Blog

Ei se mirau, făceau din mirare o taină,
cântau prin păduri şi-şi ascultau cântecul
urcând pe portativ în arbori.

Cădeau din mirare, se îmbrăcau în mister,

sunetele se metamorfozau în melodii
şi le interpretau îngerii.

Zideau vorbele în cuvinte, le mirui

Se-ntinde podul între cer şi pământ, zilele astea.

Privesc cu ochii, şlefuirea de brad a crucii,

legătura de verde inscipţionat în adânc  

şi ospăţul cu vase pline şi ulcele cu vin, curg

în limbi de foc.

Coboară toţi la masă,

se sare peste foc

într-un jo

Eşti poezia sfântă a sufletului meu

la tine mă gândesc cu dor mereu,

în fiecare seară zbor până la cer

un braţ imens de stele iau să îţi ofer

Eşti visul nopţilor mele de mai

când totu-i verde iar pe plai ;

iubita capricioasă cu părul de foc

care uneori pri

Suntem amândoi 
un cântec...
ce uneşte zorile
risipind norii de furtună
petale albe se topesc în visare
redând culoare zilelor,
peste Universul promis
eşti aici, te simt, te văd
şi totuşi o enigmă...
cu frăgezimea şi durata
unui timp
întineresc şi îmbătrânesc
în

Stau norii să-mi plouă, capul mă strânge şi palma

mă mănâncă din spate de trecut al amintirilor, martori.

E de la vremea şoaptelor poticnite printre rânduri,

şiruri de cuvinte lăsate în urmă, de drumul dorului.

Aşteaptă sentinţa unui tribunal ad-hoc

În dorinţa mea de a scurta aşteptarea
lucrurile pe care le iubesc se întâmplă rar.
Atunci răbdarea nu ştie să se manifeste,
îmi pierd cumpătul şi rup zăgazuri,
altfel aş fi rămas mulţumit cu puţin
iar voi cei care nu mă cunoaşteţi deloc
nu aveţi nici

ce e iubirea?

iubirea e ca soarele care rămâne mereu curat,

ca lacrima ruptă din inima tristă şi părăsită,

ca marea care se-agită în vâltoarea furtunii,

ca glasul tău şi visele care-ţi cutreerau nopţile,

ca plânsul tău lângă care mă culcasem

 şi te mângâi

Se-aşază pulbere pe înscrisuri vechi
cerneala, uscată-n călimară, trăieşte-n cuvinte
Pune-n ele metafora inimii şi le îmblânzeşte.

Gândurile se-mbracă-n pânză de in,
rămân în afară gleznele subţiri.

Mirosul, cimbrul sălbatic, întrece visarea.

Amurgul se

despărţire

ne-a despărţit mereu un pas,

poate a fost un pas absent,

între noi  o noapte bolnavă,

plecasem din somn undeva,

o clipă, o oră, o viaţă,un vis,

n-am sosit unde-am vrut ,

la aceeaşi oră şi în aceeaşi staţie,

mai bine să fugin de rănile noastre

în z

Se vor întrupa-n cuvinte de lucruri desprinse,
trec prin memorie pe un drum neumblat.
Uitate vor fi când focul va înghiţi clipele viitoare,
îngerii se vor aşeza în genunchi pe lespezi de suflet,
gândul pătrunde prin ziduri şi te locuieşte
iar semnele

(Foto de aici)

Să tac? Cine m-ar înțelege
Că sunt altfel,
Și cine-ar șterge
Ploaia din sufletu-mi, cernută
Peste durerea-mi neștiută.

Să spun? Și cine m-ar ascunde
Printre tăceri
Și versuri surde,
Găsind, dincolo de cuvinte,
Iubirile care-mi sunt sfin

În poala sufletului, mi-am pus capul, să-i simt respiraţia

cu broboane în ochi, aşezate grămadă, ca la spectacol.

Nu vor să-şi pornească (s)curgerea din adânc

de iubire. Îşi vor finalul, să aplaude zgomotos,  

printre valuri de timp, în hărmălaia soare

Îngemănate,
raiul și iadul
viețuiesc absurd
în sufletul valsând
într-o existență duală.

Bucurie și suferință;
fericire și durere;
lacrimă și zâmbet;
iubire și ură;
toate-s de-o clipă.

Și iar de la capăt:
îngemănare…
salvarea e-n tine,
ca într-un vis vi

Dacă într-o zi absența mea ar cădea

ca o umbră în ochii tăi,

nu uita că cei care plȃng sunt îngeri.

Nu uita, în acea zi îmi voi pune

capul pe genunchi

și-mi voi plȃnge singură absența.

Tu să nu plȃngi!

Pune-ți tristețea pe-un fir de briză

și trimite-o pe val

Don' Solidar, cu o chelie deasă,

O namilă hidoasă, nespălată,

Că apa-i pură, scoate orice pată,

Ţinea isonul unui "porc de rasă".

Având limbaj cules din mahalale,

Sau poate din diforma căpăţână,

Când se scălda-n nămoluri şi ţărână,

"Dă-le maestre, fufelor,

fiind elevi…

fiind elevi citeam prostii pe sub bănci

şi ne uitam după colegele cu sânii imberbi,

mâncam de la cofetărie numai fursecuri

şi muiam consoanele în vorbe dulci,

erau lascive colegele de la pedagogică,

ne plmbam cu ele pe bulevardul pardon,

n-ave

Ordinea – odihna ochilor

      ( Povestioară - experiment în O )

    Obsedată, Otilia ordonează-n odaia Olguței obiectele otova. 

     –  Of, off, Olguța! Ordinea-i odihna ochilor, obișnuiește-te odată! Odoranții omoară organismul,

oprește-ți obiceiuril

Lăuntric, sufletul îmi şopteşte să fac dragoste cu el.

Mă-ncarc cu răbdare, îmi pun pingele

de dor, în picioare şi mă-nham la drum.

Ştiam cărărea asta, deşi,

niciodată nu m-am încumetat

să bat distanţa dintre mine şi mine.

Aveam elanul dorinţei, pusă î