Blog

Să nu uiţi...

dincolo de rătăciri,

Te iubesc! Sufletul meu.

05.04.2017, ora 01,02’

   M-am apropiat de un sfârşit, de un capăt de drum.

   Nu văd dincolo de el.

   Ochii s-au inchis pentru noaptea de dincoace de fereastra către Suflet...

dacă e o (răs)cruce sau alt drum neinceput.

   Mă voi opri acolo.

   Am obosit.

05.04.2017, ora 0

Ziua-i caldă, luminoasă,
Pomii țes cu sârguință,
Cu fir verde o catrință,
Ca să facă umbră deasă.

M-am întors.
M-am întors, de dincolo, o clipă.
În lumea asta, n-am ştiut să merg, să gândesc, să vorbesc cum face ea. Nu-mi urcasem Golgota mea, dar m-am întors mai tânăr pe dinafară, pe dinăuntru, nu ştiu.
Dinlăuntrul era acelaşi din urmă cu vieţi

Cred că nu sunt omul de care-mi vorbeşti,
de mă priveşti cu suspiciune-n ochi,
îmbăt cuvintele cu sunete până la epuizare,
dar fără să se piardă în desfrâu,
le urmăresc
şi nu pot să-şi facă de cap,
să defileze la vedere,
să mă trădeze ca pe orice poe

Nu mai ştiu de ce,unde sau de când

Mă plimbam, un trandafir legănând.

Ştiam că atunci sunt mai frumoasă,

Am grijă de el într-o zi mai geroasă.

Când ziua se arată grăbită la geam,

O floare răsare colorată acum pe ram.

Alta este în inima ta… în inima mea,

Tr

A plouat, s-au spălat pietre, acum, se cântă, undeva, între cer şi pământ şi el e tot acolo, stă şi eu sunt tot aici, încă...
întreb timpul de întâia dată cum e cu spaţiul ăsta gol de dintre noi, cine şi cum şi de ce a plecat, eu sau el?
Mă pune la

   Picuri se-nalţă, se cad din cer.

   S-au trezit din zorii de noapte să-mi aducă Sufletul mai aproape. Nu vorbeşte, doar se priveşte prin fereastră şi dor_

ul înlănţuie clipele.

   E linişte.

   Liniştea aceea conectată în locul acela cu bătăi zdunci

Zefir era în mângâierea lui

Eram un fulg, în vraja dansului.

Sărutul lui, petală de cais...

În doi, zburam în cel mai dulce vis!

Doar mama mă înțelegea.

Plângeam, iar ea mă mângâia...

Ne-am dus la lac și-n noapte ne-am scăldat.

Goi, uzi, fierbinți... Ce s

Ochiu-mi treaz azi, te demască,
Știu citi și pe sub mască.
Nu-mi zâmbi cu șapte măști,
Nu ne crede pe toți, proști!

Afișezi perfecțiune?
E mimare, ficțiune…
Ți-am smuls rând pe rând din măști,
Nu ne crede pe toți, proști!

Am dovezi, ești mitomană,

E duminică azi,

toarnă vinul în cupe,

să-l bem însetați  de dorul mocnit,

ars sub ferestre-nghețate,

vitralii pal-violet

pe care-aștern petale satinate.

Fata morgana  pășește

cu tălpile goale  pe muchia  de cuțit,

Bărăganul  se pierde-n văzduhul  obscur …

pă

Bucăţi decupate din frumos
în figuri geometrice amestecate,
au şi ele trăiri în unghiuri ascuţite
de parcă nervii ar vrea să recompună ceva deosebit
şi sângele priveşte cu roşeaţă-n obraji,
dragostea pentru care a curs frenetic
cu o nelegiuită bucuri

Vin la tine, tată, la banca noastră, să-mi aflu tăcerea dintre rânduri, să-mi ascult liniştea dintre bătăi cu tic şi tac, să-mi privesc cerul...
ca pe o oglindă.
În aşteptare, cred, nu (mă) mai văd dincolo de zare. S-a aşezat răsăritul peste apus s

Torc un fir, mai torc un altul

Din al vremurilor caier,

Preamărind-ul pe Înaltul,

Dar, mă simt al sorții, flaier.

Torc mereu și fără teamă,

Privesc anii ce-au tot curs,

Înapoi, nu mă mai cheamă,

Mă îndrept  înspre apus.

Văd secvențe ca-ntr-un film,

Amintiril

ce vreți?

a primăvară bat ochii tăi și- a albastru de mare
sunt vii și-n ei se oglindesc potecile noastre
și visele noastre din care ne făurisem castele
și toate pădurile copilăriei prin care trecuse făt-frumos
a primăvară miroase gura ta plină de ghiocei

Mi- amintesc de primăveri cu pomii infloriți,

De arșița nebună a zilelor de vară

Și de toamnele bogate-n struguri auriți,

De iernile când speram o nouă primaavară.

Îmi amintesc de dragii mei părinți,

De sfintele povețe de acasa,

De neobositele străduin

Toată viaţa am fost ...
Niciodată nu am fost un spectator.
Am răs...am plâns... fără răgaz,
Sufletul mi-a fost mereu treaz.

Toată viaţa am fost ...
În priviri am ascuns cuvântul dor.
Recunosc cu uşurinţă un cabotin,
A lui tristă viaţă şi prefăcut susp

Printre oameni
timpul trece neluat în seamă,
fără remuşcări nu ne spune nimic
ia cu el tot ce-i mai frumos
şi pleacă nepăsător din valea morţii
până se şterge totul din memorie.

Cerul şi pământul dăinuie ,
nu au prea multe aşteptări,
rămân sub picioar

EFIGIE

Toţi aceşti ani, triste tăceri au destrămat,
dar gândul ţi-a rămas fierbinte şi-nhămat,
marea depărtarii n-a spălat dorul de mine
şi pe ţărm de vis respiri clipe diamantine.

Aşteptarea, ca un blestem făr' de coperţi,
a desenat mereu alte noi şi curi