Blog

Când îşi muşcă buzele de furie,
se întreabă de ce tocmai el să fie admonestat
pentru lipsa de prevedere şi întâmplarea
unei nenorociri neaşteptate,
ce i-a năruit perspectiva făurită.
Cu sufletul golit de tot ce a fost,
se destramă păienjenişul relaţi

Suntem bătrâni, iubirea mea senină!

Prinşi într-o horă ciuleandră nebună,

Cântec amar pe-un fir de mătrăgună

Ielele râd în gene de lumină.

Răsar din umbră chemări uitate,

Tristeţi poleite-n pală bucurie

Când vara de noi e tot mai pustie

Şi zilele curg de

Tot mai departe rătăceşti,

tot mai aprope tăcerea ta cade,

a existenţei mele răscolire.

Un gând nerostit se sparge,

eres în unda de cleştar.

Voit a fost că tu să fii

o ultimă dezlegare

când spinii germinau

pe tălpile căutărilor.

Pygmalion, mi-am plămădit iub

Din caierul vântului,

toarce firul gândului...

zi cu soare lină,

limpede lumină,

frunze fremătând

şoapte şi cuvânt.

Spre tine se-ntorc

nopţi de Sânziene,

maci însângeraţi

prin crude poiene,

poieni de sub munte,

bătute de rouă,

bătute de dor 

şi de flori mărunte,

p

(Fabulă)

Într-un stat îndepărtat 
Nu știu cum din întâmplare,
Că ajunse împărat 
O broască cu gura mare.

Bălăcindu-se-n mocirlă,
Peste măsură de-avară, 
Ar fi vrut, gândind senilă,
Doar a ei întreaga țară.

Staff-ul întreg şi-l adună,
Ceru sfaturi și păreri
Ce m

   Fierbere mare pe terasa pizeriei unde Lea, de o săptămână se număra printre cei zece tineri ospătari. E seară şi localul e plin ochi, mesele ocupate toate şi printre ele, alţi oaspeţi care aşteaptă să se elibereze vreuna. Cuptoarele se deschid şi

Iată-mă la finalul lecturării celui de-al doilea roman al scriitorului Marian MALCIU.

Ambele sunt romane care pot fi raliate, fără probleme, prin estetica privitoare la această specie literară, creaţiilor de nivel universal. Atât romanul „Ispita” cât

Dragostea e o emoție continuă.

Am pășit pe drumul ei, dar nu știu

cum să ajung la inima ta.

Pot trăi o mie de visuri

ca să ajung la ziua de mȃine,

pot grăi șoapta tainică a

luminii și a nopții din cugetul meu,

desenȃnd cuvintele din aburii iubirii

în aerul p

E înfiorătoare vara în Bărăganul copilăriei mele. Soarele pârjolește fără milă tot ce se vrea vegetație, deasupra rotesc agonizând  stoluri de păsări aflate în căutare de hrană și apă. Pe la marginea satului răzvrătit se-ntinde, șerpuiește, se pier

De când era lovit de sindromul geloziei
îşi mânca iubita pe pâine
cu o furie oarbă.

Se înveselea întotdeauna
când o ştia lipită de el ca o meduză
îi lăsa pe ceilaţi poftitori în umbra uitării
să putrezească de ciudă
şi se răzbuna.

Se uita în ochii ei î

Un fel de trecere dincolo fără parastas,
fără bijuterii, obiecte de artă şi alte averi,
fără nimic doar cu false remuşcări.
Până şi vipera îşi doseşte veninul
necesar numai în lupta pentru dobândirea supremaţiei,
noi ceilalţi am rămas muţi
de prefăcă

umbra

Pridvor străbun, pridvor lumină,

Printre păduri adânci de fag,

Printre frăguţi, printre sulfină,

Privesc la codrul meu cu drag.

Treceau doar ape curgătoare,

Prin nopţi cu stele şi cu lună,

Cu vraja lor adormitoare,

Dar astăzi cornul nu mai sună…

Pe

Sunt pasul de furnică-n lume

Şi-mi duc poverile aşa cum pot,

Îmi las cuvintele să se cunune

Cu razele de soare la un loc.

În piept am inimă de carne

Şi-o simt cum plânge uneori,

Când un cuţit de vorbe grele

Îl răsuceşte până-mi dă fiori.

Simt liniştea ocean

Cerul, unduindu-se

într-o ceaşcă cu ceai,

o felie de tort şi-o petală

din visul unei flori

neştiute, de mai

dintr-o uitată de mult

primăvară.

Am zărit-o într-o seară

zâmbind a genune

din fereastra unui basm de copii

la care soarele îmi răsare şi apune,

obosit

Nu. Nu ştiu, tată, dacă eu mi-am pus degetul

pe inimă sau ea, inima şi-a pus degetul pe mine...

Cu ochii minţii,

mă-ntreb dacă punctul acela,

băltit de sânge,

nu e clanţa de la poarta vamă,

prin care iadul din mine, trece la pajiştea în care Sufletul, a

Se năruiesc sentimentele din singurătatea mea,
caut un alt mod de a fi.
Trecutul s-a dezintegrat în amănunte
stropind cu amntiri drumul parcurs,
femeile s-au dezbrăcat şi ele
de nopţile de dragoste.
Zilele umblă cu telefonul la ureche şi încrâncenate

codrul

s-a-ndeșit de primăvară

codrul meu cu frunze mii,

l-am văzut întâia oară,

aducându-mi bucurii.

se aud prin lăstăriș

multe glasuri ce mă-ncântă

păsările stau pitiș,

ciripesc și ziua-mi cântă.

zeci de grauri, păsări sure,

de nuntire straturi strâng,

pri

Ce nu se poate deosebi rămâne deoparte,
numesc acest fapt îndoială
pe care o rup din obişnuitul în care mă scald
şi mă hrănesc din căuşul întâmplării
ca un copil părăsit.

Va fi seară peste cuvinte ca un blestem,
nu ştiu de unde vine.

Mă doare degeaba i

Ieri, prima zi de vară, mi-am tuns iarba din capul locului, de timp.

Îl priveam şi mă uitam la mine, în oglindă. El era acelaşi,

doar la mine se schimbau culorile şi nu erau ruginite

şi nici furnicile nu le mai simţeam prin iarbă, cum muşuroiesc.

Acum