Blog

Doar pietrele rămân, apele vin şi pleacă spre mările cerului,

Cercul se închide şi deschide între cer şi pământ
nimeni nu se dezice de circuitul din trup şi natură
care lasă amprente pe suflet
cu puterea gândului de a se întrupa în idei şi împliniri.

S

Cu toamnele plecate pe sub suflet
se-ntorc cocorii prin magnolii reci,
adăpostind în cochilii de tunet
frunzişul pângărit de sub poteci!

câteodată mi-e dor de
zilele în care
bâjbâiam prin pădure cu tata
cineva scrijelise pe un copac numele Ana
scoarţa lăcrima cu precizia unui ceas
tata mă ţinea strâns de mână şi parcă
vorbea cu Dumnezeu
când m-a atins
în inima mea
s-a cârcit o durere,-
singura

câteodată mi-e dor de
zilele în care
bâjbâiam prin pădure cu tata
cineva scrijelise pe un copac numele Ana
scoarţa lăcrima cu precizia unui ceas
tata mă ţinea strâns de mână şi parcă
vorbea cu Dumnezeu
când m-a atins
în inima mea
s-a cârcit o durere,-
singura

Privind marea liniștită, fără trecut, fără viitor,
Uit de ironiile vieții mele venite întâmplător.
O lacrimă sub geană nu are egalitate.
Un cuvânt se pare acum uitat: demnitate.
***
Străzi ce știu a povesti istorii de demult au șoptit:
Pe aici au răt

trec cu aripi efemere

trec copacii în viori

şi în fluiere de dor,

lutul se preface-n stană,

născocind o altă Ană,

aşteptând mereu să cadă

pe o coamă de baladă,

trec cu aripi efemere

lebedele peste vreme,

apele pădurii-s vii

şi-s pline de ciocârlii;

printre gal

O revista altfel

http://en.calameo.com/read/001073787d5c453de678b

HOLOCAUST

Vorbesc o limbă moartă
moartă, îngropată cu încă 6 milioane 
un abator de nume
o listă infinită de universuri curmate
în meteorica pierdere a raţiunii
într-un vid imposibil de golit
un vacum, un zero, o demenţă şi un apus
cioplite toate într-o fugă

La trecerea de frontieră între concret şi abstract nu sunt vămi
nici între gând şi vis unde-mi poposesc cuvintele
încurcate-n repetiţii de memorare.

Clipele în care mă zbat fără alintare
alunecă prin ornice cu limbile ruginite de aşteptare.

Se vindecă

Stau pe terasa înmiresmată de liliac,

Florile mici şi mov mult mai îmi plac.

Ce fericită este această frumoasa floare,

Este legănată de vântul cald şi soare.

Privirea mea zburdă printre multe petale,

Ştiu că toate vor fi cândva numai ale tale.

Miros frumo

Pleacă noaptea din mine şi tot mai visez,
întunericul fugărit îmi pune dimineaţa pe umeri,
lumina din interior primeşte altă lumină aprinsă
prin carne sângele prinde flăcări de nervi.

Viaţa înghite prea repede anii şi sughiţă.

Gândurile se topesc în vi

Azi sunt toate câte vreau să fiu,
Nimic din ce-am fost ieri sau voi fi mâine.
Alung urâtul gând c-ar fi târziu,
Voi fi un fluture ce-ncântă şi zboară oriunde .

Azi sunt privirea ce ținteşte-naltul,
Albastrul de neşters al cerului.
Acolo-mi legăn când un gâ

Infinitul Îl găsim în Bunul Dumnezeu.

El a creat lumea și o va iubi mereu.

Poeții l-au slăvit în versuri sublime.

Creștinătatea Îl adoră închinându-I-se.

***

Cel mai trist loc de pe planetă este cimitirul.

Din lințoliul matrozului nu va înflori trandafirul

flacără albastră de vis

trec dincolo de magia cuvintelor

în ţara viselor unde cutreeră stafiile trecutului

trec către grădinile cu pulberi

într-un târziu când luna se arată de rubin

şi plouă cu îngeri

caut ca un Diogene orb adevărul

întotdeauna sosesc prea

Doar nisipul din trup l-am păstrat
într-o clepsidră de sticlă cu nervuri colorate,

restul l-am aruncat în apele de unde bea curcubeul,
perle nu mai port în gând, şlefuiesc în cuvinte
pe care le rânduiesc după silabele sunătoare,
le aud prin somn de la