Blog

   Printr-o ramă oglindă-nvechită

   am sărit în radiografia sufletului.

   Aici... gândul iubirii adevărate

   dizolva orice formă de răutate,

   într-o ploaie cu flori catifelate.

   Lumina... în naivitatea-i ştiută

   se-mpletea cu arome de mentă.

   N-a

Câtă țară și risipă
De români fără de țară
Și de viitor ce-n pripă,
Ca la mână, pe-o brățară,
L-am pierdut doar într-o clipă,
Ca pe un bagaj în gară

Într-o clipă de demență,
Într-un ceas de rătăcire,
Într-o zi de somnolență,
Într-o lună de-amăgire,
Într-u

Zidindu-se fiecare-n fiecare pietrele templelor se plâng
de liniştea din interior.

Policandrul spânzurat îşi aprinde luminile,
nu mai fumegă nicio ceaţă-n priviri.

Feţele se sfinţesc umede şi lucioase,
zâmbetele copiilor consimţind cuminţenia.

Nu predic

CĂLĂTORI PRIN VIAŢĂ

Călători prin viaţă,

Călători pe pământ

Prin soare prin ceaţă

Cu nori, ploaie şi vânt.

Într-o zi venim,

Fără voia noastră.

În altă zi plecăm,

Ca pasărea măiastră.

Sau, cine ştie

Într-o zi prea mult soare

În altă zi , ceaţă.

Cândva, lacrimi

se face frig în pușcăria mea

se face frig în pușcăria mea

și ninge și ninge

numai paseri flaminge,

se sting ferestrele

la crucea de piatră,

doi câini încă mai latră…

e vremea tăcerilor

când te răsfeți

pe brațul muierilor,

gurile amanților taie

aerul printre ev

Hârtia, creionul,masa de scris, gândurile plecate
liniştea o capcană-n care am fost prins,
ferestrele se indepărtează continuu
şi nu înţeleg ce mai reprezintă scrisul

Dacă m-ar interesa ceva de neimaginat
aş simţi o prezenţă in spiritul meu secetos,
c

Câtă vreme stau aprinse-n noapte stelele pe cer
Şi cât mai răsare luna îmbrăcată în mister,
Pe pământ rămâne viaţa, încrustată în natură,
Să îşi definescă clipa într-un timp fără măsură.

Zile pier în pragul serii - plânge clopotul în turn,
Luna stă să le

- sonet -

Privesc spre cer ca în albastrul ochilor,
cules din cer şi-adus la tine pe pământ;
cum sfinţii-şi pun să poarte aură de sfânt,
l-ai pus să-mi văd făptura-n oglindirea lor.

Privesc spre cer de parc-aş face-un legământ
că de acolo-n nopţi senine

Părinţii mei s-au dezlipit din vis
Alunecând în umbră sub pământ,
În cer o poartă albă s-a deschis
Ca sufletul să intre în cuvânt.

Tata ară câmpu’-n interior
Cu plugul strămoşesc cel tras de boi,
Mama toarce fuior după fuior
S-aibă-n iarnă ce ţese la

După o noapte vine alta la fereastră,
stelele se risipesc prin pomii de vizavi,
moartea trece pe drum.

Privesc până târziu prin geam,
bunica îmi pregăteşte patul şi pledul.
Pe masă mai zăbovesc câteva bucăţi de plăcintă,
mânâc şi lampa dă semne de o

O muză pe care am inventat-o
mi-a şoptit apropiindu-se prea mult
ca o piatră alunecând în apă.
O urmăream cum se lipeşte
de pieptul meu ca un coş de fum
şi aşteaptă căldura să o cuprindă.
Tot ce ne mai ţine laolaltă
erau mâinile ca nişte frunze
tremu

Acolo, unde vîntul poartă

Mireasma florilor în plete

Și seva frunzelor crude,

Aș vrea să mă mai aștepte,

Cu ochii blînzi și duioși

Și brațele fremătînde,

De-atîta dor și așteptare,

Cu nerăbdare a mă cuprinde,

Să-nchid-o rană sîngerîndă

Din

Iarnă...