Blog

https://twitter.com/twitter/statuses/915867835448135680

Sub talpa gândului, legile firii, din gene, clipesc,

Tăcute, lângă pleoapele serii, razele timide-ațipesc,

Frunzele ruginii valsează într-un decor de povești,

Toamna parfumează liniștea serii cu-arome îngerești.

Cu fuiorul transparent de raze, luna-și î

   Câte trepte să mai urc să pot să mă scobor în mine,

să mă aflu, să-mi am cerul meu, să fiu una cu el?

Mi-am pus mereu întrebarea ce culoare are el. E în culoarea fiecăruia, mi-am zis, albastru cu nuanţe şi picuri de roşu.

   Încercaţi să-l priviţi

să-ţi scriu pe-o frunză arămie

sau pe o adiere de vânt

cât de toamnă îmi este mie

că rostirea mi-e fără cuvânt

să-ţi scriu pe o rază de lună

când nopţii îi alungă abisul

şi tu nu mai vii ca o zână

laşi coşmarul să-mi bântuie visul

să-ţi scriu pe clipa ce bat

   În ne_murirea dintre noi,

dintre mine şi eul meu,

dintre eu şi suflet,

dintre suflet şi minte,

am murit de mai multe ori, doar, trupul stă agăţat şi se (z)bate cu pumnul în piept că-şi va înnoda rănile şerpuite din toamnă,

să nu mai curgă sânge

sau

fru

Implantul demnității 

Vrei să accepți monologul ceții

pe aleea identității pierdute,

când

traiectoria mugurilor copți la soare oftează după curaj?

Să investești voință

în capitalul de iubire al crizantemelor albe?

Privește... când inerția doarme,

munții

își

Urlă toți câinii din cartier ceea ce este semn sigur că don' profesor s-a pus în mișcare.

Costică apare lejer panicat:

− Mă, n-am mai nimica în frigider...

− Nici eu, dar stai... nu te bolunzi, să vedem mai întâi ce vrea.

Apare, victorios, ignorând-o pe

o să-mi rămână visele desperecheate

câte şapte sau nouă pe noapte

două câte două vor sta legate

mai rămâne unul

sâcâitor

nu se leagă nici de pământ

nici de cer

doar de dor

mă ninge

blestematul

îmi ridică umerii

în aripi de cocor

dar eu nu mai ştiu să zbor.

Mai al

În lumea umbrelor este încontinuu sărbătoare

nu-i posibil să fie oprită în nicio zi din săptămână

sărbătoresc după mişcările noastre

obosesc la comandă după statul nostru pe loc

dar se-nviorează pe loc când ne mişcăm.

Chiar se-ntinde sărbătoarea lor

peste

Eli a fost prima.

După ce s-a zbătut un pic, a spart membrana. Se văzu într-un spațiu imens a cărui profunzime era cumva estompată de lichidul translucid în care se scălda. De jur împrejur alte și alte celule își aruncau semințele vieții într-o saraba

Călcăm frunzele toamnei în tăcere,

Zboară toate păsările tot mai departe.

Privesc coşul cu gutui bine coapte,

Am primit o mică colorată avere.

Nu-mi plac frunzele prea întristate,

Prin ploaie face o mică plimbare.

Dispar şi ultimele raze de soare,

Zăpada l

   Ca să mă găsesc, nu am cerut motive, doar mi-am îndreptat ochii spre cer şi am plecat în căutări de mine.

   Mi-am lăsat urmele în frunze foşnite de toamnă când se aşează pe alei de dor.

   Înţeapă inima şi capul mă zvâcneşte în poala unde era îmb

Doina vieţii

Şi frunzele copacilor,

asemenea oamenilor,

se nasc, traiesc şi mor!

Ca într-o simfonie

urrmăresc marşul funebru al frunzelor

purtate aiurea în rotiri de unde

în foşnetul doinitor al aramei

ca un cantec de lebădă,

simt durerea desprinderii de vi

   Eeehehe...

timpul. Nu. Nu îl am sau el pe mine. Nu ştiu. Cocoţat, de vreme,

între cer şi pământ,

mă caut cu zgomotul şoaptelor printre tăceri, scormonesc printre cuvintele din cer, le aşez pe pământ, toamna, când cad frunzele, ca un covor, ca un ta