Blog

Sunt răvăşit de întrebări,
aş dori să-mi limpezesc gândurile,
noaptea ce se ascunde-n trup,
când clipele-mi fug de sub nas fără rost.
Nu gust amarul, nici dulceaţa zilelor de mai
care trec nepăsătoare
şi goale.

Dincolo de liliacul înflorit
femeia cule

Bat la uşă. Sunt doi ani la banca noastră, tată,

de când eu, tu şi Sufletul ne întâlnim

şi săpăm şanţuri. Şaizeci şi două de şanţuri de dor.

Mi-am îngropat cuvintele în ele, pe rând. Ultimele le îngrop acum,

la bază. La (răs)crucea dintre cer şi pământ

iubire

mâinile mele iubesc,

se întind către cer

să pipăie infinitul,

picioarele mele iubesc

iarba şi lutul din care

am fost născuţi,

ochii mei iubesc

frumosul şi lumina

şi coapsele Venerei;

toată fiinţa mea iubeşte

şi se îndoaie ca trestia

când, în locul de iub

Mai naşte-mă Mamă o dată

Şi spune să fie sorocul,

În zori când floarea zâmbeşte

Şi crapă în zece bobocul.

Mai naşte-mă Mamă o dată

Când rouă în lacrimi se scurge

Şi spune-i ursitei s-o ţină

În cupă de crin şi de sânge.

Mai naşte-mă Mamă o dată...

Când vultur

Tună. Se rupe pământul şi întunericul

cade din ploaie, în jos de drum.

Noaptea îşi anunţă răsăritul din amurgul de zi.

Umbre de şoapte vestesc lumina din felinar.

A furat fitilul de la o rază de soare şi arde.

Arde dorul aprins la picioare de gând,

în

se lasă amurgul

se lasă amurgul

 cu o lacrimă între gene,

clipele trec, clipele vin,

 timpul curge

ca o apă

 printre povârnişuri,

o dulce adiere de vânt

 îmi mângâie faţa,

fantome de nori albicioşi

 trec pe cer ,

lumea parcă-i

o-nchipuire de năluciri,

seara pend

Trec pe sub Turnul Sfatului cu oarecare exaltare
privesc atent din toate unghiurile,
clădirile Sibiului cu aură amestecată: gotică şi barocă.

Calc pe urme imprimate-n colbul vremii,
simt gândurile cum se joacă de-a v-aţi ascunselea
prin încăperile de

Adulmec paşii dinaintea şoaptelor

rămase în sfârşit de timp trecut de ploi...

pe dinlăuntru îmi curg ochii şi mai sunt două şanţuri

de săpat, de trecut poale de deal în suiş de crâng cu păsări.

Îşi cântă durerea muşcată de ţesătorul de clipe, păianjen

Într-o noapte lovită de îngheţ
cu sufletul desenat pe geamul ferestrei
înghit în sec spânzurat de cuvinte,
încerc să fiu în mijlocul gândurilor
din care răsar drumuri.

Nu ştiu ce hram poartă, nici unde duc,
le văd numai pietrele rotunjite,
ies prin ză

 Nu știu să existe pe lumea asta vreo persoană care să nu-și fi dorit să dea timpul înapoi și să schimbe ceva, crezând că astfel va îndrepta greșelile. Mărturisesc că și eu o vreme mi-am dorit asta ... Câți oameni nu s-au simțit neputincioși, iar în

Aerul e greu, nori monstruoși, amestec bizar de coral și cenușă apasă cerul iar eu simt că mă prăbușesc. Copacii  frenetici mă alungă, coroanele lor aplecate asupra mea mă-nspăimântă. Asfaltul umed îmi imprimă o mișcare lentă, în seara asta pașii  mă

Nu te ştiu
nu mă cunoşti,
ai venit de pe un alt portativ
unde sunetele îmbracă forme de cântec .

Dorul împătimit,
arde ca un rug în piaţa mare,
îl privesc şi ard odată cu el.

Tu nu-mi răspunzi la suspiciuni,
să-ţi aud nota aceea înaltă
ce-mi omoară aşt

Cireşele au pârguit ramurile printre frunze şi cerul  

şopteşte răcoare printre copaci, hălăduind privirea.

Strâng hulpav, cu mâinile îmbrăţişate, clipa,

cu dorul nemărginit în cântul iubirii

şi păsările

şi izvoarele susură

şi pietrele din drum

au iarba

Monontonie

Prin liniştea surdă un greier mă-ngână.

Fidelitate

Scuturând petala, fluturi se închină la altarul din flori.

Gânduri

Cărări împletite între zare şi cer ţesute-n destin.

Adagio

Doi balerini pe scenă, spectacolul vieţii, final în culise.

Boemă

La un

   Pe măsuţa lucidă aburea cafeaua cu parfum ameţitor, ce se contopea cu cel al croissantului fierbinte cu ciocolată. Mireasma aceea divină povestea despre o lume aparte, plină de mituri, de cultură, de tradiţii şi istorie. Lea îşi lăsă mintea dezmie

Am obsesia sărutului căzut în desfătare,
mă umple ca o dimineaţă de mai
cu liliac înflorit şi logosuri de carne şi vin
la umbra bătrânului agud negru.

Arginţii şi timpul îmi trec printre degete
ca seminţele de busuioc
date împrumut zeiţelor
care mă vo

Primăvara se arată timidă peste Bărăganul devastat de zăpezile de iarnă care abia și-au pierdut urmele în întinderea nesfârșită de pământ reavăn. Din loc în loc fire naive de iarbă se înalță vesele, se alintă sub razele blânde ale soarelui , iar el  

Paşi aleargă grăbiţi din zori, să prindă din urmă

noaptea agăţată de cer, bătută cu stele pe post de cuie

şi vise pentru ochii ce nu-şi dorm mintea prea devreme

şi totul după ziua în care şi norii de lene,

au uitat să-şi scuture umbra în stropi de ră