Blog

În drumul meu opriţi-vă fierbinţi,
În carnea mea cu târnăcoape.
Am să vă dau mistere şi arginţi,
Ca fumul, bogăţia să vă’ngroape.

Mi-e inima de fulgere ocean.
Mi-e palma năzdrăvană şi haiducă.
Opriţi-vă cu sufletul ochean
Să beţi înfiorarea hăbăucă.

Pe steiu

Întorc visele din noapte peste somnul din zi

când ochi-şi aleargă privirea nemişcată de lume.

Mda.

Încep să sap din nou pământul

până dau de acel colţ din adânc cu eul din mine

şi să-i dau apă proaspătă, să bea, să prindă culoare în obraji.

Roşu să fi

 Ai să-mi spui că mă vrei

 Și va fi prea târziu.

 Cornul lunii, pustiu,

 Ne va ține temei.

 Ai să-mi spui că ne-am fost

 Două rime-n poem.

 Nu de asta mă tem,

 Ci de vieți, fără rost!

 Am să-ți spun că mai sper

 Să ne naștem din nou.

 Al iubirii ecou

 Este v

Dimineaţă sticloasă

cu soare-nghiţit de norii de zgură,

cu fulgi de zăpadă răzvrătiţi în copaci,

şi cafea risipită-n tenebre zglobii.

O nălucă-femeie

cu frunte verde, cu aripa frântă

şi lavă-mpietrită în sănge

rătăceşte  pe strada pustie,

se lipeşte de zidu

acrostih

Plutesc pe-aripa unui vis albastru,
Extaziat fiind de întâmplare,
Tumultul m-aștepta sub cer cu soare,
Reflexe sidefii-și-ncearcă-un astru.

Un râu intonă-n note cristaline;
Brodat, un pod de flori îl înconjoară,
O, Doamne, visu”-acesta înfioar

Ţară, ne eşti de-a pururi

Şi mamă, dar şi fiică...

Pe umerii-ţi, Golgota 

Iubirii se ridică.

Oricum finalul este acelaşi...

Acelaşi steag fluturând 

Peste sufletul îmbătrânit şi plâpând.

Aceeaşi sete de infinit

Se lasă primăvara-n suflet 

Şi-ntunecarea-i la tot pasul, 

Grădina-mbrăţişază versul

Şi a-nflorit degrabă caisul. 

Se apropie amurgul!

Trec fiori de peruzele...

Ne sfinţeşte Demiurgul 

Cu un cer spuzit cu stele. 

Liniştea alungă nopţii

Umbrele şuierătoare...

Trece lebăda pe ceruri

Eminesciană zare! 

Vine-n gânduri carul mare,

Cu fast şi alese ştiri, 

Despre vise şi culoa

Au rasarit in parul tau de mure
ghiocei si toporasi
de pe poale de padure,
de pe ia ce n-o lasi...

Tu, din jarul de pe poale,
semanata-i macii rosii
peste lanul de pe vale
ce ti l-au lasat stramosii.

Trupul tau frumos de inger
ce se leagana duios,

Locul lui, alţii nu-l vor ţinti
nu-s arme care să-şi înghită focul,

ochiul de veghe nimeni nu-l ştie
el vede dincolo de ziduri.

Cum la teatru se trage cortina,
actorii joacă o piesă străină,
înţelegerea se strânge-n haine de epoocă
deschise la bumbi.

Mă

Ești visul ce-am visat în altă viață,
Ești visul ce doream să se-mplinească,
Aștept de mult clipa dumnezeiască,
Dar mă întreb: -Oare, aș face față?

Mă vei salva, albastrul de-aș pătrunde
A două mări, naiadele ce fură?
Nu, nu voi pune inimii armură!
Mă

Mi-o purtam în spate, ca pe o haină,

Când orice ființă avea o jumătate
Ochii la cer mi-am ridicat și-n taină
Cerut-am trup pentru singurătate.

Ştii că nu fac promisiuni sau jurăminte,

nici nu blestem, nu fac declaraţii de iubire.

Tremur când aud două cuvinte-nvechite

rostite grăbit pe buze străine, arse de sare.

Suspin când aud nefericitele iubite,

grăbite, seduse  cu numai două cuvinte,

stârne

Toamna, după ce începea scoala, începea campania agricolă. Era o definiție umoristică care circula printre noi: țăranii sunt acea pătură socială care ajută elevii, studenții și armata la strânsul recoltei Astfel încât colegii mergeau la cules cartofi

(Foto de aici)
Când ai plecat absurd nici n-am știut
Ce vis nebun, amar, necunoscut,
Mă va-ntreba în nopți plânse de dor:
În zori și absoluturile mor?

Azi nu mai am nevoie de-un răspuns,
Chiar de te caut unde te-ai ascuns,
Sperând să îmi zâmbești și c

 Mai sunt așa puține primăveri

 În viața cu petale ofilite.

 Să le sorbim cu ochi închiși, iubite.

 Să respirăm speranțele de ieri.

 Să ne-mbăiem cuminți în verde crud,

 Iar cerul să ne spele de păcate.

 De ne-am greșit, uitate fie toate.

 Nu vreau să știu