Noaptea cu penel de pâslă

Doar speranţe-mi zugrăvise,

Ca să trec în lumi de vise

Am făcut din tine-o vâslă.

Ca de atâta dor în viaţă

Am citit ce nu am scris

Semn închis,deschis în vis

Într- un ochi de dimineaţă.

Drept zălog de dor alegru

Sorb cu palmele căuş,

romanţă târzie

De ce-ai plecat, de ce ai vrut să pleci,

Şi ai lăsat în urmă durerea pe poteci,

Cu viscole pe suflet, cu tunete şi ploi,

Nu te-ai uitat o clipă la mine înapoi.

Voiam să stai, să mai rămâi puţin

Şi calea rătăcită, voiam să ţi-o aţin,

Dar te-

Se lasă soarele la vale
Uitând celestul rol
În suflet curg lacrimi de jale
E ceea ce lăsăm obol.
Se răvăşesc stele pe cer
Uitând de rânduiala dreaptă
Mi-a mai rămas puţin mister
Din ce am mai trăit odată.
Se tot prăvale luna peste cer
Uitând că e tot însemna

O zbatere de suflet, aripă tremurândă,
A-nfiorat tăcută aerul dintre noi.
Și rezonând de viață-ntr-o inimă flămândă
A revărsat seninul în lacrima din ploi.

Un porumbel se naște sub geana unui vis
Și se avântă-n ceruri pe aripi de dorință
Dar vorbele, sunt

Iubirea ta... albă pasăre

minusculă

rotindu-se concentric

în făptura mea.

Iubirea mea... întinderea albastră

scăldând plaja sufletului tău

cu nisipuri aurii mişcătoare...

Ochii tăi

împletiri de ape,

izvoare de fulger,

despletiri de şoapte

născute din stânca

iubirilor tăinuite

sub floarea de iris.

Voi, copilaşi înmuguriţi
Din vraja unui vis dorit,
Sub cer de raze aurit
Fiţi sănătoşi şi fericiţi;

Cu suflet pur şi fără vini,
Voi, travestiţi în îngeraşi,
Plini de candoare, drăgălaşi,
Nepreţuiţi, sfioşi, divini,

În gângurit de turturea,
Când a trăir

Se îngustează arterele,
sîngele îşi face drum pe străzile erodate
din grabă forţează trecerile la răscruci,
somnul e încremenit în unghere,
pieptul tremură ritmic,
sânii leneşi adulmecă tăcerea
şi liberi
lunecă în părţi.

Îi înconjur cu palmele calde
c

poemul despărţirii de tata

de trei ori a mai bătut inima lui tata apoi a stat,

i-am simţit pulsul cum se zbătea la mâna stângă,

mai stai, tată, nu muri, i-am zis, mai stai o clipă,

el m-a strâns de mână şi mi-a făcut semn că se duce…

şi s-a dus…s-a făcu

„- Cine a fumat atât? Am dormit toată noaptea? Văd că tablourile mele au dispărut.

 - Negustorul le-a luat cu siguranţă pe toate. Nu-mi amintesc să i le fi promis. I-am cerut atât de mult încât speram să renunţe."

Mă gândesc la sutele de mii.

„- Frumoas

Conversez cu tine şi mă mir
cum te-ai trezit aşa dintr-o dată la realitate.

Erai mai întâi săracă cu duhul
apoi uşor apatică,
dar probabil şcoala, oamenii te-au schimbat
încât poţi să ucizi din cuvânt orice împotrivire
fără nicio sforţare,
fără presen

Doamne Doamne eşti acasă
ai spus să bat şi vei deschide
deşertul lumii mă apasă
deşertul Doamne din cuvinte

Ai spus să bat că vei deschide
pustiul Doamne-i peste tot
şi morţii vai nu-s în morminte
e prea pustiu să mai suport

Pustiul Doamne-i peste tot
deşertu

Teiul timid 

poate-i  plesneşte floarea...

răspândind parfumu-i,

cere- ndurarea,

sub flori de tei,

în noapte,

atâtea au fost scrise...

de poeţi

şi inimi de dragoste-aprinse.

Smaralde în rouă,

boabe de argint,

ninsori de petale,

sărutări de vânt,

glas de izvoare

trezire de flori,

dans de fluturi,

pomi cântători,

speranţă în suflet,

zâmbet pe faţă

bucurie-mi eşti

dis-de-dimineaţă.

Nu sunt un înţelept, dar atunci când Pedro mă ascultă cu admiraţie, uimit de câte pilde pot să-i dau, sau când oamenii îmi cer sfaturi în acţiuni ascunzând porniri care te cutremură de la primul enunţ, atunci înţeleg că intre mine şi aceşti mărunţi v

Albastru deschis de visare
dimineaţă năştea,
închizând ferestrele nopţii,
în depărtare priveam răsăritul.

Un ţinut răscolit de frumos,

când pe o potecă venea
adusă din basm
necunoscuta fată.

Pe când ochii ei adunau nesfârşitul
se îmbrăca totul în verde,

Cȃnd pe lume umbli hoinar,

Drumul tău nu are hotar,

Ești veșnic singur

Cu sufletul pur.

Ești pe lume necunoscut

Că în neștire te-ai născut

Și-ai de înfruntat,

Greul de-ncercat.

Vai, suflețelul rău te doare,

Ochii varsă lacrimi amare!

Ce e de făcut,

Copilaș pi

Împlinire

Sunt oaza plină de verdeaţă

În deşertul trist al sufletului tău

Priveşte-mă zâmbind şi învaţă

Să mă iubeşti acum din nou

Zboruri de rândunele în zori

Aduc iară gândul împlinirii

În viaţa noastră plină de culori

Seninul peste frământarea firii

Sper

Băgându-şi coada ca un drac ţicnit,
Prin texte literare cu valori,
De la şicane dure şi orori,
În smoala-ncinsă singur s-a zvârlit.

"Păzea! striga. Minusculi! Nonvalori!
Eu scriu desăvârşit, sunt cel mai bun,
Vă calc maculatura-s un taifun,
Şi spaim

 (Foto de aici)

Marghiolița Apopii își frământa de zor capotul din matase naturală, cu flori de maci roșii aruncați pe la poale ca într-o poezie. Își lepădase hainele cernite, dându-și pe față cu un strop de apă rece ca să se învioreze și un pic de ru