Blog

Nu ştiu de ce pescuiesc în apele din mările tale
şi nu ajung pe nicio insulă de respiro,
am putea cântări trecutul şi prezentul
cu inimi de singuratici călători.

Trăirile mele măcinate de aşteptări
şi cântecele pe care le repet în fiecare seară
ar put

Iubitule, cât de mult însemni  pentru mine...

Ești soare, cântec, dulce chin,

Ești ploaie, farmec și alin.

Ești inima ce bate-n piept,

Ești zarea pe care o aștept.

Ești steaua ce în cer străluce,

Ești vântul ce amor aduce.

Ești aerul ce îl respir,

Ești

Îmi cade o lacrimă amară
Și inima se strânge în piept,
Tu n-ai venit, și-a câta oară,
Eu plâng la geam și te aștept.

Că azi, e mare sărbătoare,
Se bucur toți de-ai lor copii.
Am pregătit plăcinte și sarmale,
De ce nu vii? De ce nu vii?

Și îmi alin

Să nu te dezmierzi seara,
tot ce doreşti n-o să se întâmple
apoi o dezamăgire îi va lua locul.
Noaptea o să-şi cearnă întunericul,
inima-ţi va fi o lampă aprinsă
pe care n-o va stinge nimeni.

Nu vei simţi niciodată impasul
până ce drumul se va termina

Eşti ca un majordom educat

să urmărească clipa

pentru a ne primi şi-a ne proteja în veşnicie

bun prieten cu umbra din lumina soarelui

ce ne reflectă forma

împrumutată în această viaţă.

Poate eşti un gol lăsat de noi

în alt spaţiu al vieţii alături de Lumină

În miez de zi stau îngândurată

Caietul ştie cât sunt de supărată.

Copacii sunt  acum frumos înfloriţi,

O pânză de păianjen ştie ce simţi.

Răvaşul trimis de prima ploaie,

Întunecă sufletul şi a mea odaie.

Trag oblonul repede peste geam,

Valul de brumă acope

Răbdarea timpului curge încet, apusul savurează cerul până la ivirea zorilor. Gândul orfan şi-a schimbat locul departe în stele. În ritmul ceasornicului vechi caut urma paşilor pierduţi. În ochi port calmul cuvintelor nespuse…lângă alte silabe care s

Rup ritmul şi-i ascult efortul revenirii
până capăt echilibrul,
flori de cireş parfumate
mă transpun în gânduri de mirese.

O trăire lăuntrică atât de întensă
înrtârzie pe o aripă de suflet
şi zboară la sânul tău
atinsă de revelaţii.

Tu îmbraci nuanţe d

Universul se mișcă necontenit cu  umerii cocoșați de-a lumii povară;

Destrămând al vieții fir, trec zilele precum  umbra amurgului de vară.

Exercițiul pentru împlinirea multiplelor năzuințe supraumplându-i fortăreața,

Îngenuncheat, omul uită de obișnu

      E un pic de răcoare, bine că nu bate vântul, că-mi stingea lumânarea! Și am de dus lumină și doamnei Bunescu, că ea nu poate merge:

- E îmbulzeală, mamă, acolo, nu pot să merg, mă dau jos ăia! Parcă a-înnebunit lumea, zău așa... - și termina bom

Amabilități la colț de stradă

   Mă găsesc cu-n amic, coleg de facultate cu nevastă-mea.

   Mă uit la el invidios.

   El tras prin inel, sprinten și volubil, eu călcând atent că pârâie asfaltul sub tălpi. Eu cu o sacoșică cu „gâturi” pentru motani, el,

În noaptea blestemată ai rostit numai interjecţii,
subiectele au rămas pentru zilele ce vor veni
motiv pentru care nu am ajuns la nicio înţelegere,
dar oglinda ţi-a păstrat imaginea în decor
unde se scurgeau ultimile clipe de frumuseţe întrupată,
oar

  Carlos disimulase degajare și naturalețe pe tot parcursul zilei și al serii, de când aterizase pe teritoriul românesc.Tensiunea resimțită în timpul cinei, efortul de a face o impresie bună familiei iubitei sale, zâmbetele cu care își însoțea fiecar

Poetul

Într-o succesiune de viziuni atemporale,
Îşi construieşte din cuvinte un spaţiu augustin
În care conspiră împotriva ordinii universale,
Asumându-şi riscul de a se sinucide câte puţin.

Se joacă-ntruna

viaţa şi moartea

de-a v-aţi ascunselea.

Când moartea se reazămă

de-un loc şi numără

până când ia cu lopata.

Când viaţa

se lasă mângâiată

de Lumină

şi se furişează

pe lângă locul

unde

numărătoarea morţii

se-aude în ecou.

Tatăl nostru

le priveşte blaj

Pohta ce pohtești nu se adună, întotdeauna , cu putirința. Asta-i ca să dăm vina pe mama și nesimțitul acela de și-a băgat în ce-avea el mai scump.  Nu să leagă, mă! Dai în stânga, dai în dreapta, te râde lumea sau, în cel mai bun caz, te privește

Fată cu privirea blândă,

Te privesc cu drag mereu

Și cu inima arzândă!

Când nu ești, îmi este greu...

Ai fost tare supărată.

Nu știu, naibii, ce-am greșit...

Tu ești bună, hai, mă iartă!

Tare sunt nefericit...

Ai vorbit din nou cu mine,

Soare-n suflet mi-ai

Mi-ai spus că vei trece într-o seară să-mi povesteşti despre tine. Ce pot să ştiu dacă tu nu-mi mai  spui, ce faci…unde eşti. Poate o poveste din amintiri bine înnodată care încă mai aşteaptă un semn…doar un semn. Am adunat în cuvinte ani mulţi şi lo

Atât...

şi

... mulţumesc.

05.04.2017, ora 01,03’