Blog

Îmbracă haine nepotrivite iernii,

zăpezile s-au depus până la acoperişuri
nu e căldură,
îngheţul se-nghesuie să treacă pragul.

Noaptea este duşmanul de moarte
nici câinii nu latră,
la marginea puterii bate vântul,
peste tot sunt puse capcanele sărăciei

Simţi?
Ziua şi-a tras noaptea aşa cum ne tragem noi plapuma. S-a (mai) lungit. I se văd degetele de la picioare de parcă primăvara face cu ochiul, dincolo, soarele se iţeste pe coamă de munte şi luna coboară, dincoace de pădure, se ascunde printre c

Rostul secundei de s-ar topi în mine,

în loc de sânge cald, palpitând uşor,

mi-ar curge prin vene istoria

şi cerul dintr-un ochi...

Fereastra dinspre zborul păsărilor

larg s-ar deschide, şi timid,

pe când umbrele banalelor preocupări cotidiene  

ar zvâcni î

În adieri de flăcări poematice

Aşa se scaldă totul în viaţa mea: şi bucurie şi întristare. Trecute prin acest filtru subtil, ele capătă contururi esenţiale, îmbracă straie alese, specifice poeziei. E mai uşor aşa să le consum, chiar dacă lasă urme. U

Cu poezia în gene

            Şi printre gene: însoţitoare constantă, oriunde aş merge, am încercat de multe ori să scap de ea, dar ea, tot acolo, neobosită. Dinapoia minţii mele, dinaintea privirilor mele, mai fidelă ca omul, cu mult mai fidelă, cu

sărută-mă iubito cu patimă nebună
să creadă corăbierii că plec în alte zări
sărută-mă iubito timpul e de furtună
piloții să se mire să zică c-o să zbor
sărută-mă iubito acum sub clar de lună
poeții să se uite la noi fără măsură
ideile să curgă din că

Lume, cât de mare şi de plină eşti!

Nu cred că ai urechi s-auzi,

nici ochi ca să le vezi

pe toate cele care înnoadă prieteniile,

cum se-adună cuvintele frumoase

ce colindă de zor prin rotundul Pământului,

însoţite de pupicurile, zâmbetele şi îmbrăţişările

c

Instinctul cu neodihna îngemănând,

fiecare căutare de sine deschide porţi,

începuturi şi direcţii sub paşi imprimând.

Arcuite-n serpentine peste văi şi lunci,

în afara timpului, atrăgându-ne ireal,

aprioric, nu există drumuri lungi

în cantonamentul dintre

Mai toţi cunoscuţii îmi spun pe nume,

numai tu ai un diminutiv anume
care are o rezonanţă ruptă din tine,
de fapt nu te temi să te cauţi în el
ca un gând într-o dorinţă din vis.

O să mă vindec de căutările rebele
ca un pom înflorind toamna,
aşa o să ră

ANTICHITATEA versus CREȘTINISMUL

E uimitor cum o nouă civilizație- creștinismul- a intrat în contradicție cu societatea antică, încercând s-o demoleze și, pe ruinele ei, aproape o mie de ani, până în zorii Renașterii, să se instaleze definitiv în isto

Starea mea de aşteptare mă face bănuitor,

n-am nicio teamă de singurătate,
o cunosc şi nu mă face vulnerabil,
ştiu s-o dezbrac de tăceri virgine.

Nu vreau să locuiesc printre umbre,
îmi beau cafeaua cu cineva plăcut,
împart bucuriile şi le sporesc cât

Uniți în…proteste!

E Unirea! Azi, cu toții,
Protestăm…parcă-i infernul;
Să se clatine Guvernul,
Că vor să sloboade hoții.

Unele vise au orbite prelungi,

Zboară şi nu poţi să le-ajungi;

Altele au popasuri prea lungi

Nicicând, nu poţi să le-alungi.

Clipele se scurg tot mai repezi;

În aşteptare, nu simţi şi nu vezi

Şi-aproape că nu-ţi vine să crezi

Cum viaţa se-ngroapă-n zăpezi.

Între normal şi bizar 

Timp de mai bine de două secole cititorii s-au delectat cu poveştile unui personaj pe nume 
Münchhausen (Karl Friedrich Hieronymus Freiherr von Münchhausen, 1720–1797), baron german, care povestea cu mare convingere despre întâmp

În suflet e viscol și aprig mai ninge. 

Mă mint că în mine e soare mereu, 

Mai chinui un zâmbet, nostalgicul frige, 

Cu scâncet un plânset zvâcnește în puseu.

Împart din iubire cu zorii-o bucată.

Cu lacrimi datoare rămân nopților,

Mă-mpresură gânduri, în

Împing destinul spre margini de timp
ca pe un bolovan colțuros
închid ochii și-i aștept căderea.

Mă îndepărtez și nu mai privesc în urmă,
am scăpat de temerea care-mi dădea fiori
și mă aștepta la colț.

Gândurile mă lasă liber
ca pe un prizonier scăpat

În jurul meu, la masă, forfotă, îmbrăţişări, zâmbete largi şi amintirile curgeau.
Mi-am dat comandă de un pahar şi o carafă în care ospătarii serveau vin. Le-am spus să fie pentru cel roşu şi să nu fie dulce, dar nici sec cât a durat până mi l-au se

Dacă m-aş fi născut dorinţei mele vasal

Sau aş putea să fiu genetic retuşat,

M-aş înălţa aspaţial şi aş muri atemporal,

N-aş mai permite să fiu de viaţă-ncătuşat.

Dacă m-aş putea renaşte după voia mea,

Pe cadenţa năzuinţelor mele fără hotare,

Aş trăi-ntr-