Blog

- Săracu’!

- Eu sunt Milu. Tu?

- Mica, de la Domnica. Unde-i casa ta?

- I-am dat foc.

- Şi unde stai acum?

- Peste tot.

- De ce m-ai luat cu tine, dacă n-ai unde sta?

- Nu te-am luat eu, ai venit singură.

- Eşti rău!

- Nu, sunt ţâcnit! Hai să ne luăm ceva de

Din greşală am tăiat aerul care se respira din cer,
acum privesc răpus de întâmplare
şi nu mă regăsesc în centrul atenţiei,
păşesc târşindu-mi paşii spre puncul de înâlnire
cu simţurile care mă înalţă
şi mă închin ţie Doamne cu aer divin.

În dimineţil

Pe mine mă cheamă Matei

nu am decât câţiva anişori

şi-mi place mult să mă joc

pe-afară unde aerul e liber

să învăluie natura şi fiinţele

după bunul lui plac.

Am multe jocuri preferate

şi-am să ţi le spun pe rând

dar să nu crezi că-ţi voi povesti

prea în amănu

Trăim în iureşul unui univers, condiţionat,

Într-o nesăvârşită dezvăluire şi regenerare,

Nelăsând niciun gest pozitiv nedezdăunat

Şi, nepedepsită la timp, nicio eroare.

Iluzii de tot felul, înfăptuim-neîncetat,

Clădim castele de nisip pentru efemerul po

Iubirea să strălucească precum o mie
de sori în prima dimineață a Universu
lui Iubește însă nu uita nici de vorba
lui Nietzsche Biciușca fermecată să tre
zească nu doar simțurile Să iubească
numai acela ce-i în stare să fie iubit Nu
ucideți poemul de dra

   Oare, e cerul meu?

   Privesc pânza ca pe un tablou, o boltă de sus. Să fie sufletul meu desenând zborul sau e doar oglinda pământului în care-mi curg dorul?

   E primăvară.

   L-am lăsat să plece, să (se) zburde în timpul celălalt.

   Timpul meu se

Întotdeauna mă priveşti în ochi
şi vrei să ştii desfăşurat totul,
fiecare omisiune ori ocol e o trădare,
de uitare nici nu mai vorbesc.

Tăcerea este şi ea un răspuns
ce aprinde curiozităţi insistente,
e un fruct prea devreme copt
şi se încearcă repede

Partea II

Înainte să avem un televizor în casă, imaginația noastră se hrănise, de poveștile pe care tatăl nostru ni le spusese în serile lungi de iarnă, când ne adunam cu toții, la gura sobei. Asta se întâmpla înainte de a merge la școală și a învăța

                          după George Topîrceanu

I.

De prin lunci, de prin poieni

s-a desprins un zvon bizar,

ce-a-mpletit în zori de zi

salbe lungi de chihlimbar,

versuri dulci de poezii

pentru flori

albe, de crin

şi viori

de cer senin.

Primăvară în culori,

Vi

Asfaltul se desfăşoară în faţa TIR-ului şi se face sul în urma lui. Milu mestecă din proviziile doamnei de la bar şi se tot miră:

- E frumos aici la matale! Nu vrei o înghiţitură? Am şi ciocolată, e bună la drum, dă energie.

- Nu, mersi! Mănâncă tu, că

Cu ochii închişi văd mai departe,

Printre rânduri scrise într-o carte.

De tine vreau să fiu acum aproape,

Şi să ne aruncăm în al mării ape.

Am multe nelinişti ca tine mare

Loveşti malul mereu atât de tare

Soarele se apropie de  asfinţit.

În multe amintiri

E linişte.
Liniştea-n care, doar, pieptul se sparge. Se curge prin_
tre crăpături, lacrima dinlăuntru. Era gol, prea gol acolo, să mai stea.
Îşi căuta drumul spre o faleză uitată demult, unde nici amintirile nu-şi mai lunecau cerul.
Se surpase...
cân

Niciodată singurătatea nu se desparte
de poezia gândită-n tăcerea cuvintelor,
filele aşteaptă curioase scrisul
ca frunzele dimineaţa, lumina soarelui.

Ziua cuprinsă de fulguraţii în gânduri,
mătase peste ochii ademenitori
nu încape în forme de buzunar

   Trece Costică pe la mine. Îi negru, doar îl cunosc... de-atâția ani de când mâncăm aceiași pâine pe-aici:

   – Ce-i omule? Ce-ai pățit Costică?

   – Nica. Mai nica, Mihăiță. Pune un pahar de vin.

   – Nu mai am. Gata! Ce-a mai fost, când a dat de

Sub arcul ce-ntinde veşnicul a fi,

În nedesţelenite idealuri, te iroseşti

Şi constaţi cum, într-o oarecare zi,

Alergând pe sensul vieţii, oboseşti.

Renunţă la prisoselnice comparaţii

Şi nu-ncerca să trăieşti viaţa altcuiva,

Căci timpul nu dă niciodată ga

De când mă ştiu am doi ochi

care văd pământul colorat şi cerul

după anotimpurile climei

din locul meu de baştină

mai văd şi cu coada ochiului

multe pe care trebuie să le văd aşa

din cauza vicisitudinilor

pe care destinul mi le-mprăştie

pe aleile vieţii

pe une

   Îţi aminteşti, mai ştii?

   A fost odat’ o poveste, de mult, de demult.

   Se iubeau până dincolo şi dincoace la un loc. Povestea nu s-a sfârşit. Şi-au presărat seminţe să rodească în timp şi cu fiecare treaptă a lui, a timpului, mai înflorea o flo

Am înţeles şi nu ştiu să-mi explic,
nu mă recunosc,
poposesc între două convingeri diferite
ca între două iubite ce nu se cunosc.

Sunt într-o furtună de gânduri şi mă grăbesc,
să rup din mine tot ce mă-ncurcă,
vreau să fiu liber de orice constrângere