Blog

Ce fericită eşti, femeie! 

Căci ţi se-nchină versuri dulci...

Prolog de taină, mângâiere...

Altar spre neştiute rugi. 

MĂ SIMT LEGAT DE GLIE

Mă simt cu tălpile lipite

De glia care arde în adâncuri

De mii de ani atâtea oseminte,

Ce azi sunt fleacuri și nimicuri.

Mă simt călăul vinovat;

N-am fost contemporan cu ei,

Să fi putut să-i fi salvat

Din gheara morții, de mișei.

  Înţeleptul e individul care face să crească trandafiri pe drumul plin de spini.

    S-ar putea ca moralitatea să formeze conştiinţa. Nu s-a întâmplat însă până acum ca moralitatea să formeze o conştiinţă perfectă.

    Marele noroc al clasicilor este

Mă duc la cruce la părinţi

În sufletu-mi zdrobit de dor,

Cu glas de clopot mă îmbrac,

Tămâie, flori de liliac

Şi-o rugăciune port uşor.

În orice zi îi pomenesc,

Cu mult respect, la cei săraci,

Împart lumină şi colaci,

După-obiceiul creştinesc.

Ţărâna scald

Mâinile mele fac minuni
pictează suprarealist visele
şi oamenii şi le recunosc în ele.

Degetele-mi scapără fulger în culori
intră dincolo de unde ochii văd
şi ucid cu privirea din umbră.

Orizontul unui timp se tot caută
sub un cer unde zeii se întâlnes

Zborul refăcut

adăpostesc cioburi de gânduri 
în oceanul fără sfarşit 
aruncate parcă de furtuni nevăzute 
nostalgii obscure 
sculptează in umerii timpului 
pregătind talerul răbdării 
unde am îngropat lecţii de viaţă

Iubesc copilul minunat din tine

Care-mi aduce linişte, zile senine,

Iubesc candoarea sufletului tău

Tot ce mângâi, te port în gând mereu!

Iubesc tăcerea  ta, cum mă alinţi

Trupul ceţi-l ating cu sărutări fierbinţi

Iubesc  femeia viselor de noapte

Pe care o

cântec pentru fata mea

Fata mea, brânduşa mea,

Eşti floare de peruzea,

Nu trage perdelele,

Las’ să intre stelele,

Să-ţi închidă pleoapele,

Să-ţi dezlege apele,

Ştrengăriţa dorului

Din uşa pridvorului,

Sufle-ţi mama în cucui

Ca să ai o viaţă şui,

Îţi păzeşte ta

Băteau la porțile visului, susurul parfumurilor
De liliac alb și de iasomie,de cireși înfloriți. Lacrimile
pământului susurau plâns la porțile visului
După brazdele rupte din trupu-i, de fiare de plug.

Băteau cu unduiri de sirenă la porțile visului

Scumpii, neprețuiții mei prieteni, dragii inimii mele, de ziua mea vă dăruiesc, în întregime,poemul atât de drag mie, sper să vă placă și vouă.

CREDINŢA ŞI PĂCATUL ,

Demult, odată...., nu nu e un basm,
Nu-i vorba de fetiţe cu chibrituri,
De zmei înverş

Intru la ghiol să-mi fac tratamentul zilnic: o mozgoleală cu nămol și apoi o baie luungă și plăcută. Dezbrăcați complet, negri, suntem doar câțiva bărbați și blândul soare. După ce se usucă nămolul pe mine intru în apă  și mă pătrunde pacea dimineții

             E o zi de primăvară dintr-acelea care se sting încet, surâzând cu tristeţi de rubin peste noi. Se-aşterne umbra sticloasă în straturi. Întunericul mă-npresoară. Se lasă o linişte adâncă, doar glasul vremii se mai aude-n depărtare prin câ

al cincelea anotimp

eul se plimbă mereu

prin sinele meu

pe un taler de ochi care vede

numai înăuntru,

comandă electronic

viteza sângelui,

supărările şi fericirile,

iubirea şi ura

şi adesea se aşază

pe un  crin

alături de inelul tău

amitindu-ţi

că încă mai flămân

SUNT UN PUNCT DE LUMINĂ

Vin către mine

de pretutindeni

fascicule de lumină,

nori de petale

învălmășite de vânt,

să mă copleșească

aureolându-mă.

Trupul nu le primește,

pentru că platoșa,

pe care o port

de la trei zile,                    

le refulează constant

rafale de vânt 
brăzdează adânc sipetul inimii 
tulburând adâncul gândului pornit 
în căutarea unui înalt fără nume

ʺDe ce țiʼe frică nu scapi!ʺ

Vreau să vorovim despre frică, (că era să scriu ʺvréu să vorovim de fricăʺ, că defapt tómna așe să zîce în Năpradea). Nu apar diftongii ăștia ʺeaʺ, ʺoaʺ, care îndulcesc cuvintele, apare numai o singură vocală mai accentua