Blog

rugăciune

mă cobor în suflet, iată,

sufletul îmi e de piatră

și de ce cobor mereu,

nu-l găsesc pe Dumnezeu.

ridic privirea la soare,

nici acolo nu-mi apare,

îl caut în risipire

și mă scoate iar din fire...

în mine arde un înger

și mă doare, și iar sânger,

s

Rourez cuvintele cu parfum de femeie
până devin mătăsoase şi calde.

Mă îmbrac în lacrima lor gingaşe,
visez cu ochii deschişi,
le pun în urechea iubitorilor de frumos
să nască iubire.

În versul meu orizontul nu e rotund
capătă colţuri unde te aştept,
s

Te iubesc! Te ador! Mi-e dor de tine!
Cuvinte împarfumate cu iubire

stropite cu balsam de sentimente duioase

din eul uman sau natural

le spunem

simţind că zburăm pe aripi de fericire.

Iubim! Adorăm! Ne este dor

pe şi de oamenii dragi şi uneori de necunoscu

Trăirea poetică… o ”molie” care ”roade viața aruncată pe foi volante”…

“Voi aşterne aici gândurile mele fără ordine, deşi poate nu într-o confuzie fără rost. Aceasta-i şi ordinea adevărată care va marca totdeauna scopul urmărit prin dezordinea însăşi.

Ochii încă nu văd
calea pe care am gândit-o
printre minunile lumii
ce nu se mai termină-n moarte.

Nu-i ştiu întinderea şi perceptele,
simt doar adâncul închis în cuvinte
ca izvorul unui fluviu în munţi.
Timpul furat mi-a lăsat graba lăuntrică
prin car

să dispărem iubito într-un nor abisal

• or să ne caute

acolo

unde copacii plutesc fantomatic

unde castanele arse pe jar piuie în zadar

și gândurile atârnă

unde trec nopți fără zile

și zilele-ntoarse n-au habar

de căldura ce se degajă din tine

să dispărem iubito

Condorul trece piscuri, văi,

Sub aripi Anzii îi cuprinde

Ascuns de a soarelui văpăi

În văl de nori care se-ntinde.

Tăcut, el să coboare tinde

Să ducă hrană la ai săi,

Condorul trece piscuri, văi,

Sub aripi Anzii îi cuprinde.

E mai puternic între găi

Și nim

Furicul se rătăcise.

Pe undeva, acesta a fost și norocul său.

O masă densă de spumă a năpădit locul și, în câteva secunde, orizontul se profilă curat, imens, intangibil.

Furicul, al treilea din rândul zece, al locotenentului Frimmi, fusese delegat a pă

Toamna cu îngeri

Ion Vanghele

Trec îngeri cu aripi înmuiate-n cenuşă,

Arhangheli bolnavi printre zori cenuşii,

Copacii nebuni ciocănesc pe la uşă

Şi caii nechează în ore târzii.

Îşi scutură pomii podoaba sumară

Cu bocet de frunze - un veşted prohod

Şi păsă

De fiecare dată când am vrut să scriu, m-am gândit mult şi m-am temut. Cuvântul scris trebuie să fie frumos, mai bine zis corect, pentru-că te reprezintă pe tine şi pe cei despre care vei scrie. Cuvântul scris trebuie să fie corect ca formă dar şi ca

     Din zori vizitez cimitire... Muieri îmbrobodite vin să deretice și să tămâie cu

          cu gura amară și fruntea-n pământ. Sapă răzoare peste morminte, udă florile,

          aprind candele, apoi mătură aleile de iarnă și de frunze putrezite...

Un gând visează la crengile albe,
Se-ncarcă de a vişinului salbe.
Cerul este colorat de multe flori,
Norii pe cer sunt tot mai şovăitori.

Raze de aur frumos pe cer sclipind,
Lalele colorate se apleacă, unduind.
Albastrul cerului printre crengile verzi

- Iubita mea, ești minunată,

Ne vom iubi ca niciodată...

                           - Ne vom dori,  iubitul meu!

                           Ne-ajută tainic, Dumnezeu...

- Vreau să zburăm iar împreună,

De bucurie sus, pe lună.

                           -

Precum pasărea scăpată din cușca de fier,

Ea  mândră se ridică şi înalt spre  cer...

Dulce ciripește, duios, de fericire,

Aşa plină de dor nestins şi de iubire.

Și zboară  inima-i  frumos prin nori,

Nu va putea să aţipească până-n zori...

Căci  ea sărmană

De la începuturi

eu şi tu am mers

pe drumuri asfaltate

ori pe poteci pietruite

eram primiţi cu uşa deschisă

până când soarta ne scotea afară

trimiţându-ne în altă parte

alteori era închisă

şi mergeam mai departe.

Oboseam

fericiţi şi mulţumiţi

sau

plângeam şi sus

Prin copacii încă goi

Se înalță muguri noi

Și un glas de pițigoi

Care strigă: câți ca voi!

Mai acum vreo două zile

Toate-mi păreau inutile!

Acum zările-s senine,

Iar prin flori, roi de albine!

Prin grădini și prin zăvoi

A fost mare tărăboi!

Vânt, zăpadă, chi

Îl caută pe Dumnezeu

Și încă n-a putut să-l vadă,

Acolo sus, în apogeu

Rămâne-n spațiu prins în nadă.

A scotocit și-n Empireu,

De pază a-nceput să șadă,

Să-l caute pe Dumnezeu,

Dar încă n-a putut să-l vadă.

Pe gânduri a-nclinat să cadă,

Că de găsit e tare