Blog

Mă (a)dorm de cu seară /sau /cu ziua călare

peste noapte /şi /nu ştiu cum /se face că nu

prind zorii /înainte de infinit. Întotdeauna /

se află /înaintea mea. /Răsar /pe partea

cealaltă /de mine /şi /apun dincolo de zi.

Printre cuvinte, virgule, puncte

Unii spun că este totuşi primăvară,

Îmi este dor de un răsărit colorat,

Privesc cerul, este tot înnourat,

Tunetele se grăbesc spre seară.

Câteva picături mi s-ai alăturat,

Poate Soarele repede o să apară.

Îmugureşte ceaţa şi încet coboară,

Prin grădina ver

Unii spun că este totuşi primăvară,

Îmi este dor de un răsărit colorat,

Privesc cerul, este tot înnourat,

Tunetele se grăbesc spre seară.

Câteva picături mi s-ai alăturat,

Poate Soarele repede o să apară.

Îmugureşte ceaţa şi încet coboară,

Prin grădina ver

TINEREŢEA DIN SUFLET

Poate, ar trebui chiar să strâng
anotimpurile rămase stinghere
şi să leg cu fundă visul, nătâng
căci toate-n lume sunt efemere.

Am lăsat greşit, singurătăţii uşă,
dar speranţa-i mereu, neobosită,
mângâie sufletul, îi tare jucăuşă 
chiar

Cum vin fantomele întunericului în preajma singurătăţii
cu trupuri subţiri de balerine în dans prin aer
şi cum se rosteşte tăcerea pe la colţuri
nimeni nu spune, îşi înghite cuvintele.

Un lătrat îndepărtat de câine
cu ecoul trimis unul din altul pân

semafoare pentru îngeri

ar trebui să ne împăiem sufletele

cu pene colorate

şi să fugim din ţara tragediilor

unde se flutură mereu nişte idei confuze

sub steagul tocit al patriei

Dumnezeu extenuat de creaţie

ne-a lăsat în voia şobolanilor

unde inimile ard f

începusem să plîng şi curgea cerneală

pe obrazul meu stîng

ca un vers ultim al iubirii pierdute

într-o altă primăvară fericită

cu muguri şi flori şi linişti nătînge

cu ora exactă a sufletului într-o nacelă plutind

Cine dintre noi uită cum se-nfiripă iubirea
îi rămân doar ochii care înfruntă fantomele nopţii
urme ciudate care-i încearcă simţurile.

Nervii să-l bântuie, să moară de dor.

Cu sunete de maci învăluite întunericul doarme,
stelele îşi ocupă locul destina

Tăcerea inimii mele

Iubire, te iubesc cum n-am iubit,

Și n-o să mai iubesc vreodată-n viață,

Ești sentimentul ce mă face fericit...

Chiar dacă-atârni ades de-un fir de ață.

Iubire, dezinteresată și  blajină,

Tu miști hotare și împărății,

Aduci în inimă mereu lumină,

Nu știi d

Un singuratic cânta îngândurat la chitară,

Trăia muzica în care există ideea de teamă,

Ceva ce se ridică și nu mai atinge solul,

Ceva de necontrolat, dar care alină dorul.

***

Un cutezător viguros la timonă spinteca valuri,

Admira splendoarea oferită de og

Un singuratic cânta îngândurat la chitară,

Trăia muzica în care există ideea de teamă,

Ceva ce se ridică și nu mai atinge solul,

Ceva de necontrolat, dar care alină dorul.

***

Un cutezător viguros la timonă spinteca valuri,

Admira splendoarea oferită de og

Se-scunde lumina prin anale de ceaţă
zăpada scrâşneşte sub un zâmbet livid,
se strâng primăveri pe sub irişi de gheaţă
şi paşii îţi sună ca o daltă-ntr-un zid.

Nu mă mai întâmpini, porţile-s închise
tot ce s-a consumat a intrat în amintire,
viaţa e făcută din fragmente fericite şi amare,
sarea pământului ne schimbă în ceea ce devenim.

Am urmat spirala în care fac anii cenuşă.

Mă-nfăşoară timpul c-o mantie

Cu bot catifelat și-urechi ciulite,

Sfioasă paște în savana deasă,

Picioarele îi sunt alcătuite

Precum o tristie prea mlădioasă.

Sub soarele torid e însetată

Și tot sfioasă merge către râu,

Să se adape, însă dintr-o dată,

Din iarba deasă ce-ajungea la brâu

Îngropat cu cerul deasupra, printre stropi de jos şi picuri de sus, dorul îşi află zborul dezmierdat de vânt. Nu stă în cuvinte, nici în fapte. El stă în tăcere, în simţul tăcerii de dincolo de Suflet. Nici semnele sau tonul lor nu-şi află rătăcirea

Valori recunoaştem sunt multe
dar în ţara orbilor cine să le recunoască,
cei stăpâniţi de prostie şi învidie n-au cum
sunt în fruntea bucatelor,
ceilalţi n-au încrederea necesară şi se tem,
cei din popor privesc cu mândrie şi indignare
cum pleacă în

Iubitei mele, Doina

Zău iubito ce ţi-aş face
dacă m-ai lăsa în pace

Tu şi gingăşia-ţi dură
mi-aţi lăsat stele în gură

Nici nu pot să o deschid
căci apar ferestre-n zid

Unde-i ziua mai adâncă
sar luminile din stâncă

Stele sar pe sâni pe brâu
şi te naşti din tot

Să-ţi fiu altar nu moarte
am scos din geruri frigul,
m-am învelit cu vise
din lacrimi reci de toamnă,
în sângele zăpezii
mi-am botezat destinul,
doar că m-a stins un tremur,
mă ierţi frumoasă doamnă?

Nu e bine să ai multe idei deodată; te poţi îneca în ele.

Dacă autorizaţi parade pentru homosexuali, autorizaţi şi parade pentru pedofili şi zoofili.

Paradodoxul e o constantă a creştinismului. Însuşi creştinismul e un paradox al istoriei.

O biserică se