Erau cetăţi ruinate şi blocuri moderne,
alternau ca nişte munţi după erupţii.
Drumuri măcinate de memorie înşală
dorinţe rămase pe buzele umflate.

Păpuşi de porţelan cumpărate de la vechituri
prindeau viaţa de margini,
în umbra lor
peste podul minciun

Dragi cetățeni ai Romîniei...
Noa, că iar am dat în boala prostiei!
I-am furat discursul lui Ilici;
Chiar, ce naiba caut pe aici?
Că în regat sunt doar supuși,
Dar i-am dat pe toți la ruși
Și mi-am pus coada pe spinare,
Ca să nu stau cu românii la răcoare,

A trecut inca un an 

Cu bune si rele

Dar cu BUNUL DUMNEZEU 

Ne-am dus pasta ele

Acum stam altul sa vina

Nu stim cum va fi

De-a fi bun, sau de-a  fi rau

Noi tat l-om primi

C-asa-i viata noatr-aicea

Pomut razmuratu

Care ii de la NATURA

Cu totu-ncarcatu

Poame bune

Inca un CRACIUN a mai sosit 

Si iarasi se naste CEL DORIT

Cel care mult ne iubeste

Si care ne mantuieste

Care e trimis DE SUS

Cu numele de IISUS

Din FECIOARA S-A NASCUT

Intr-un loc nu prea placut

Nu-n palat imparatesc

Ci-n salas dobitocesc

Pe EL SMERESTE

Faptur

Dintr-un motiv necunoscut
casa cea mai râvnită-i pustie,
locatarii s-au mutat, au plecat
cine ştie unde,
zilnic măsor strada cu pasul,
perdelele vaporoase şi colorate
nu se mai văd.

Încep să visez
cum se simte cineva
ieşind în fiecare dimineată
pe scă

Avea drumul pe urmele oaselor de sare
semne punând asfinţitului

apele nopţii.

Însingurarea se furişa în vânătorii de comori
scormonind în cenuşa necropolelor,
pietrele se obişnuiseră să nu vorbească
doar să sclipească din când în când
în râuri ochi de

moș Crăciun

plângeam în vis când așteptam Crăciunul ca să vie

mi-era atâta dor de el și-atăta bucurie

și când venea cu sacul plin să-i spun o poezie,

mi-era rușine să m-arăt în noaptea cea târzie.

așa se face că nicicând eu n-am văzut pe moșul,

dar jucă

Într-un întuneric cu graniţe neiluminate

stăteam... ca un brusture cu privirea îndoielnică,

într-o reţinere emoţională de-a striga.

Instabilitatea asta îmi provoca rău de mare;

doar o dimensionare greşită a picioarelor.

Una... îmi aruncă un pachet de ţig

Aici suntem noi doi şi timpul,
poate şi alţii
care ne umplu cu indifereţă
ca şi viaţa noastră
plină de întâmplări,
ca şi sângele nostru
în tremurul din anticamerele inimii.
La ferestre fluturi şi păsări fac jocul
din ochii îmbătaţi de albastru.

Mă sup

aveam încredere oarbă în oameni şi
iubeam florile pisicile şi câinii
iubeam zborul şi ferestrele
deschise larg
o iubeam pe mama
îl iubeam şi pe Dumnezeu
dimineaţa la amiază şi seara

îmi iubeam singurătatea

ştiu c-am păcătuit
în fiecare zi
mai trăgeam un bleste

Era una din acele zile friguroase, cu crivăț, ghețus pe jos și mers greoi. Vântul aspru îți lovea atât de tare chipul încât nările începeau să usture iar obrajii se crăpau de la micile bobițe de promoroacă ce ți se scurgeau din părul înghețat. Orașul

Nu mă mai cuprinde somnul
în care-mi festonam visele,
îmbătat în leagănul-gondolă
pe apele braţelor tale.

Am înecat devreme vârsta
în roşul trandafirilor,
buzele tale
înflorite în palmele serii,
o durere-nmiresmată
varsă în gânduri.

Noaptea-i boltită ş

Mă vor răni ninsorile cu alb,
din acest unghi prin care trece vântul
nici nu mai ştiu cărarea şi-n spărtura nopţii
au îngheţat stelele părăsindu-mă pe rând.

Pe urmele mele se apropie lupii
arborii şi lumina pe care o port
a unui felinar uitat în noapt

Poezie circumstanţială de timp

Costel Zăgan, UNIVERSURI PARALELE

Diamante tăioase-n ochiul verde
dau lumină momentului
prin care zboară îngerii.

De când cu lupii albi se urmăreşte prada
o foame instinctivă
cade-n grija căutării zilnice.

Gerul şi zăpada pornesc urletul nebun
în luminişul îngheţat al pădurii,
vibrează