Să nu mă uiţi

Autor: Ştefănescu Dumitru-Cristian

Sunt doar o umbră-n calea ta,
Sunt o fantomă, stau și ascult,
Zadarnic tot... mă poţi uita,
Sunt viu, dar am pierit de mult.

Aştept să vină iarăşi noaptea,
Palid, mă ştergi... am amuţit,
Învins, lovit acu

Auzeam cum crește în vulcanul acela
Valuri uriașe de lavă ce urcau din adâncu-i
O sete ciudată,o dorință ce pulsa ca un geamăt
De suferință,pentru a-mi sorbi nesățios
Energia vitală,într-a sa. Cu setea-i ciudată
Suferea să-mi transforme făptura,în șu

Ca tot omul însurat,

Mi s-a dus bărbatu-n sat

Și s-a cinstitt binișor

C-o burtă de vinișor.

Refren:

Ardă-l focul de-obicei,

Dacă și mintea ți-o bei

Și la lucru nu te duci,

Ajungi primu-ntre calici!

Bate, Doamne, zorile

Că scurtează zilele

Și rușine mi-am afl

durerile întoarse din exil 
mă macină încet pe dinăuntru 
liniştea îmi respiră 
prin masca de oxigen 
pe patul de piatră din camera de gardă
trupuri împleticite în propriile vorbe 
rămân agăţate 
de sârma ghimpată a gândurilor indecise 
proiectate pe ecrane

Dacă într-o zi de duce gândul

Și-mi cauți răsuflarea,

Deschide-ți buzele, și vântul,

Îți va aduce sărutarea,

Iar dacă atunci prin gândul tău

Un scurt fior te-îmbie,

Să știi că-s eu, și gândul meu,

Iubiri de dor adie,

De undeva din spuma zării,

Din tainice-î

distihuri

priviți la frunza-aprinsă din stejari,

să fiți ca ei porniți pe fapte mari.

să fiți ca flacăra cea vie din tăciune

cu mintea-ntreagă, plini de-nțelepciune.

priviți cum bate luna în fereastră

să fie luminată casa voastră

și iată cum și-a-nfipt

Am gura înecată-n sete,
Mi-s buzele chemări uscate,
Izvor de ape îngheţate ,...
Îmi picură, din ochi, secrete.

 A mai căzut o "lacrimă"
 pe foaia albă...pură
 ce se transformă-n patimă
 când versul iar te fură.
 
 În agonia de cuvinte,
 deschizi ferestrele spre lume
 căci versurile îți sunt sfinte...
 poet...fără hotar și fără nume!
 
 Tu... din ne

Câtă iubire mai vine prin sevă din rădăcini
şi câtă ură se mai păstează de nu ne înţelegem,

încotro se îndreaptă dragostea născută din dragoste
cum ochiul vede lumina cu alcătuirea celuilalt.

Uitarea nu te absolvă de nefăcutul normal
pe care trebuie să

Minte-mă astăzi, încă nu-i târziu!
Șoptește-mi adevăruri ce nu știu,
Tăcut, spune povestea din trecut
Pe când speram în veșnic absolut.

Ucide-mi mâinele cu-n ieri absent,
Ucide-mi dorul din suflet prezent,
Ucide-mi visurile-n zori, cu soare
Și cu-ami

 

viața e o picătură de timp 
asemeni unei picături de rouă
prelinsă de pe o frunză 
răvășită de gânduri 
prin solul avid 
de iubire nemărginită
ajunsă la 
rădăcina existențială 
hrănind-o 
apar alte frunze 
alte picături 
alt timp 
viața e o picătură de timp
Capr

 Un om… o mască… o figură… 

 Un biet actor pășind pe scena vieții

 Neincăpand în a destinului măsură

 Își caută în centrul vechi al pieții

 Un alt destin ce-avea să-l împlinească.

 Cu glas sonor el recita în stradă

 Poeme vechi făcute să uimească,

 Dar oam

Pe bolta cerului curat 
Te caut cu privirea 
Eu tot ți-aud şoptirea .

Iertare-ţi cer şi astăzi!

În bătătură-i jar şi-n casă - grea tăcere

şi toate mă privesc ciudat, ca pe-un străin,

cât îmi lipseşte, Doamne-a mamei mângâiere,

la piept îi strâng fotografia şi suspin.

Pe geam rămas-a-n grabă un ghem lângă croşet,

pe masă oc

.

Ploaia s-a oprit,
tăcută la rascruce
seara coboară în cântec de vioară
pe strune-nvechite
o melodie din templul iubirii
poem de vis şi de petale
un gând în minte mi-a-ncolţit
mă las furată de amintiri
iar doru-mi ratăceşte
sub norii cenuşii
putea-voi oare să