În îmbrăţişarea unui gând,

Din livada casei părinteşti,

Brumărel mă-nvăluie oftând

Cu nostalgice arome îngereşti.

În această seară mai friguroasă,

La adăpostul încercatelor rămurele,

Bătrânul gutui cu frunza lucioasă

Ademeneşte-un cer de păsărele.

Ca o lun

 *aripa care-mblânzește abisul*

stenic

organizez picnic la marginea ochilor

recalificat șarpele scrie sulfuric în pupilă despicată iluzie

atâtea geneze au eșuat în furtună   

strivite de coasta neantului

soldații întorși din războaie

numără steaguri la o

Un pas mai departe
(Fragment)

M-am ancorat în dragostea ta ca o corabie ce avea nevoie de un port în care să acosteze...pluteam în derivă într-o lume a nefericirilor căutând o speranță... iluzorie căutare. Ochii tăi purtau lumina răsăritului ca pe un d

Toate s-au perindat şchiopătând
nu am ajuns nicăieri
fiindcă n-am plecat din trup,
am rămas să-i ofer sănătatea
pe care n-o mai am.

Liniştea mă caută peste tot
şi cade pradă luptei din interior

Timpul acceptă încă forme
în care viaţa se câştigă
dar zaruril

Damblagiul privea atent spre Adriana şi bărbat. Observându-l, patronul întoarse capul şi strigă bine-dispus:
- Hei, Alex! Lasă fata să lucreze!
- Daaa, o las, numa' o pup şi eu puţin, că mi-era dor de ea! îi strigă bărbatul râzând, lasă că n-o fi bai

                                         d-nului Mihai Toma care m-a întrebat

                                                                            dacă sunt îndrăgostit și mi-a fost teamă

Zvon de întâmplare norocoasă,
n-am venit să întâmpin
vestitorii dimineţilor cuminţi
de la ferestrele uitate deschise
şi pe cine sărută razele
când eşti plecată?

Fără să mă plâng, ochii te caută
în fiecare obiect căzut
când amiaza zace bolnavă la umbră

Cuvântul, un îndemn al inimii

dintr-un reflex care insistă

sau după o tăcere adâncă?

În Univers, cuvinte nu prea există;

or fi, pe undeva, într-un colţ mai îndepărtat,

deocamdată, inaccesibil sau neeplorat.

În viaţă, adunăm şi decontăm fapte, nu vorbe;

c

Risipesc iluzii ascunse dincolo de realitate,
strâng în mâini frunze veştede,

toate culorile toamnei mă dor
cu nostalgiile uitate acasă

pe hârtii volante, scrise.

Mă botez în cuvinte sub numele
cu pseudonim.

Nu vreau să mă recunosc vinovat
în versurile d

Din ceruri, cad frunze şi plouă furibund;

Amurgul poleit se scutură de frig şi plânge.

În mica casă părintească, singur nu mai sunt;

Mă însoţesc cu ploaia şi vântul care strânge.

Privind diluviul de-afară, gândul m-a cuplat

La simbolistul Bacovia şi la p

Hay canciones que deben de recordarse por siempre y para siempre, y otras que a pesar de todo nunca debemos olvidar ya sea por su contenido y su mensaje que nos reflejan para que sean parte de toda una vida como han sido los clásicos de la música, en

Pe umbrela toamnei, tropăie cu-nţelesuri:

Sunt răpăieli cadenţate din cuibarul cerului;

Bate Dumnezeu tobele printre universuri,

Iar picăturile de ploaie sunt partiturile Lui.

În numele vieţii, se îmbrăţişează cerul cu pământul,

Din fluturii argintii, s

De ieri, de azi,

de nici nu mai ştiu de când,

viaţa împarte

pentru toată lumea.

Nici măcar nu stă pe gânduri

când îi dă drumu':

una-i pentru tine,

două-s pentru el,

trei sunt pentru ăla de colo,

offf!...

şi nu mai ştiu

câte am de-mpărţit

pentru voi toţi,

dar nu v

nu vindeți serile imperiale

nu vindeți serile imperiale

pe un parfum ce se destramă,

ele nu se mai întorc niciodată,

lăsați fastul cu pulberi de aur,

întorceți-vă către voi,

acolo e liniștea albă;

când se stinge un vis,

învie alt vis,

aveți mereu duminca-n

tu nici nu știi cât plouă afară

se-ndeasă apa în pământ

melcii simțind răcoarea

se cațără timid pe picături

sau sunt purtați de vânt

nu-i nici o lună nici o stea

ca să răzbată prin cascadă

iubirile se-neacă

iar nouă

ne-au apărut deodată branhii

și dăm încet di

Cineva mă strigă cu nume necunoscut
şi-n urechi curg sunete de flaut
pe care nu le percepe timpul
în care mă scald ca într-o mare
fără ţărmuri.
Noaptea mă înfăşoară şi ea cu in
mieliţat manual.

Nu ştiu nimic despre umbre
dar ştiu despre întunericul di

Pânâ spre seară casa lui Ilie se pustieşte.

Nevasta, Maricica, adună de prin odăi lucrurile împrăştiate de musafiri, mai ales de cel mic. Chiar şi Puţă s-a retras în cuşca lui, nemaiavând la cine lătra.

Toţi au plecat. Mona a trimis vorbă să nu mai fie