit,
Pe-acelaşi drum ştiut şi colbuit
Iar vine toamna, sură, slăbănoagă,
Să lase câmpurile o pârloagă.

Ca o bunică vine, vine din poveste,
Dar nimănui nu a dat semn sau veste.
Ştie el lutul care-i este rolul,
De-aceea nu a

Tolăniți pe malul pârâului, Ana și Colțun numără frunzele care se încăpățânează să acopere răcorosul pietriș. Rupți de realitate nu iau în calcul cum timpul le macină staționarea.

– Ani, nu ți-e frig?

Tabloul, parcă des

Astăzi, așa cum fac de peste cinzeci de ani pașii mă poartă spre tărâmul minunat al cărților. Aici regăsesc prin labirintul literelor atâtea suflete vii și le mulțumesc celor care le-au dat viață. Recitesc cu drag Neculce, Alecsandri, Arghezi, Emines

Am  rămas un copil visător ca altă dată,

Am privirile liniștite, sunt mereu senine,

Nu vreau să supăr pe cineva, nici pe tine,

De răutatea oamenilor sunt vindecată.

Cu o carte în mână îmi este mereu bine,

Atunci când sunt câteodată supărată,

Mintea în suf

Din pomul plin cu mere coboară vântul

Și-și însușește, hapsân, vreo șapte fructe,

Însă le abandonează pe pământul 

Rece, înlăcrimat și plin de insecte.

Privesc și le adun precum un salvator                            

Ținându-le în brațe, puțin încurcat.

Pe un cer roșu ca para, soarele, precum un tâmp,
Perpelea întreg pământul, noi, copiii, stam pe câmp;
N-aveam unde ne ascunde, nu găseai, cât vezi, un pom,
În aceasta dogoreală, rezista "puiul de om"

Pe miriștile întinse, ne făceam covergi din paie
Să

M-AI ÎNTRUPAT...

( Rondel)

M-ai întrupat din doruri ancestrale,
Când frunzele toamnei au înflorit,
Din durerea timpului m-ai ctitorit
Și-au ars în templu focuri vestale.

Gândurile-ți trag de zor la vătale,
Chiar dacă urzeala iubirii s-a rărit;
M-ai întrupat

Ființă blândă și-atât de frumoasă,
Ce suflete noi naște pe pământ,
Fără de Ea, nu vreau nici pat, nici masă,
Căci viața-i chin, iar doru-i vânt.
Cu vorba Ei cea dulce ca un soare, 
Ea inima-mi încălzește-n piept.
De-i tristă, totul crunt mă doare,
Ia

Un joc de șah e existența frunzei

Ce-ascunde-n mugur fior de iubire

Și în verde o blândă licărire,

Împrumutată din zâmbetul razei.

Acum, se-ncurcă plăcerea de a fi

În ruginiul toamnei din poveste

Ce-i șoptește că nu mai este

Timp și speranță pentru ai săi

Sunt clipe multe în aceasta toamnă ,
care grăbite, mereu mă îndeamnă.
Câteva clipe să nu mai aud timpul ,
să-și mai așeze în oglindă puțin chipul.
Secundele să le îmbrac numai în fericire
aduse de toamna care vine în amintire.
Toamna mă lasă prin plo

Noi ne-am dat cu stângu-n dreptul
căci putea să fie bine
dar ne dezgolirăm pieptul 
pentru-n blid și pentru-o pâine.
Stând la margini de imperii
ne-nchinarăm ca netoții
când la unul, când la altul
și ne jefuiră hoții.
Stând la margini de imperii
ne-am corcit

ANNEI!

Aş vrea să fiu un copăcel
Şi la fereastră ta să cresc...
Să te trezeşți privind la el,
Doar pentru tine să-nfloresc

Atunci, când geamul vei deschide,
Eu, crengile voi apleca,
Tu, cu o mână mi le-ai prinde
Şi rând pe rând le-ai săruta

Şi cine ştie

Toamna și-a luat rochia frumoasă de frunze,

S-au copt bine struguri arși vara de soare,

Îmi place iarna să simt a lor dulce licoare,

Au mai rămas în grădina tristă câteva roze.

Colierul de castane este plin de multă culoare,

Când plouă, toamna adună mul