Blog

   Tu, da, tu, cel ce stai ghemuit, chircit într-un colţ, înlăuntrul meu când cerul e al tău,

nu (te) mai plânge în durerea de ieri. Vei avea timp când o să mă tac,

să vezi că şi eu am învăţat să tac în viaţa asta sau în cele ce vin, când

cuvintele se

Călătorii geodezice – Spania, 1995, Catalonia (VII)

(capitolul precedent)

Catalonia – bombă europeană

Moto: „Un spaniol care n-a locuit în America nu ştie ce este Spania.” Federico Garcia Lorca

Așadar, am fost în Catalunya (în catalonă), Cataluña (î

Ochiul somnoros al lunii

Peste șesuri lăcrimează,

Sus, pe deal se-nsingurează

Fără frunze, trist, gorunii.

Ș-au rărit frunza și prunii,

Tremurând se lamentează;

Ochiul somnoros al lunii

Peste șesuri lăcrimează.

Bruma nopții se așează,

Stinge prin grădini t

RONDEL ÎN NOAPTEA DE TOAMNĂ

Ochiul somnoros al lunii

Peste șesuri lăcrimează,

Sus, pe deal se-nsingurează

Fără frunze, trist, gorunii.

Ș-au rărit frunza și prunii,

Tremurând se lamentează;

Ochiul somnoros al lunii

Peste șesuri lăcrimează.

Bruma nopții se a

Când punțile cerului se deschid  în ritmul lor firesc,

La răscrucea sufletului, ne surprinde contratimpul;

Flautul de piatră plânge, limbile frunzarelor vorbesc,

În jocuri de cuvinte stenice, ne-mbrobodește timpul,

Alte jocuri de imagini succesive i-asc

Las baltă tot. Mă arde de-o țigară, ceva de speriat.

În bucătărie, trag bine obloanele, și aprind lumina.

„Altă viață dom’le”

Fumez cu sete cu gândul la antihristul lui madam Frăsina:

− Cum, ne-cum, omu’ nostru s-a teleportat din cameră la miezul nopții.

Omul își caută singur drumul în viață.

Când se veștejește timpul

sau

întâlnește o toamnă,

o chimie nefastă îi alterează sufletul,

lucrurile se întâmplă de la sine, în afara lui...

E nevoit să-și apere frunzele.

Devenit compatibil cu sihăstria,

gândul somn

   Cine m-a pus să mă scriu în viaţa asta?

   Mi-am zis că trăiesc viaţa de două ori şi-n graba mea prin timp

nu aveam vreme,

nu aveam decât două picioare să le alerg şi frunzele se zboară. Noroc cu_

vântul că m-am născut în toamnă.

   Nu mi-am zis că d

      În noaptea care învăluia secția, erau doar câteva insule de lumină, de parcă erau universuri separate, pierdute în imensitatea spațiului. Era final de lună, făceam schimbul trei și confecționam  ambalaje. Presele mici scoteau niște zgomote de a

Fecioara Maria îmi zâmbeşte blând din icoana pe care o port în inimă.

Dincolo de noapte şi de zi te-ai întors de departe, iar eu, respirând aerul tău, m-am întors parcă acasă după ce am rătăcit o viaţă întreagă. Sufletul mi-a fost mult timp pribeag, d

       Viața veșnică     

                                    Motto:

                                      „Cu rugăciune să cerem de la

                                     Dumnezeu  mântuirea sufletelor

                                   noastre  și via

Liniştea din cimitirul plin de pietre funerare

începe să se neliniştească fiindcă o groapă nouă

a fost efectuată de braţele musculoase

a câtorva gropari ce se hlizesc din cauza glumelor nesărate

în timp ce ţărâna luceşte mângâiată de razele soarelui.

Blaj

Cu mâinile rezemate de pervazul unui vis ucis

stau şi privesc pe fereastra acestei toamne

cum se deschid din nou rănile timpului,

cum se deschid din nou rănile timpului

şi sângerează

frunze îngălbenite,

must înroşit,

melancolie,

lumină crepusculară,

amintiri

  Mă sună comandantul:

− Unde eşti?  

− Tot acolo și-s ţapăn de frig…

− Bun. Hai că ne găsim la Brio, să te dezmorţești!

 În ’Beci’…cald, ajung la separeu dând după mine haine, precum ai jupui o ceapă.

Comandantul m-a cerut de trei ori şi mereu am ieşit c

“Am văzut o vietate

……………..căutând printre gunoaie

Vietatea nu era un câine, nu era pisică, nu era şoarece

Vietatea, Doamne, era un om”(Manuel Bandeira)

Dă mă un leu

care dă mă un leu

pată pe retina oraşului

amorţeşti viaţa pe trotuare

eliberate de aşteptăr

Ciori!

Prea multe ciori,

pe-un cer de-un albastru mănăstiresc.

Oare cum or fi făcut albastrul de voroneţ?

Căci verdele ăla franţuzesc

îl găseai pe toate gardurile.

Acum şi ăla e „pe sub mână”.

Nu cred în reţetele albastrului,

eu aş zice de-un timp al vrednic

Elanul din rugina toamnei

O frunză și-ncă-o frunză au adormit

Pe iarba umedă din parcul țeapăn.

Mă-ntreb, smerit, în taină ca un jneapăn:

Ce se întâmplă? Azi, oare ce omit?

Rugina din copaci ar vrea să-mi spună,

Însă nervosul vânt s-a împotrivit.

Privesc

Doamne, s-a întors viaţa la mine

a venit tiptil, într-o vară cu aromă de istorie

cu cer grav şi frumos ca o noapte adâncă

timpul devenise auriu şi fierbinte

şi m-am înveşmântat în el ca-ntr-o mantie fermecată

trecuseră ani de când zeul albastru

nu mai cob